Baby Days revine la Palas, în acest weekend: articole de puericultură, momente artistice și discuții despre primii ani de viață

Toată familia se pregătește pentru cel mai mic membru? Între 13 și 15 noiembrie, la Palas are loc Baby Days, un eveniment dedicat viitorilor părinți și familiilor. Cei curioși vor descoperi aici produse, servicii și branduri dedicate primilor ani de viață. Timp de trei zile, la Palas, vizitatorii vor găsi o selecție de hăinuțe, produse de îngrijire, jucării și accesorii pentru cei mici, vor putea participa la ateliere creative și momente artistice, dar și la o discuție despre provocările din viața mămicilor.

De vineri până duminică, Palas Baby Days aduce în Atrium branduri și specialiști din universul dedicat bebelușilor și copiilor. Cei care se pregătesc să devină părinți sau au deja copii mici vor găsi aici hăinuțe, produse de îngrijire, jucării educative, accesorii, dar și idei pentru amenajarea camerei bebelușului. Evenimentul este și un bun prilej de a cere recomandări de la specialiști și de a descoperi produse și servicii utile în primii ani de viață ai celor mici.

Programul include și o întâlnire dedicată experiențelor de parenting. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 11.00, are loc panelul Glow Mom, susținut de Roxana Prelipcean, psihoterapeut, alături de alte patru mame. Tema discuției este „Provocările primilor 2 ani de viață”, iar întâlnirea va aborda schimbările, experiențele și provocările care însoțesc începutul vieții de părinte.

Tot sâmbătă, de la ora 12.00, cei mici sunt așteptați la un atelier creativ, alături de cei de la Flori de Portocal, unde vor picta figurine din lemn. Programul zilei se încheie cu un spectacol susținut de Imperial Dance, de la ora 15.30.

Duminică, de la ora 11.00, creativitatea intră în prim plan. Cei de la Flori de Portocal organizează un nou atelier, în cadrul căruia participanții vor realiza o coroniță de toamnă.

De la ora 14.00, vizitatorii vor descoperi noul brand Adinish – Bugabo, în cadrul unei prezentări speciale, iar după-amiaza continuă cu un spectacol Imperial Dance, de la ora 15.30, și un moment artistic susținut de Artis Mundi, de la ora 16.00.

Vino să te bucuri de trei zile pline de idei, inspirație și experiențe dedicate viitorilor părinți și familiilor cu cei mici, la Palas!

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)