Urmează două săptămâni grele. Întunericul e aproape

Nicuşor Dan a intrat în turul doi, dar pe ansamblu, rezultatul e crunt. Simion are 41 la sută, iar Nicuşor aproape 21. Voturile lui Ponta se vor evapora care încotro, iar cele 20 de puncte pe care le-a luat Crin nu se duc toate la Nicuşor. Liberalii vor vota Nicuşor, dar cei din PSD? Unii alegători PSD ar putea fi mai atraşi de Simion decât de Nicuşor.

Turul 2 e aproape. Vor mai trebui 1,2-1,5 milioane de votanţi noi. Complicat, dar nu imposibil. Gândiţi-vă fiecare dacă ştiţi pe cineva care n-a fost la primul tur. Şi convingeţi-l să vină pe 18 mai la vot. Pentru că e groasă.
Mai e ceva.
Nicuşor nu are ce să promită între cele două tururi. Nici guvernare, nimic. Nici măcar răfuielile din PSD şi PNL nu ajută cauza. Credeţi că dacă pleacă acum Ciolacu şi vine Tudose sau Băluţă la PSD, vor creşte procentele lui Nicuşor? Nici vorbă. Nici despre mutări la guvernare nu e momentul. Nu acum, ci după turul 2.
Oamenii s-au săturat de permutări şi de şmecherii. Vor altceva. O altă politică nu înseamnă neapărat alţi oameni. Obiceiurile proaste sunt cauza eşecului pentru PNL şi PSD. Dacă pleacă Marcel Ciolacu acum de la Palatul Victoria şi încep negocierile pentru funcţii nu vin voturi în plus în turul 2 pentru Nicuşor.
Urmează două săptămâni grele. E despre democraţie şi despre Europa. Adică despre mobilizare. Altă cale nu există. Întunericul e aproape.

Comentariu

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)