Îngrijorare: O bijuterie din centrul Rădăuţiului este scoasă la vânzare. Este un monument istoric în care a funcţionat Banca Naţională. Ce spune istoricul ieşean Liviu Brătescu, senator PNL
Clădirea monument istoric în care a fost sucursala din Rădăuți a Băncii Naționale a României este scoasă la vânzare. Este vorba de una dintre clădirile emblematice ale municipiului Rădăuți, în care a funcționat până în 1990 sucursala Băncii Naționale a României și apoi a Băncii Comerciale Române.
Potrivit ziarului Monitorul de Suceava, clădirea este monument istoric clasat în grupa B, astfel că proprietarul actual, Ionuț Bobu, care a primit-o donație de la tatăl său, Aurel Bobu, după ce acesta a achiziționat-o în 2019, a notificat luna trecută atât Primăria Rădăuți, cât și Direcția pentru Cultură și Consiliul Județean Suceava despre intenția de vânzare, așa cum prevede legea.
Primarul de Rădăuți, Bogdan Loghin, a declarat că suma de vânzare, de 5 milioane de euro, este prea mare pentru bugetul orașului.
Istoricul ieşean Liviu Brătescu, senator PNL, a scris pe Facebook despre situaţia monumentului istoric de la Rădăuţi, el precizând că speră ca noul proprietar să păstreze valoarea culturală şi arhitecturală a clădirii.
”Avem o clădire aflată într-o stare bună de conservare unde proprietarul în exercitarea drepturilor sale legitime dorește să o vândă. Demn de remarcat este și faptul că actualul proprietar a respectat toată procedura specifică, inclusiv exercitarea dreptului de preemțiune.
Din păcate, nici Ministerul Culturii și nici autoritățile locale nu au banii necesari pentru achiziționarea ei. Ceea ce putem spera este ca noul proprietar să reușească administrarea și întreținerea ei astfel încât clădirea să-și păstreze valorea culturală și arhitecturală”, a precizat senatorul liberal Liviu Brătescu.