Drumul către Politehnică începe din liceu. Cursuri pentru elevii care vor să devină politehnişti
Elevii care își doresc să urmeze o carieră în domeniul tehnic au la dispoziție, în această perioadă, o serie de oportunități de pregătire gratuită oferite de Facultatea de Automatică și Calculatoare, Iași, Facultatea de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata și Facultatea de Arhitectură din Iași.
”Fie că vrei să îți testezi nivelul la Matematică sau Informatică, fie că îți dorești să înțelegi mai bine cerințele examenului sau să descoperi cum arată viața de student, aceste întâlniri îți oferă contextul ideal”, se arată pe pagina de Facebook a universităţii ieşene.
”Adaptăm aceste cursuri astfel încât să răspundă nevoilor reale ale elevilor, indiferent de profilul urmat în liceu. Ne propunem să consolidăm noțiunile de bază și să oferim claritate asupra tipurilor de subiecte întâlnite la examene”, a declarat conf. dr. ing. inf. Cătălin Damian, prodecan în relația cu studenții și promovare online.
Elevii vor lucra alături de profesori universitari, vor primi răspunsuri la întrebări și vor putea contura mai clar drumul spre facultate. Participarea tinerilor este gratuită.
Detalii despre program și înscriere: https://s9.ro/2jrj

