Deputatul PSD, Maricel Popa: Fac apel la responsabilitate. România nu-şi mai permite prelungirea crizei politice
Social-democratul Maricel Popa susţine că după căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură și după retragerea lui Eugen Tomac și respingerea lui Adrian Veștea și Siegfried Mureșan, România nu își mai permite prelungirea crizei politice.
”România este în criză economică, iar românii simt asta în fiecare zi. Prețurile au crescut, puterea de cumpărare a scăzut, iar nesiguranța este tot mai mare. În spatele cifrelor sunt oameni, familii și firme care încearcă să reziste. România și românii au nevoie de soluții. Și au nevoie de ele repede. Nu avem nevoie de linii roșii absurde și nici de alegeri anticipate care ar putea ține țara blocată luni de zile. Nu ne permitem să mai pierdem timp. Avem nevoie de decizii, de dialog și de oameni care înțeleg cât de gravă este situația”, afirmă deputatul PSD, Maricel Popa.
Potrivit acestuia, România are nevoie de flexibilitate și de renunțarea la orgolii.
Popa consideră că întreaga clasă politică trebuie să lase calculele de partid deoparte și să își asume cu onestitate situația în care se află țara.
”Vine iarna. Prețul gazului ne preocupă pe toți. Folosim zilnic mașina sau transportul, iar prețul combustibilului ne afectează direct bugetul. Cursul euro este la un nivel istoric, printr-o creștere bruscă într-o zi iar presiunea asupra oamenilor și firmelor este tot mai mare. Aceste costuri se simt în viața de zi cu zi și apasă și mai mult asupra economiei. Nu mai este timp pentru jocuri politice și dispute fără sfârșit. România nu mai are timp de experimente. Avem nevoie de măsuri concrete, înainte ca problemele să devină și mai greu de rezolvat”, a precizat Maricel Popa.
”Nu putem continua cu un model economic care a pus o povară tot mai mare pe populație și pe firme. Avem nevoie de o schimbare de direcție, de măsuri care să sprijine economia și de soluții care să răspundă problemelor reale ale oamenilor. România nu poate continua la nesfârșit cu un guvern interimar și cu incertitudine politică. Miza trebuie să fie stabilitatea și dezvoltarea României până în 2028.
Să lăsăm orgoliile deoparte. Să fim flexibili. Să avem curajul să găsim un acord și să luăm deciziile de care țara are nevoie. România nu mai poate sta în acest blocaj politic. Are nevoie de soluții rapide, de stabilitate și de o direcție economică în care oamenii și firmele să poată avea încredere. Indiferent de partidul din care facem parte, avem o responsabilitate comună. Să punem interesul țării înaintea interesului personal sau de partid”, adaugă parlamentarul PSD.

