Deputatul PSD Silviu Macovei nu este adeptul discursurilor sforăitoare la deschiderea anului şcolar

Deputatul de Iaşi al PSD, Silviu Macovei, susţine că nu agreează festivismul în prima zi de şcoală şi nici discursurile pe care nu le ascultă nimeni.

”De fiecare dată, la deschiderea anului școlar, am preferat să merg cu cei doi copii ai mei la școală ca orice alt părinte normal. Nu sunt adeptul festivismului și nici nu mi-au plăcut niciodată deschiderile oficiale cu discursuri pe care, de cele mai multe ori, nu le ascultă nici părinții și, cu siguranță, nici copiii! Asta deși, cu ani în urmă am mai fost… Totuși, sunt de părere că începutul școlii trebuie marcat cumva, dar cu decență”, a scris deputatul Silviu Macovei pe Facebook.

El consideră că la liceu în special adolescenții nu mai sunt interesați să li se marcheze oficial reîntoarcerea la școală.
”Au cu totul și cu totul alte priorități în viață! Pentru cei mici, însă, pare mai potrivit”, afirmă Macovei.

Parlamentarul PSD crede că pentru părinți este importantă deschiderea anului școlar, cum probabil că și pentru cadrele didactice festivitatea de deschidere are sens.

”Totuși, discursurile sforăitoare și pline de importanță ar trebui reduse la minim, dacă nu chiar să dispară”, a precizat Silviu Macovei.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)