Cum evaluează cercetătorii UAIC bunăstarea comunităților europene și despre bunăstare ca opțiune strategică în politicile publice

Este suficient să știm cât produce o economie pentru a spune că oamenii dintr-o regiune trăiesc bine?

Produsul Intern Brut (PIB) și ceilalți indicatori economici oferă informații relevante despre dezvoltarea unei țări sau a unei regiuni, dar nu surprind întreaga realitate a vieții de zi cu zi. Accesul la educație și sănătate, oportunitățile economice, calitatea mediului, coeziunea socială și locul în care trăim contribuie, la rândul lor, la bunăstarea oamenilor.

Numeroase țări ale lumii, cu diferite modele sociale și niveluri de dezvoltare, au stabilit ca scop „ultim” al politicilor publice bunăstarea sau fericirea. Noua Zeelandă a orientat, spre exemplu,  cheltuielile bugetare publice către priorități de bunăstare (bunăstarea copiilor, sănătatea mintală și reducerea sărăciei), alături de indicatori mai largi privind dezvoltarea umană și sustenabilitatea, cu prevederi legislative consolidate după 2020. Marea Britanie a adoptat în 2024 un ghid național de măsurare a calității vieții și colectează date statistice pentru evaluarea progresului „dincolo de PIB” (în sensul luării în considerare a unor aspecte esențiale ale stării de bine a oamenilor care nu țin neapărat de consumul de bunuri și servicii, cum ar fi: bunăstarea personală, relațiile, sănătatea, mediul, finanțele, guvernanța și educația). Italia a adoptat în 2010 cadrul național de „Bunăstare echitabilă și sustenabilă” (BES) pentru măsurarea progresului societății italiene pe baza a 12 dimensiuni și a peste 150 de indicatori (inclusiv bunăstarea subiectivă, mediul, serviciile, echilibrul dintre viața profesională și cea privată și relațiile sociale). Abordări similare au fost adoptate de  Canada, Franța, Japonia, Bhutan și Emiratele Arabe Unite.

Fie că se referă la bunăstare, calitatea vieții sau fericire, ideea centrală în aceste abordări este că evaluarea progresului și a dezvoltării trebuie să integreze aspecte calitative și subiective esențiale pentru  starea de bine a oamenilor. Măsura în care politicile publice reușesc să maximizeze această stare de bine este cea care definește calitatea guvernanței, indiferent de nivelul la care ne raportăm (local, regional, național, european). De altfel, importanța bunăstării pentru definirea și evaluarea politicilor publice, dar și pentru măsurarea progresului social, este reflectată și prin definirea unui cadru comparativ de măsurare la nivel internațional. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a elaborat încă din 2011 un indice pentru evaluarea calității vieții, integrând 11 dimensiuni (materiale și nemateriale, unele bazate pe percepții) care să poată fi folosit în elaborarea politicilor pentru „o viață mai bună”.

Cu toate acestea, deși în strategiile de dezvoltare ale României, termenii „bunăstare”, „calitatea vieții”, „incluziune”, „sănătate și bunăstare” apar frecvent, nu există o arhitectură de guvernanță integrată centrată pe bunăstare, în baza căreia să fie concepute și evaluate politicile publice, respectiv să fie prioritizate cheltuielile bugetului național.

Această analiză a stat la baza dezvoltării proiectului SAGES – Spatial Analysis of Growth, Environment and Sustainable Well-being (Analiza spațială a creșterii, calității mediului și bunăstării durabile). Proiectul a propus  noi abordări în analiza bunăstării (prin integrarea unor indicatori economici, sociali și de mediu definitorii pentru evaluarea calității vieții), a aplicat modelul în evaluarea bunăstării la nivelul țărilor europene (cu o analiză aprofundată în cazul României, bazată pe percepțiile oamenilor) și a elaborat recomandări de politici publice pentru integrarea bunăstării în viziunea strategică a dezvoltării.

Cum măsurăm bunăstarea?

Două regiuni pot avea rezultate economice similare, dar condiții de viață foarte diferite. Accesul la servicii publice, educație și sănătate, oportunitățile de angajare sau calitatea mediului nu sunt distribuite uniform. SAGES a introdus perspectiva place-based, care ia în considerare caracteristicile teritoriului, ale locului în care trăim, atunci când analizează bunăstarea. Întrebarea este una concretă: ce condiții fac ca un loc să fie unul în care oamenii pot trăi bine și cum pot fi acestea măsurate? Mai mult, cum percep oamenii propria bunăstare și de ce, în aceleași condiții obiective „de loc”, unii se simt mai fericiți decât alții și evaluează diferit calitatea vieții?

Unul dintre principalele rezultate ale proiectului este Indexul Smiley (ar putea în traducere extinsă să fie considerat un index al oamenilor care zâmbesc pentru că se simt bine acolo unde trăiesc). Indexul a fost folosit pentru evaluarea bunăstării la nivel național și regional, pentru perioada 2013–2024, în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, generând importante concluzii comparative privind „calitatea dezvoltării”. Altfel spus, duce dezvoltarea în termeni economici, strict cantitativi, și la o calitate mai bună a vieții?

Bunăstarea Europei, văzută pe hartă

Rezultatele au fost integrate în European Atlas of Wellbeing – European Spatial Perspectives, care permite explorarea distribuției bunăstării în Uniunea Europeană.

Hărțile și datele reunite într-un atlas fac mai ușor de observat diferențele dintre regiuni și anumite vulnerabilități teritoriale. Analiza statistică este completată, astfel, de o perspectivă spațială: datele pot fi privite în raport cu teritoriile cărora aparțin. O asemenea abordare poate fi utilă și pentru politicile publice. Dacă problemele și oportunitățile diferă de la o regiune la alta, măsurile de dezvoltare trebuie să țină cont de condițiile concrete ale fiecărui teritoriu.

Pentru a facilita informarea publicului larg, dar și pentru a oferi un suport concret pentru documentarea necesară elaborării unor politici (la nivel național sau local), rezultatele proiectului au fost integrate în Smiley Dashboard, o platformă digitală prin care pot fi explorate datele și indicatorii utilizați în analiza bunăstării. Alături de dashboard, SAGES pune la dispoziție baze de date deschise și resurse pentru analiza și interpretarea informațiilor. Pentru cercetători, aceste instrumente pot susține noi analize. Pentru administrația publică și organizațiile interesate de dezvoltarea teritorială, ele pot facilita compararea situației diferitelor comunități și identificarea unor probleme care necesită măsuri și acțiuni concrete specifice.

Ce spun oamenii despre propria bunăstare?

Statisticile nu surprind însă felul în care oamenii își percep propria viață. De aceea, cercetarea SAGES a inclus și un chestionar aplicat la nivel național în România, prin care au fost analizate percepțiile cetățenilor privind starea de bine. Printre aspectele urmărite s-au numărat accesul la educație și sănătate, calitatea mediului, coeziunea socială, oportunitățile economice și diferențele dintre mediul urban și rural. Asocierea acestor percepții cu datele statistice a oferit o imagine mai nuanțată asupra bunăstării și a permis o analiză mai atentă a diferențelor dintre teritorii și a modului în care acestea se reflectă în experiența oamenilor. Această perspectivă este cu atât mai relevantă cu cât tranziția verde și digitală, schimbările demografice, noile forme de vulnerabilitate socială, riscurile ridicate de securitate riscă să genereze un impact negativ asupra calității vieții, diferențiat la nivel național, regional/local sau individual.

De la cercetare la comunitate

Rezultatele cercetărilor au fost discutate și în afara mediului academic, prin workshopuri, seminare și sesiuni de dialog cu reprezentanți ai administrației publice, ai mediului de afaceri sau ai societății civile. Au fost create contexte favorabile pentru discutarea rezultatelor cercetării cu cei implicați direct în dezvoltarea comunităților. Datele și instrumentele dezvoltate prin proiect pot fi folosite pentru analiza diferențelor dintre regiuni și pentru fundamentarea unor politici publice adaptate condițiilor locale.

Publicațiile științifice, instrumentele dezvoltate și materialele de diseminare sunt publice și pot fi accesate pe pagina oficială a proiectului SAGES: sages.uaic.ro

Proiectul „SAGES: Spatial Analysis of Growth, Environment and Sustainable Well-being”, cod proiect CF 20/27.07.2023, contract de finanțare nr. MCID – DGGCPNRR 760275/26.03.2024, a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, PNRR-III-C9-2023 – I8_runda 2, Componenta C9. Suport pentru Sectorul Privat, Cercetare, Dezvoltare și Inovare, I8. Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare. Proiectul a fost implementat în perioada între 27 martie 2024 și 30 iunie 2026. Valoarea totală a proiectului a fost 5.653.582,00 lei, din care suma finanțată prin PNRR de 5.518.599,00 lei.

Advertorial

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)