Bogdan Cojocaru, deputat PSD, vine cu detalii despre stadiul autostrăzilor Moldovei
Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, susţine că unirea regiunilor istorice la nivel de autostradă devine realitate în guvernarea PSD, el amintind că în perioada în care social-democraţii au deținut Ministerul Transporturilor s-au făcut pași importanți pentru cele mai așteptate investiții ale Iașului și Moldovei.
”Discutăm despre trei mari proiecte de autostrăzi care vor facilita legăturile rutiere cu Sudul, Centrul și Vestul țării: A8, A7 și A13. Toate aceste investiții majore de infrastructură demonstrează că PSD, prin fostul premier Marcel Ciolacu, fostul ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu și actualul ministru Ciprian Șerban, a înțeles care sunt nevoile Moldovei, iar proiectele acestei regiuni istorice au devenit priorități ale guvernării social-democrate”, a precizat Bogdan Cojocaru.
Potrivit liderului PSD Iaşi, A8 – Autostrada Unirii, Ungheni – Iași – Târgu Mureș, cea care va avea cel mai mare impact asupra dezvoltării Iașului, a intrat cu o parte din tronsoane în execuție.
Alte sectoare au proiectant și constructor desemnat, iar, în cazul acestora, anul 2026 va fi decisiv în ceea ce privește finalizarea tuturor documentațiilor tehnice pentru demararea efectivă a lucrărilor.
Cojocaru susţine că sunt constructori desemnați pe toate tronsoanele montane, fiind depășite toate etapele administrative. De asemenea, se lucrează la construirea unui nou pod peste râul Prut care să facă legătura cu Republica Moldova.
Cât priveşte A7 – Autostrada Moldovei, Pașcani – Ploiești, este cea mai avansată. Deja putem circula pe autostradă de la București și până la Focșani, urmând ca până la finalul acestui an să se poată circula și de la Focșani la Adjud. Anul viitor vor fi gata și tronsoanele de până la Pașcani, urmând ca lucrările să fie continuate până la Suceava și apoi la Siret, granița cu Ucraina.
A13 intersecția cu A7 din zona Bacău – Brașov avansează la nivel de documentații tehnice. În prezent se lucrează la realizarea studiului de fezabilitate, cel care va stabili traseul final, costurile și detaliile tehnice ale viitoarei autostrăzi. A13 va lega Iașul de Brașov și apoi de Sibiu prin drumuri de mare viteză. Practic, de la Iași și până la Pașcani se va putea circula pe A8, de la Pașcani la Bacău pe A7 și de la Bacău la Brașov pe A13.
”Autostrăzile înseamnă reducerea timpilor de călătorie și creșterea siguranței rutiere, conectivitate între centrele economice, condiții mai bune pentru transportul de mărfuri, dezvoltarea de noi afaceri, în special cele care depind de transportul rapid al mărfurilor și al produselor. Iașul și Moldova au nevoie de autostrăzi pentru a se dezvolta și pentru a pune în valoare toate celelalte atuuri legate de forța de muncă bine calificată, de istorie, cultură, educație”, a declarat deputatul PSD, Bogdan Cojocaru.

