Politica
Mai poate fi reformat PDL? Cristian Preda, una dintre variantele pentru fotoliul lui Blaga
Azi s-a decis. Congresul PDL va avea loc rapid, adică pe 23 martie. Vasile Blaga e favorit, însă în această variantă partidul ar încremeni. „Ca urmare a presiunilor interne, V. Blaga a cedat: nu mai are nevoie de şase luni de analiză a alegerilor din 9 decembrie, ci doar de patru. Astfel, Convenţia PDL se [...]
Georgeta Condur: Potrivit propriilor sale declaraţii, mă aştept ca în scurt timp Surdu să-şi dea demisia
Georgeta Condur a comentat pe pagina sa de Facebook demiterea lui Marius Spinu de la filiala municipala a PDL Iasi, amintind ca Gabriel Surdu, cel care a decis inlocuirea, a avut un scor mai slab decat Spinu la alegerile parlamentare: «Eu prefer să mă uit la fapte, aşa că am căutat rezultatele domnilor Spînu şi [...]
Oprea cere Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului să oprească tăierea teilor în Iaşi
Senatorul PDL Dumitru Oprea a adus cazul tăierii teilor de către Primăria Iaşi în atenţia Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM). Într-un document adresat preşedintelui ANPM, domnul Mihail Fâcă, parlamentarul PDL a atenţionat asupra faptului că Primăria este la a doua acţiune de distrugere a copacilor din Iaşi fără aviz de la mediu (dat post-factum, [...]
Camelia Bogdănici despre situaţia de la „Institutul Inimii”: Zeci de oameni aşteaptă să moară, pentru că cineva a uitat sau omis să ia în calcul nişte bani
«Avem de înfruntat zi de zi neglijenţa şi nepăsarea celor care ar putea să facă ceva şi nu o fac. Întrucât nu mă număr şi nici nu doresc să fac parte dintre aceştia, vreau să vă prezint situaţia creată la “Institutul Inimii” din Copou. Dacă în multe situaţii banii publici nu pot fi urmăriţi pentru [...]
Nichita despre bătălia Iaşi-Neamţ pentru capitala regiunii: Să nu comparăm mere cu pere. Până şi la Bruxelles se ştie de Iaşi
Liderul PSD Iaşi Gheorghe Nichita a comentat varianta ca Piatra Neamţ si nu Iasul sa ajunga capitala regionala, susţinând că nu trebuie să fie el avocatul Iaşului pentru că până şi la Bruxelles s-a auzit de Iaşi. Nichita a declarat că alegerea Iaşului drept capitală regională este singura variantă posibilă, calităţile oraşului fiind de necontestat. [...]
Comunicat care aminteşte de plenara CC al PCR transmis de filiala ieşeană a PDL
La 24 de ore după şedinţa BPJ, conducerea PDL Iaşi iese cu un comunicat de presă, care conţine formulări ce aduc aminte de perioada comunistă. «Aceste măsuri s-au luat pentru ca membrii Organizaţiei Judeţene să poată să traducă în viaţă poziţia Partidului Democrat Liberal privind…», «Organizaţia Judeţeană Iaşi porneşte cu un nou început având ca [...]
Oprea despre mazilirea lui Spînu de la şefia filialei municipale: «Surdu trece peste statutul partidului. De ce atâta grabă, că vrea să se caţere el?»
Senatorul PDL Dumitru Oprea n-a fost prezent sâmbătă la şedinţa BPJ a democrat-liberalilor ieşeni. „De ce să mă duc la o şedinţă în care se incalca statutul partidului”, a explicat Oprea. El susţine că decizia înlocuirii lui Spînu de la filiala municipală este una dintre cele mai mari fărădelegi întâmplate la PDL. „Statutul, bunul-simţ şi [...]
Vestea schimbării lui Spînu la PDL Iaşi s-a rostogolit rapid în presa naţională
Ştirea apărută iniţial pe MEDIAFAX, s-a răspândit rapid, fiind preluată apoi de Hotnews, realitatea.net, B1TV, Romania Libera, Cotidianul, ziare.com.
O chestiune la care ar trebui să mediteze membrii PDL Iaşi
PDL Iaşi a obţinut rezultate nu slabe, ci catastrofale în alegerile din toamna trecută. Când te baţi cu PPDD pentru locul 2, înseamnă că ai o mare problemă şi că n-a mers nimic în angrenajul organizării scrutinului. Candidaţi puşi aiurea sau lipsă de coordonare? Sau amândouă la un loc? Pe Marius Spînu de la municipala [...]
Marius Spînu, după înlocuirea sa din fruntea municipalei PDL Iaşi: O şedinţă jalnică. Este o nouă victorie a USL în PDL
„A fost o şedinţă jalnică. Şeful PDL n-a avut curajul să mă înfrunte direct, de asta nici nu am fost convocat. În şedinţa BPJ a minţit, spunând că am fost invitat. Nu este adevărat. Tovarăşul Surdu a demonstrat că în cei 16 ani petrecuţi în PSD a învăţat multe lucruri. Este o nouă victorie a [...]
Surdu: «Marius Spânu n-a avut deloc activitate la municipiu. S-a ocupat doar de propria campanie»
Preşedintele filialei municipale a PDL Marius Spînu a fost schimbat sâmbătă din funcţie de către conducerea organizaţiei judeţene, reproşându-i-se slaba activitate. Decizia a fost luată în şedinţa Biroul Permanent Judeţean al filialei. În locul lui Spînu a fost desemnat deputatul PDL Petru Movilă. „Domnul Spînu n-a avut activitate deloc la municipiu. S-a ocupat doar de [...]
Spânu, schimbat de Surdu de la şefia municipalei PDL
Marius Spînu a fost schimbat azi de la şefia filialei municipale a PDL Iasi. În locul sau a fost desemnat Movilă. Spânu: «Acest partid e sortit să nu mai aibă viaţă lungă. A devenit PSD2». Detalii şi reacţii, mai târziu pe jurnalvirtual
Dumitru Oprea, despre prestaţia lui Surdu în fruntea PDL Iaşi: Un şef de filială, fie el şi interimar, când este învins în alegeri, se duce acasă
Senatorul PDL Dumitru Oprea îl atacă virulent pe liderul filialei ieşene a PDL Gabriel Surdu, într-o postare pe blog. Atacul survine exact în ziua în care PDL Iaşi face analiza rezultatelor obţinute la alegerile parlamentare din toamna trecută. Oprea îi sugerează lui Surdu ca înainte de orice analiză a întregii organizaţii să plece el însuşi [...]
Decizie stranie: Marius Spânu, şeful de la municipala PDL, n-a fost invitat la Marea Analiză a filialei judeţene
Sâmbătă va avea loc şedinţa de analiză la filiala judeţeană a PDL Iaşi. Este vorba despre Biroul Permanent Judeţean lărgit al organizaţiei, la care sunt aşteptaţi 150 de pedelişti din judeţ. Gabriel Surdu promite tăieri de capete în rândul celor care nu şi-au făcut treaba la alegerile din toamna trecută. Totusi, el nu a oferit [...]
Lanţul de iubire din USL se rupe în zona media: Război făţiş între RTV şi Antena3
Anul trecut, Antena3 (Voiculescu, PC-PNL) şi RTV (Sebastian Ghita, PSD) erau prieteni la cataramă. RTV nu ameninţa supremaţia Antena3, iar interesul comun era victoria USL. Victorie care a venit. In 2012, ambele televiziuni aveau aceeaşi politică editorială, iar invitaţii se roteau între cele platouri. De la 7 seara erau la Antena3, iar o oră mai [...]
