Concluziile deputatei USR Monica Berescu după alegerile locale

”Se încheie un prim rând de alegeri. Înainte de toate, mii de mulțumiri delegaților care au stat în secții zeci de ore și care, din păcate, unii dintre ei încă sunt nevoiți să stea.
Mulțumim pentru voturile date.
Alegerile sunt esențiale pentru o democrație funcțională iar votul este suveran!
Ne bucură prezența mare la vot și sperăm că aceasta va crește și la următoarele rânduri de alegeri.
În Iași, 28 431 de persoane i-au dat votul de încredere lui Marius Bodea și peste 44000 de ieșeni au votat ADU la nivel județean.
Ne onorează si ne responsabilizează voturile voastre.
E drept că rezultatul nu a fost cel pe care îl așteptam, tocmai de aceea în această perioadă ne așezăm pentru a găsi soluțiile pentru că e clar că avem nevoie sa fim mai aproape de voi, cei care ne votați și să transmitem un mesaj mai clar către cei pe care nu i-am convins încă.
Asa cum e și în viață, în noi ca organizație stă puterea de a transforma o nereușită într-o experiență de învățare și de transformare, iar acest lucru se întâmplă deja în USR.
Ne revedem în stradă, acolo unde ne-am întâlnit de atâtea ori până acum”.

SURSA: Monica Berescu, deputat USR, Facebook

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)