Politica

Cum a fost evitată la Iaşi suprapunerea a două evenimente, la care urmează să participe Elena Udrea şi Crin Antonescu

Ziua Unirii îi aduce în oraş pe liderii politici importanţi de la Bucureşti. Astfel, luni în Piaţa Unirii, de la ora 10.00, vor fi faţă în faţă Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu, autorităţile intrând în alertă, pentru a evita producerea unor incidente. De la PDL vin la Iaşi miniştrii Elena Udrea, Teodor Baconschi [...]

Politica

Acceptă liberalii ieşeni să cedeze (şi) şefia CJ către social-democraţi în cazul unor liste comune PSD-PNL-PC?

Negocierile între liderii PSD, PNL şi PC pentru liste comune inclusiv la locale sunt în toi. Discuţiile nu sunt chiar simple, în condiţiile în care PSD nu vrea să renunţe la fief-urile tradiţionale. Este şi cazul Iaşului, unde Nichita a şi spus că mai degrabă cele 3 partide ar merge împreună la parlamentare, dar la [...]

Politica

Fenechiu vrea ca primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin

Liderul PNL Iaşi Relu Fenechiu a declarat azi că alegerea primarilor în două tururi de scrutin este cea mai corectă modalitate de alegere. “Personal, cred că cea mai corectă modalitate este alegerea în două tururi de scrutin. Faptul că unii reprezentanţi locali ai PSD sau unii parlamentari au altă propunere, nu mă impresionează

Politica

Ne vom trezi cu Dan Diaconescu parlamentar de Iaşi?

Realizatorul TV Dan Diaconescu a fost prezent sâmbătă la Iaşi, pentru a lansa Partidul Poporului (PP) şi pentru a discuta cu simpatizanţii. Potrivit ziarului Evenimentul, la întâlnirea organizată la cinematograful Republica au participat peste 800 de ieşeni şi membri PP din judeţele Moldovei şi din Ardeal. Diaconescu susţine că ar putea candida

Politica

Surpriză la alegerile din PDL Paşcani: Fostul şef local, Valerică Andronache n-a prins nici un post de conducere

Alegeri azi la PDL Paşcani, nu mai putin de cinci parlamentari ieşeni ai democrat-liberalilor fiind prezenţi la această acţiune. Ba mai mult, au rostit mesaje politice liderii locali ai PNL (primarul Grigore Crăciunescu) şi PSD (senatorul Florin Constantinescu), ceea ce la Iaşi ar fi un lucru imposibil. Până la urmă e un semn de normalitate, [...]

Politica

Cătălin Ivan, snowboardul şi bârfele celor din jur

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan scrie pe blogul său despre „grija” pe care i-o poartă mulţi dintre cei din jur, după ce a descris, tot pe blog, cum a petrecut Revelionul în „europeana” staţiune românească Vatra Dornei. „Au fost unii care au comentat faptul că am avut ca obiectiv pentru vacanţa de iarnă să învăţ să [...]

Politica

De ziua lui, Ciuhodaru îşi dezvăluie ambitiile politice pe un tort inscripţionat cu mesajul «Doctor şi Primar»

Politica

Nichita se duce luni la Ponta pentru a-i spune «Niet» liste comune PSD-PNL-PC la locale

Gheorghe Nichita se duce la şedinţa de luni a PSD pentru a cere liste separate la alegerile locale, precizând că alianţa PSD-PNL-PC ar trebui să meargă în comun doar la scrutinul parlamentar. Azi, şeful PSD Iaşi s-a întâlnit cu aleşii locali din judeţ, pentru a tranşa şi chestiunea alianţei cu PNL-PC. „La locale, am obţine [...]

Politica

Ce ar însemna pentru Iaşi alegerea primarului într-un singur tur

PDL propune schimbarea alegerii primarului, adică scrutin într-un singur tur. Cu alte cuvinte, cine ia mai multe voturi în primul tur câştigă primăria, fără a se mai desfăşura şi un tur doi, între primii doi clasaţi, aşa cum se petrecea până acum. Asta evident dacă nici un candidat nu întrunea 50 la sută din voturi. [...]

Politica

Unde greşeşte Tudor Ciuhodaru şi unde gafează adversarii săi

Medicul Tudor Ciuhodaru e fără îndoială un personaj pitoresc. Şi surprinzător în acelaşi timp. La alegerile din 2008, a câştigat în cel mai greu colegiu pentru PSD. Cel din Copou. A fost de altfel singura victorie a PSD în municipiu. O surpriză imensă, pentru că nimeni nu prevestea în debutul campaniei un astfel de deznodământ. [...]

Politica

Şeicul Ponta, Ghiţă şi noua strategie a RealităţiiTV. Sau câteva veşti proaste pentru susţinătorii alianţei media-politică PSD-PNL-PC

Victor Ponta şi-a petrecut revelionul la Dubai, la un luxos hotel de 5 stele, alături de cei dragi. Nimic de reproşat până aici, nici măcar costul exorbitant al unei astfel de vacanţe. Chiar dacă Victor Ponta conduce un partid care apără interesele celor mulţi şi săraci n-o să cad în capcana populismului şi nu-l acuz [...]

Politica

Nichita vrea alianţă cu PNL doar la parlamentare, nu şi la locale. Calculele liderului PSD vizează şefia CJ

Şeful PSD Iaşi nu e prea încântat când vine vorba de o alianţă cu PNL la alegerile locale, susţinând că aceasta ar trebui făcută doar pentru scrutinul pentru Parlament. „Pentru locale cred că ar trebui să mergem pe structuri separate şi să ne batem în comun

Politica

Orban vede doar spini în buchetul alianţei dintre Crin şi trandafirii PSD. Liberalul vrea congres extraordinar

Ludovic Orban susţine convocarea unui congres extraordinar al PNL, în care să se discute necesitatea unei alianţe cu PSD “În PNL problema e mult mai complicată: Crin Antonescu a fost ales în 2010 în baza unei moţiuni în care nu se vorbeşte de alianţă cu PSD, ci dimpotrivă, se vorbeşte de identitate de dreapta, de [...]

Politica

Prima confruntare cu public Băsescu-Ponta de anul ăsta va avea loc la Iaşi

Încep să apară primele confirmări oficiale privind prezenţa unor lideri naţionali la festivităţile programate la Iaşi pe 24 ianuarie. Azi, primarul Gheorghe Nichita a anunţat că preşedintele Traian Băsescu şi liderul PSD Victor Ponta vin la Iaşi pe 24 ianuarie. Prezenţa lor în oraş se anunţă cu atât mai interesantă cu cât e prima ieşire [...]

Politica

Compromis la PDL. Emil Boc rămâne şef peste partid. Cu ce costuri electorale?

Udrea sau Blaga? Nici unul. Emil Boc. Ultimele declaraţii din interiorul PDL arată că taberele din partid ar fi acceptat compromisul şi că democrat-liberalii vor defila cel puţin până după parlamentarele din 2012 cu Boc preşedinte. Primul semnal l-a dat Traian Băsescu, care într-o recentă declaraţie spunea că Emil Boc nu şi-a spus

Politica