Antibiotice Iaşi a sărbătorit Ziua Mondială a Inimii
”În inima orașului am sărbătorit împreună Ziua Mindială a Inimii din 29 septembrie, reamintindu-ne cât de important este un stil de viață echilibrat pentru o inimă care pulsează sănătos zi de zi.
Compania noastră a ales să participe la evenimentele sportive și medical-educative dedicate acestei zile, atât în calitate de partener, cât și de participant activ prin intermediul colegilor noștri care s-au înscris, alături de ieșeni, la manifestările organizate în fața Palatului Culturii.
Unul dintre evenimente, Antibiotice a+ Evaluare sistem cardio-respirator prin test de mers rapid 1,6 km, a presupus parcurgerea unui traseu de 1.6 km în ritm alert pentru calcularea unui indicator al nivelului de fitness al fiecărui participant.
Alte acțiuni dedicate inimii au constat într-un concurs de ciclism, care a avut drept obiectiv promovarea mersului pe bicicletă ca activitate fizică de prevenire a bolilor cardiovasculare și un eveniment medical cu prezentări și discuții interactive despre beneficiile activității fizice pentru sănătate, între auditoriu și lectori de renume din medicina ieșeană și din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport.
Alături de ieșeni, 50 dintre angajații noștri au participat la aceste manifestări prilejuite de Ziua Mondială a Inimii.
Ploaia nu i-a descurajat să demonstreze că sunt cu inima alături de tot ce înseamnă sănătatea semenilor lor, prin propriul exemplu, la fel cum Antibiotice Iaşi are grijă de inimile românilor, investind permanent în dezvoltarea portofoliului de produse folosite în prevenția și tratamentul afecțiunilor cardiovasculare”.
SURSA: Antibiotice Iaşi, Facebook

