Administratie
Prefectul mahmur şi-a dat demisia
Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a solicitat prefectului judeţului Iaşi, Romeo Olteanu, demisia de onoare, în urma evenimentelor în care a fost implicat în data de 10 august 2014. Romeo Olteanu a demisionat din calitatea de prefect al judeţului Iaşi, atribuţiile funcţiei fiind preluate de subprefectul Bogdan Abalaşi, care va asigura [...]
Prefectul Olteanu a fost prins băut la volan, în timp ce mergea la meci. Maşina pe care o conducea a fost implicată într-un accident
Prefectul Iaşului Romeo Olteanu a fost implicat într-un accident rutier, duminică seară pe Sărărie, în urma căruia permisul i-a fost suspendat pentru trei luni. Surse din cadrul Poliţiei susţin că oficialul ieşean era sub influenţa alcoolului. Romeo Olteanu se afla la volanul maşinii Prefecturii, marca Volkswagen Touareg, el intenţionând să ajungă la stadion, la partida [...]
Ministrul Ioan Rus semnează în sfârşit avizul prin care aeroportul Iaşi poate pune mâna pe banii europeni
La două luni după ce Comisia Europeană a aprobat finanţarea pentru aeroportul Iaşi, Ministerul Transporturilor renunţă la încăpăţânare şi semneaza avizul pentru cererile de rambursare. „Mă bucur că, în sfârşit, situaţia a fost înţeleasă la nivelul Ministerului Transporturilor şi că singurul document care ne lipsea pentru a putea începe decontarea fondurilor europene a fost semnat. [...]
Nichita: „Aş fi dorit un pasaj mult mai lat, dar nu avem amplasament”. În curând va spune că şi-ar fi dorit şi tei pe Ştefan cel Mare, dar nu s-a putut
„Proiectanţii care au lucrat aici au avut în vedere gabaritul autobuzelor ca să poată într- adevăr să circule prin acest pasaj. Aş fi dorit un pasaj mult mai lat, trebuie să recunosc treaba asta, dar nu avem amplasament. Decât să nu faci nimic, mai bine să fie acest pasaj făcut şi în care vom putea [...]
Grupul «Iaşul iubeşte teii» îi scrie lui Ponta: De ce se opune PSD replantării teilor în Iaşi?
«Stimate domnule Victor Ponta, Suntem un grup de iniţiativă civică din Iaşi, creat spontan de comunitatea de tineri care, împreună cu specialişti din mediul academic şi non-guvernamental naţional, am protestat împotriva deciziei abuzive a Primăriei Iaşi (Primar, dl. Gheorghe Nichita) de a tăia teii din centrul oraşului (Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt) şi a-i [...]
Cei de la «Iaşul iubeşte teii», dezamăgiţi de pirueta consilierului Nedelcu: A demonstrat că nu poate fi consecvent în ceea ce zice şi face
«Vlad Nedelcu doreşte la fel de mult ca şi noi ca teii să fie replantaţi pe Ştefan cel Mare; ba mai mult, anul trecut, a fost unul dintre cei care au solicitat vehement acest lucru. În aceste condiţii, a-l vedea că se abţine atunci când a trebuit să răspundă unei solicitări simple, ne-a nedumerit şi [...]
Ce bine dacă pe canicula asta am fi avut tei pe Ştefan cel Mare. Lista consilierilor locali care se opun replantării teilor
PSD: Marius Cătălin Aur, Victor Bejan, Paul Corneliu Boişteanu, Cătălin Bulgariu, Mihai Chirica (viceprimar), Gabriel Harabagiu, Georgiana Melenciuc, Daniel Mătăsaru, Marius Ostaficiuc, Rudnic Erica, Vasile Sandu, Călin Scripcariu, Simona Vrânceanu. PDL: Constantin Axinia, Constantin Bârhală, Constantin Leonte PPDD: Florin Boca, Vlad Nedelcu Gabriel Surdu (viceprimar) Dintre aceştia, Axinia, Bârhală, Leonte şi Nedelcu s-au abţinut la [...]
Ce se va întâmpla cu trădătorii portocalii din CL? Oprea: Nu sunt la prima abatere, iar situaţia lor va fi discutată rapid
“Noi am avut în partid, în acel Consiliu de Coordonare Local, o hotărâre luată ca proiectul cu teii să fie susţinut de toţi oamenii PDL-ului, îndeosebi trimiterea era la consilierii noştri locali. Că ei s-au comportat aşa cum s-au comportat, este clar că sunt de condamnat. Îmi pare rău că în partidul nostru sunt oameni [...]
Cătălin Predoiu despre consilierii din Iaşi care nu vor tei pe Ştefan cel Mare: «Să se ducă acasă şi să-şi taie toţi copacii de pe proprietăţile lor». I-a taxat şi pe consilierii PDL
“Şi pentru dânşii (consilierii PDL care s-au abţinut de la vot – n.r.) şi pentru dl Nichita, şi pentru cine a susţinut tăierea acelor tei şi se opune replantării lor, eu i-as invita, daca au proprietăţi în Iaşi sau în afara Iaşului, să se ducă acasă şi să-şi taie toţi copacii de pe proprietăţile alea [...]
Costel Alexe (PNL): Îl întreb pe marele administrator Taitei Nichita de ce sunt ieşenii obligaţi să suporte, zi de zi, minciunile şi incompetenţa propriei sale neputinţe?
Deputatul liberal Costel Alexe aminteşte că primarul Nichita a mai încălcat o promisiune făcută ieşenilor, respectiv că pe 31 iulie se va putea circula prin pasajul din Fundaţie. „Potrivit promisiunilor primarului Gheorghe Nichita făcute în urmă cu aproape două luni, cu ocazia vizitei vicepremierului Liviu Dragnea, proiectul trebuia să fie finalizat până la data de [...]
Liberalul Dangă spune că următorul Consiliu Local va decide replantarea teilor în prima şedinţă
«Consilierii locali controlaţi de dl. primar Gheorghe Nichita s-au ascuns sub masca unui vot politic, alegând să nu ţină cont de voinţa societăţii civile, care duce o campanie activă pentru reabilitarea pietonalului din centrul oraşului. Doresc să asigur ieşenii de faptul că proiectul va fi repus pe ordinea de zi cel târziu la prima şedinţă [...]
Două semne că se reia asaltul asupra copacilor marcaţi în Copou. Se pare că interesele sunt atât de mari, încât nimic nu va mai sta în calea drujbelor
În urmă cu ceva timp, 500 de arbori din Parcul Expoziţiei şi Parcul Copou au fost marcaţi pentru taiere. A ieşit cu scandal la vremea respectivă, primarul Nichita dând din colţ în colţ când era întrebat despre această decizie. Se pare că „proiectul” n-a fost abandonat, iar presiunile pentru „aranjarea” terenului din Copou sunt mari [...]
Lista consilierilor locali care nu au votat pentru replantarea teilor
PSD: Marius Cătălin Aur, Victor Bejan, Paul Corneliu Boişteanu, Cătălin Bulgariu, Mihai Chirica (viceprimar), Gabriel Harabagiu, Georgiana Melenciuc, Daniel Mătăsaru, Marius Ostaficiuc, Rudnic Erica, Vasile Sandu, Călin Scripcariu, Simona Vrânceanu. PDL: Constantin Axinia,
Simona Vrânceanu (PSD): Zona centrală a devenit utilă şi plăcută. Să ascultăm vocea specialiştilor
„Suntem deschişi oricărei dezbateri, dar nu putem fi de acord cu acest demers politicianist. Zona centrală a devenit plăcută şi utilă. Să ascultăm vocea specialiştilor”, a spus Simona Vrânceanu, consilier local PSD, în şedinţa de azi de CL. Vrânceanu şi-a citit de pe foaie discursul, ea votând alături de ceilalţi consilieri PSD împotriva proiectului cu [...]
Florin Boca (PPDD): E tardiv să discutăm acum replantarea teilor. Ar fi păcat să modificăm pietonalul
„Mi se pare că asistăm la o răfuială politică. Marius Dangă a făcut parte din executiv atunci când s-au tăiat teii şi n-a spus nimic. Nu ne putem juca noi. E păcat să modificăm pietonalul. E tardiv să discutăm acum. Nu sunt de acord cu replantarea teilor”, a declarat Florin Boca, consilier PPDD.
