Câteva vorbe despre înscrierea lui Crin la BEC

Antonescu nu ar trebui să rateze intrarea în turul doi. Cel puţin asta arată calculele hârtiei. Este susţinut de PSD şi PNL plus UDMR, iar nici un alt candidat nu are în spate o asemenea maşinărie. Ok, maşinăria poate da rateuri, dar totuşi.
În judeţul Iaşi, Crin are de partea sa 98 de primari. Adică îi are pe toţi. Cred că niciodată în istoria prezidenţialelor nu s-a mai întâmplat asta, ca un candidat să se bucure de sută la sută sprijin al primarilor. Dar dacă în judeţul Iaşi Crin nu va ieşi pe locul unu în primul tur? Va plăti cineva politic?

Ce am văzut la depunerea candidaturii azi la BEC? Nimic spectaculos. Crin e un as al vorbelor, dar când apar Stănescu şi Olguţa în poza de la BEC, ai senzaţia că totul e la întâmplare şi că au fost concediaţi consultanţii chiar înainte să înceapă campania. Faptul că nu au existat întrebări din partea presei e deja un detaliu minor.
Oare cum ar fi arătat evenimentul de azi dacă Bolojan ar fi fost candidatul comun? Olguţa şi Stănescu ar fi venit la BEC, dar în mod sigur n-ar fi afişat nici un zâmbet.

Comentariu

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)