Şeful PSD Iaşi explică modul în care pensionarii cu venituri mici sunt protejaţi în acest an
Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, oferă detalii despre sprijinul financiar de la Guvern pentru pensionarii cu venituri reduse. El consideră acest sprijin drept o măsură corectă şi firească
”O acțiune de bun simț, asumată de Guvern, promovează normalitatea și echitatea socială. Sprijinul financiar pentru pensionarii cu venituri mici este o măsură necesară, corectă și firească, care protejează puterea de cumpărare a celor mai vulnerabili dintre noi.
2,6 milioane de pensionari care au pensii mai mici decât salariul minim net (2.574 lei) vor beneficia de un ajutor financiar de 800 de lei, acordat în două tranșe egale:
Prima tranșă de 400 de lei – înainte de Paște
A doua tranșă de 400 de lei – în a doua jumătate a anului
2 miliarde de lei au fost alocate în Bugetul pe 2025 pentru această măsură, asigurând că pensionarii cu venituri mici vor primi sprijinul de care au nevoie. Decizia este deja luată și va fi implementată printr-o Ordonanță de Urgență”, a scris Bogdan Cojocaru pe Facebook.