Lucian Rusu, senator PNL, după ce a vizitat atelierele Electroputere VFU de la Paşcani: În România se poate produce tehnologie feroviară de ultimă generație
Senatorul PNL Lucian Rusu a vizitat recent atelierele Electroputere VFU de la Paşcani, el scriind ulterior pe Facebook că profesionalismul și dedicarea oamenilor de acolo demonstrează că industria românească are un viitor solid.
”Zilele Porților Deschise la VFU Pașcani au fost o excelentă ocazie de a vedea îndeaproape cum tradiția și inovația merg împreună într-unul dintre cele mai importante centre ale industriei feroviare din România. Am avut ocazia să văd vagonul istoric parte din garnitura folosită de Gheorghe Gheorghiu-Dej și totodată, am admirat trenul LEON, un tren modern, proiectat și construit la Pașcani, dovadă că în România se poate produce tehnologie feroviară de ultimă generație”, a precizat Lucian Rusu.
El afirmă că vizita a avut şi o semnificaţie aparte, întrucât este păşcănean, iar VFU a ajuns o emblemă a oraşului.
”Felicit întreaga echipă VFU Pașcani pentru munca, profesionalismul și implicarea lor! Susțin în continuare investițiile în industria feroviară românească și dezvoltarea infrastructurii de transport, pentru că acestea înseamnă dezvoltare economică și un viitor mai bun pentru România”, a adăugat senatorul liberal, Lucian Rusu.

