Cum trebuie citită absenţa PSD de la congresul PNL
Absenţa PSD de la congresul PNL e o surpriză uriaşă. Poate fi interpretată şi ca un avertisment al social-democraţilor la adresa PNL. Dar până una-alta trădează o lipsă de respect, pentru că vorbim de un eveniment notabil din viaţa partenerului de guvernare. Puteau trimite un emisar din linia a doua, nu era obligatoriu să vină Grindeanu. Important era mesajul, nu neapărat cine de la PSD vine la reuniunea PNL.
A trecut mai puţin de o lună de la instalarea guvernului, iar PSD face primul pas lateral. Explicaţia e una singură: lupta pentru putere din PSD înaintea congresului din toamnă. Există o tabără (sau mai multe?) care prinde curaj în partid şi care vrea capul actualei conduceri. Nu e însă clar dacă aceeaşi tabără va milita pentru rămânerea la guvernare sau pentru intrarea în opoziţie. Posibil ca totul să depindă de conjunctură. Dacă tensiunile sociale se vor acutiza probabil că şi meciul din PSD se va aprinde, iar tabăra anti-Grindeanu va cere ieşirea apăsat de la guvernare.
România are nevoie de un guvern stabil şi de o majoritate clară pro-reformă. Pentru că urmează cel puţin 12 luni dificile. Şi în PNL, dar mai ales în PSD, există suficienţi oameni care nu vor o schimbare reală, ci eventual o cosmetizare pe ici, pe colo. Adică să rămână sinecurile, să rămână CA-urile, să rămână suficientă cărniţă pentru toată lumea. Să fie arătaţi vreo 2-3 directori cu degetul, să fie schimbaţi din funcţii şi cam atât.
Şi PNL, dar şi PSD îşi aleg acum drumul. Ori iau bisturiul, ori vor spune adio alegerilor din 2028.
PSD nu va câştiga mare lucru dacă rămâne în coaliţie, dar va toca guvernarea din interior. Ci va aduce puncte gratis către AUR sau către alte formaţiuni populiste. PSD va redeveni cel mult partidul de pe locul al doilea, în timp ce AUR se va duce spre 50.
