Politica

PSD are 40 la sută în sondaje, dar Ponta vrea doar 35 la europarlamentare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat în debutul BPN, reunit la Mamaia, că obiectivul partidului la alegerile europarlamentare vizează obţinerea a 35% din voturile electoratului. Declaraţia arată că Ponta este conştient că PSD va scădea iarna viitoare, sondajele actuale indicând 40-41 la sută pentru social-democraţi. “Aşa cum stabilisem de la început şi aşa cum e [...]

Politica

Fenechiu a găsit formula magică pentru construirea a 4.000 km de autostradă

Deputatul PNL Relu Fenechiu a declarat ieri după Biroul Permanent Naţional reunit la Mamaia, că a găsit o soluţie fezabilă pentru construirea a 4.000 de kilometri de autostradă în România până în 2027. “De 12 ani eu studiez cum s-ar putea face autostrăzi în România. Cred că am găsit o soluţie fezabilă, o soluţie care [...]

Administratie, Politica

Zmeul Nichita, regionalizarea şi Ileana Cosânzeana

Liderul PMP Iaşi, Dan Constantin Mâţă a afirmat azi că aşteaptă clarificări de la Gheorghe Nichita pe subiectul regionalizării, mai ales că premierul s-a aflat la începutul acestei săptămâni la Iaşi. Asta după ce recent, Ponta afirma la Suceava că ar agrea înfiinţarea regiunii Bucovina. „Ponta a venit la Iaşi zilele trecute, dar n-a spus [...]

Politica

Mişcarea Populară Iaşi şi-a stabilit echipa de conducere. VEZI CINE SUNT CEI 7 OAMENI DIN FRUNTEA FILIALEI

Dan Constantin Mâţă, liderul filialei ieşene a Partidului Mişcarea Populară (PMP) a prezentat azi echipa de conducere a organizaţiei. În postul de prim-vicepreşedinte a fost desemnat Dan Diaconu Şotropa, actualul preşedinte al Fundaţiei MP, iar secretar general este Lucian George Pavel. Cine sunt cei 4 vicepresedinti ai PMP Iasi, vezi pe oradeiasi.ro

Politica

Decizie previzibilă în Podu Roş: Doar 3 liberali din o sută nu-l vor pe Fenechiu şef la PNL Iaşi

Liderul filialei judeţene Iaşi a PNL, deputatul Relu Fenechiu, a primit, sâmbătă, în Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Iaşi, un vot de încredere pentru continuarea mandatului în funcţia de preşedinte al organizaţiei, pe care o deţine din 2004. Potrivit unui comunicat al PNL Iaşi, cu 97 de voturi “pentru” şi trei “împotrivă”, membrii Delegaţiei Permanente [...]

Politica

Doi ieşeni, Ghibu şi Cozmanciuc, speră la postul de la Transporturi. Fenechiu îi laudă pe amândoi, dar evită să spună ce şanse are fiecare

Retragerea din cursă a lui Ovidiu Silaghi lasă loc liber la ministerul Transporturilor. În cărţi pentru acest post, în urma demisiei lui Relu Fenechiu, sunt şi doi ieşeni. Este vorba despre Cristian Ghibu, în prezent secretar de stat chiar la Transporturi, şi deputatul Mugur Cozmanciuc. Dintre cei doi ieşeni, Ghibu are şansele cele mai mari, [...]

Politica

Cozmin Guşă: Băsescu i-a găsit bine eticheta lui Ponta, e un pisoi

«Uitaţi-vă la Ponta când vorbeşte la televizor. Arată ca un om plin de spaime. Ce-s cârcotelile şi mieunelile astea la un om de 41 de ani, cu doi copii? Ba coabitezi, ba nu coabitezi. I-a găsit bine eticheta Băsescu, e un pisoi», a comentat Cozmin Guşă la RealitateaTV

Politica

Despre mutarea surpriză a lui Ponta

Abilă iniţiativa lui Ponta de a-i chema la discuţii pe teme economice pe cei de la PDL. PSD vrea să reteze din start o eventuala colaborare PDL-PNL, iar în plus încearcă legitimarea PDL ca principal partid de opoziţie în faţa Mişcării Populare. De asemenea, PSD vrea sa inmoaie si mai tare pleostitul PDL pentru perioada [...]

Politica

Movilă critică lipsa de reacţie a useliştilor ieşeni după afirmaţia lui Ponta cu înfiinţarea regiunii Bucovina

„N-am văzut nici un membru USL de la Iaşi să critice, să aplaude sau măcar să deschidă gura să comenteze acest subiect şi implicit declaraţiile premierului, care i-a găsit total nepregătiţi pe cei din teritoriu, fie că sunt membri PSD, PNL sau PC. USL se joacă de-a regionalizarea, de-a euroregiunile, se joacă cu reorganizatul ministerelor, [...]

Politica

Cum animă Ponta jocul politic la Iaşi şi unde a greşit Nichita

Până mai ieri, şeful pesedist de Iaşi Gheorghe Nichita era fericit peste măsură. Era singurul care aborda frontal subiectul regionalizării şi se părea că nimic nu-i mai stă în cale până să fie înscăunat ca guvernator. Vizita premierului Victor Ponta la Suceava din weekendul trecut a schimbat radical lucrurile, iar Nichita tace chitic de trei [...]

Politica

Declaraţia zilei

Victor Ponta: “Eu cred că într-o ţară normală e bine să ai opoziţie. Problema este dacă ai o opoziţie gen Băsescu, Udrea, cu înjurături şi cu scandal şi cu poze în pielea goală pe la mare, sau dacă poţi să ai o opoziţie aşa cum am încercat şi noi să facem, în 2011 până în [...]

Politica

Orice zi în plus cu Fenechiu în frunte înseamnă voturi în minus pentru PNL Iaşi. Mai ales în municipiu

PNL Iaşi n-are curaj să se rupă de Relu Fenechiu, dintr-un motiv simplu: căderea liderului ar însemna şi începutul căderii celor care îl susţin. Oricâte explicaţii va da toamna asta liderul liberal din Podu Roş, filiala nu poate evita atitudinea defensivă. Seful de la CJ Cristian Adomniţei doar va încetini căderea PNL Iaşi, n-o va [...]

Politica

Blaga se ţine băţos. Vrea 20 la sută la europene pentru PDL. „Dacă luăm scorul ăsta, nici nu veţi auzi de noile partiduleţe”, spune liderul democrat-liberal

Preşedintele PDL Vasile Blaga a afirmat că primul obiectiv este un rezultat de 20% la alegerile pentru Parlamentul European, iar dacă acesta va fi obţinut, atunci partidul nu va mai trebui să riposteze “partiduleţelor” de dreapta, care îi cer în prezent candidaţi comuni pentru Preşedinţie şi Parlament. “Obiectivul nostru este 20% şi atunci vă garantez [...]

Politica

Patrioţii de paie ai Iaşului: Liderii ieşeni ai USL nu suflă o vorbă după ce Ponta a pomenit la Suceava despre regiunea Bucovina

USL iubeşte Suceava, după cum inspirat titrează jurnaliştii de la Ziarul de Iaşi. Victor Ponta declara sâmbătă că dacă tot a copilărit în zona Sucevei, este de acord cu înfiinţarea regiunii Bucovina. Totodată, premierul spune că cele 8 regiuni ar fi prea mari şi că mai nimerit ar fi 10 sau 12 regiuni. Asta înseamnă [...]

Administratie, Politica

De ce nu vom avea regionalizare nici anul viitor

Ştim sigur că nu vom avea regionalizare anul ăsta. Pun pariu că nu vom avea nici la anul, totul e o gogoaşă. Doar nu credeţi că riscă Ponta şi Crin să stârnească orgoliile locale taman în anul cu prezidenţialele. Deocamdată, prin afirmaţia sa referitoare la înfiinţarea a 10-12 regiuni, Ponta i-a liniştit pe cei care [...]

Administratie, Politica