Deputatul PSD Bogdan Cojocaru vorbeşte de falimentul PNL la Consiliul Județean Iași şi acuză achiziții dubioase la prețuri de lux și lipsa totală a marilor investiții publice
Deputatul PSD de Iaşi Bogdan Cojocaru acuză achiziţiile de microbuze electrice şi de mobilier şcolar la preţuri exorbitante, acuzând conducerea Consiliului Judeţean Iaşi că a cheltuit fondurile PNRR în dispreţ, fără cumpătare.
„Cele două simptome ale unei administrații incompetente și leneșe: achiziții la prețuri dubios de mari și lipsa investițiilor de amploare. Falimentul PNL în fruntea Consiliului Județean Iași. Presa a relatat, recent, despre achizițiile de microbuze electrice și de mobilier școlar la prețuri exorbitante. Consiliul Județean Iași, condus de liberali, a cheltuit fondurile PNRR în total dispreț, fără rigoare și fără cumpătare. Produse banale au fost vândute ca obiecte de lux pentru bunăstarea firmelor din siajul PNL și în dauna elevilor din județul Iași. În aceste două cazuri este de datoria organelor de control să facă lumină: a fost doar neștiință sau procedurile au fost măsluite?”, afirmă Bogdan Cojocaru, totodată lider PSD Iaşi, într-un comunicat de presă.
Potrivit liderului social-democrat, actuala conducere PNL a CJ Iași s-a remarcat printr-o imensă contraperformanță, adică lipsa totală a investițiilor de anvergură.
”Iașul tot nu are șosele de centură, pasaje sub și supraterane, căi noi de acces către Aeroport. Filarmonica este încă în șatier, noul sediu pentru Operă are șanse reduse de concretizare în contextul auster promovat de premierul liberal. Zona metropolitană Iași este un eșec total: drumurile sunt congestionate, traficul e infernal, poluarea a atins cote alarmante. Trenul metropolitan este pur și simplu o minciună electorală marca PNL, finanțarea pentru pistele de biciclete a fost pierdută, padocul, doar la nivel de propagandă. Nu avem nici autogară, nici centru intermodal, nici zonă cargo la Aeroport”, mai spune Bogdan Cojocaru.
De asemenea, liderul PSD Iaşi susţine că niciunul dintre cele trei parcuri industriale promise de CJ Iași nu a fost încă operaționalizat, iar la două dintre acestea nici mâcar n-au fost deschise lucrările.
”Turismul e în picaj, dar șeful CJ postează fotografii artistice pe rețelele de socializare. Investiții ioc, ipocrizie maximă”, adaugă deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași.

