Filip Havârneanu, USR: Inițiativa care facilitează înființarea cluburilor sportive, adoptată de Senat

“Senatul a adoptat inițiativa legislativă pe care am depus-o împreună cu cei doi colegi ai mei, Brian Cristian și Oana Țoiu care facilitează înființarea cluburilor sportive în localități, prin reducerea birocrației și digitalizarea procedurilor.
Proiectul are ca scop final înmulțirea cluburilor sportive și încurajarea copiilor și a tinerilor să facă mișcare.

Inițiativa legislativă prevede realizarea unei platforme digitale de comunicare între cluburi și Agenția Națională pentru Sport, astfel încât depunerea documentelor și eliberarea certificatului de identitate sportivă să se poată face online. În prezent, documentele trebuie depuse personal la sediul Agenției sau trimise prin mandat poștal, întreaga procedură putând să dureze chiar și câteva luni.

Un astfel de sistem va economisi timp și bani celor care vor să înființeze cluburi sportive și va crește transparența întregului proces de acordare a certificatelor date de Agenția Națională pentru Sport. Agenția va putea să gestioneze mai bine, mai rapid și cu siguranță crescută documentele primite, accelerând procesul de emitere a Certificatului de Identitate Sportivă care, în formă digitală fiind, poate fi transmis și folosit și de către alte agenții și instituții ale statului. Cei care solicită certificate vor putea să obțină informații clare și la zi privind procesul de analizare a cererii și de emitere a documentelor.

Inițiativa USR a fost adoptată cu 98 de voturi „pentru” și o abținere. Senatul este prima Cameră sesizată, inițiativa legislativă ajunge pentru dezbateri și vot final la Camera Deputaților, care este for decizional.”

SURSA: Filip Havârneanu, deputat USR, Facebook

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)