Un nou program de masterat integrat lansat la Universitatea Tehnică din Iaşi
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, în parteneriat cu Universitatea din Oviedo (UNIOVI, Spania) și Universitatea din Rouen Normandie (URN, Franța), lansează un nou program internațional de masterat integrat: Chemical and Biochemical Process Technology (CBPT).
Programul este susținut integral în limba engleză și este dezvoltat în cadrul INGENIUM European University Alliance.
”Fiind un concept inedit de derulare a unui program de masterat în România, ARACIS a trebuit să elaboreze norme specifice şi un ghid specific de evaluare a programului. (…) De asemenea, dezvoltarea programului a avut în vedere criteriile pentru European Degree Label, aprobate de Consiliul Uniunii Europene, evidențiind angajamentul TUIASI pentru dezvoltarea și consolidarea educației universitare europene”, a declarat prof, univ. dr. ing. Dan Caşcaval, Rectorul TUIAŞI.
Acest program reprezintă o premieră în sistemul universitar de învăţământ nu prin tematica programului, ci prin modalitatea de derulare a acestuia. Structura programului permite studenților să urmeze câte un semestru de studiu la fiecare universitate.
Programul se află în proces de acreditare, fiind preconizată lansarea acestuia începând cu anul universitar 2026–2027.
