Oajdea: Săptămâna asta voi ataca în instanţă rezultatul de la filiala municipală a PDL
Deputatul Daniel Oajdea a anunţat că săptămâna asta va cere instanţei anularea şi repetarea alegerilor de la filiala municipală a PDL Iaşi.
„Comisia de Etică de la partid văd că întârzie să dea verdictul, aşa că mă văd nevoit să apelez la instanţă. Dacă între timp apare şi decizia Comisiei de Etică, iar aceasta va fi favorabilă, voi renunţa la proces”, a spus Oajdea.
El a spus că a luat această hotărâre, în urma neregulilor pe care le-a semnalat la alegerile pentru şefia organizaţiei municipale a PDL.
„Scrutinul n-a fost corect. Am văzut ştampile şi buletine xeroxate în incinta Teatrului Luceafărul, unde au avut alegerile, dar şi multe alte nereguli pe care le-am semnalat imediat după alegeri. Cer respectarea statutului partidului”, a afirmat Oajdea.
Alegerile de la filiala municipală a PDL Iaşi au fost câştigate de deputatul Marius Spînu, la o diferenţă de 7 voturi.
O zi mai târziu, Daniel Oajdea şi Petru Movilă au anunţat că se retrag din Comisia de Desfăşurare şi Organizare a Alegerilor (CODA) a PDL Iaşi, în timp ce Oajdea a solicitat şi demisia liderului interimar al filialei Mihaela Popa, pe motiv că a gestionat necorespunzător alegerile de la municipiu.

Astia de la PDL , sunt de rasul lumii . Nu m-ar interesa prea mult ce e la ei , dar pana una alta ei ne conduc si ne-au bagat cu totul in prapastie . Ma intreb , ei stiu acel lucru elementar din propaganda , care spune : ” cand ii mintim pe altii se cheama propaganda , cand ne mintim intre noi se cheama … prostie ” Asta fac PDL-istii , dupa ce au mintit poporul , acum ca nu ii mai crede nimeni , au ajuns sa se minta intre ei , deci se cred prosti unii pe alti ! Bravos natiune !
@Mariane, credeam ca de paste te linistesti si tu, dar de unde atata liniste. daca ceea ce spui o faci doar pt ca partidul ti-o cere te inteleg, dar daca asa gandesti tu, atunci e grav!
Silviane , tu esti PDL-ist de te supara spusele lui Marian ? Omul remarca foarte bine batalia hienelor pe hoitul acestui partid ce va ramane in istoria tarii alturi de ciuma lui Caragea ,o calamitate .
@Daniel, tu esti avocatul lui Marian sau esti chiar Marian in persoana? pai si daca esti pedelist e un pacat sau cum? sunt simpatizant, ce nu e voie-? sau asa va pregatiti voi pentru cand veti fi la putere?
Asadar, (moderare jurnalvirtual) Daniel s-a hotarat sa “intre” oficial in afara partidului.
Pentru ca o actiune in justitie, pentru litigii interne de partid, nu este admisibila juridic.
Toate litigiile interne sunt guvernate de jurisdictia interna a partidului, prin instantele interne, conform statutului.
Cine iese pe strada, a iesit juridic din partid, atata timp cat constitutia consacra libertatea de asociere politica, dar nu si obligativitatea acesteia.
Mai pe scurt, nici legea partidelor politice si nici statutul partidului nu primesc scoaterea litigiilor interne in afara partidului.
Cand ai iesit cu un litigiu din partid, apai dus esti, frate!
Cat despre “intarzierea” deciziei comisiei de etica, si aceasta se raporteaza tot la statut – 30 de zile este termenul de solutionare a oricarei contestatii.
Drum bun shmekere, cu gasca lui movila cu tot…!
Oricum, nu v-a mai ramas prea mult din mandatele voastre de demolatori.
Ar trebui sa se duca Oajdea si la HAGA sa se planga ca a fost furat
)
In ca hal a ajuns partidul asta – au ajuns toti papagalii sa fie rotunzi – ma scuzati toti papagalii au ajuns prin parlament asa parlamentari asa tara – pacat de Romani si Romania
Oajdea si cu Geoana 2 invingatori numai ca au fost furati
precum Ogica – ( vai de mine imi vine sa vars )