Teofil Bălteanu ar putea prelua azi şefia PNL Iaşi. Nu are experienţă politică, iar în puţinele apariţii de până acum n-a dovedit combativitate
Biroul Permanent Naţional al PNL îl va desemna pe Emil Teofil Bălteanu în fruntea PNL Iaşi, au precizat surse liberale. Şedinţa de la centru este programată pentru azi la prânz, iar un cuvânt important în luarea acestei decizii îl va avea Dan Motreanu, coordonatorul filialei ieşene a PNL.
Întrebat la sfârşitul săptămânii trecute într-o şedinţă în Podu Roş dacă e posibilă această mutare, Motreanu nici n-a confirmat, dar nici n-a infirmat, însă l-a lăudat pe Bălteanu.
Bălteanu nu e un nume cunoscut în afara partidului, însă în interiorul filialei a fost Continuare »
Acţiunea «Zacusca şi magiunul» a strâns donaţii de câteva mii de lei. Banii vor ajunge la copiii defavorizaţi
Acţiune inedită organizată sâmbătă la o fermă din apropierea Iaşului, unde peste o sută de persoane au făcut zacuscă. Evenimentul a fost organizat de AVISSO, în cadrul campaniei «Zambet in dar» iniţiată de Salvaţi Copiii.
Participanţii au copt ardei şi vinete, apoi au curăţat legumele, după care s-au pus pe învârtit la ceaun, într-o atmosferă relaxată şi prietenoasă. Au fost prezenţi inclusiv antreprenori ieşeni, care au dorit să dea un semnal comunităţii. Continuare »
Ce schimbări s-au făcut la PSD Iaşi şi cât va rezista armistiţiul în filială
Zi lungă zi la PSD Iaşi, cu şedinţe succesive, mai întâi Biroul Permanent Judeţean, apoi Comitetul Executiv. A fost prima reuniune cu Mihai Chirica în capul mesei, după ce primarul Iaşului a primit binecuvântarea lui Dragnea pentru a prelua şefia organizaţiei judeţene.
Marele absent a fost Victorel Lupu, cel care a vrut probabil să evite prima reuniune de partid prezidată de Chirica.
Biroul Permanent Judeţean a fost completat cu 4 noi membri, toţi din tabăra Chirica. Este vorba despre Camelia Gavrilă, Paul Boişteanu, Dumitru Pantazi (primarul de Paşcani) şi Ionel Vatamanu (edilul de la Tg Frumos). Continuare »
Blue Air introduce al treilea zbor zilnic Iaşi-Bucureşti. 12.30, ora decolării din Iaşi, returul la 17.30
Incepând de astăzi, 16 septembrie 2016, a devenit operaţional cel de-al treilea zbor zilnic între Iaşi şi Bucuresti, al companiei Blue Air.
Noua cursă către Capitală va pleca de la Iaşi la 12.30, în timp ce decolarea de pe Otopeni este programată la 17.30. Celelate două zboruri către Bucureşti sunt programate la 6.30 şi 20.30. De la Bucuresti se poate pleca la 7.30 si 20.30.
Biletele de avion pe ruta Iaşi-Bucureşti-Iaşi sunt disponibile la tarife Continuare »
Se anunţă investiţii de amploare la Timişoara după ce oraşul a câştigat titlul de capitală culturală europeană în 2021
Timişoara a câştigat competiţia pentru capitală culturală europeană în anul 2021. A fost o finală în patru, alături de oraşul de pe Bega concurând Cluj Napoca, Baia Mare şi Bucureşti.
Ce înseamnă acest titlu pentru Timişoara? O mulţime de investiţii de la guvern, dar şi din bugetul local. În plus, bănăţenii vor fi în centrul atenţiei întregii Europe în anul 2021, oraşul urmând să fie asfaltat de sute de mii de turişti.
Din păcate, noi ieşenii n-am avut nici o emoţie. Am ieşit din cursă înainte de a o începe. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat la Sibiu în 2007 (dar mai ales după), pentru a înţelege cât câştigă oraşul care primeşte acest titlu. Continuare »
Vosganian fuge de primul loc la Senat şi candidează la deputaţi. Lista ALDE la Senat va fi deschisă de Vasile Şalaru
Senatorul Varujan Vosganian va deschide lista ALDE Iaşi pentru Camera Deputaţilor, a decis Biroul Executiv Judeţean al filialei, ţinta organizaţiei fiind obţinerea unui mandat de senator şi două de deputat.
Vosganian nu a vrut să rişte pierderea mandatului de parlamentar, în condiţiile în care pentru a obţine mandatul de senator, filiala ar trebui să obţină în judeţul Iaşi aproximativ 15 la sută din voturi.
Biroul Executiv Judeţean ALDE a mai decis ca preşedintele executiv al organizaţiei, Vasile Şalaru, consilier judeţean, să ocupe primul loc pe lista pentru Senat, în timp ce un alt consilier judeţean Continuare »
Chirica, prudent la conferinţa de presă când a fost întrebat de situaţia din PSD Iaşi. Se anunţă şedinţe tensionate azi la social-democraţi
PSD Iaşi va avea azi primele şedinţe după înscăunarea lui Mihai Chirica la conducerea organizaţiei judeţene. Întrebat azi în conferinţa de presă de la primărie despre deciziile ce vor fi luate în Biroul Permanent Judeţean şi Comitetul Executiv Judeţean, Chirica a fost zgârcit în declaraţii.
„Trebuie făcute schimbări în PSD Iaşi”, a precizat Chirica, fără a spune care îi sunt intenţiile.
Prima mutare va fi modificarea Continuare »
Cosmin Paşca (Ziarul de Iaşi) despre joaca de-a locaţia pentru noul spital regional: N-am mai sesizat atâta nedumerire şi opoziţie din partea cititorilor sau a amicilor de pe Facebook de la episodul tăierii teilor
«În orice oraş cu pretenţii, decizia unui primar de a stabili de la sine putere amplasamentul unei investiţii majore, în cazul nostru – un spital regional de urgenţă – ar fi interpretat ca un act sinucigaş. Un joc de-a ruleta rusească, o asumare a deciziei cu mandatul pe masă. Orgolios, interesat sau bine pregătit – vom afla în curând – Mihai Chirica a ales să învârtă butoiaşul.
De nicăieri, a hotărât ca viitorul spital să fie construit în zona Viticultori, după ce în repetate rânduri şi-a exprimat preferinţa pentru terenul de la ERA. Din informaţiile pe care le avem, nu s-a consultat cu nimeni. Continuare »
La trei ore după ce transportatorii ieşeni au spus că renunţă la protest, Chirica anunţă detaliile acţiunii, ba spune şi ce străzi se închid joi în centru (UPDATE)
Transportatorii ieşeni au susţinut la ora 12.00 o conferinţă de presă, în care au anunţat că renunţă la protestul amplu de joi, care ar fi dus la blocarea oraşului jumătate de zi. Asta după ce liderii lor de la Bucureşti au anunţat acelaşi lucru, în urma discuţiilor purtate la guvern. Cum executivul a dat ok-ul pentru îngheţarea tarifelor RCA timp de jumătate de an, cele 6 organizaţii ale transportatorilor au spus că suspendă protestele de joi ce urmau să aibă loc în toate oraşele importante din ţară.
La trei ore după ce transportatorii ieşeni afiliaţi la COTAR au afirmat că nu vor face protest joi la Iaşi, Primăria trimite Continuare »
Din nou despre traficul din Iaşi
Dacă nu facem ceva în Iaşi, traficul va deveni cea mai importantă sursă de stres. Nu mai există reguli, şoferii sunt tot mai nervoşi, se pierde timp preţios stând de pomană în marile intersecţii. Poate n-ar fi rău de mărit timpii la semafoare, pentru că aşa cum e acum, în 30-40 de secunde nu trece nimeni.
Azi la ora 13.00 în zona Bucşinescu semafoarele erau pentru decor, se circula la mica înţelegere.
Iaşul nu se poate dezvolta aşa, oricât ne-am chinui să optimizăm activitatea în firme.
IAŞUL ÎN AFACERI: Dacă faci o investiţie doar pentru a accesa fonduri nerambursabile, totul ţi se va părea foarte complicat
Cu o experiență de peste 13 ani în domeniul consultanței în afaceri, Mihaela Măriucă (foto) a sprijinit peste 200 de antreprenori să își consolideze compania și să își dezvolte ideile de afaceri prin servicii de consultanță în management sau prin facilitarea accesului la finanțare.
Majoritatea clienților au provenit din zona întreprinderilor mici și mijlocii, însă a oferit de-a lungul anilor şi servicii de consultanţă pentru companii mari, mai ales în zona proiectelor de investiții cu finanțare nerambursabilă.
Cel mai mare proiect elaborat și implementat cu sprijinul său se ridică la valoarea de 7 milioane de euro, din care 50% a fost contribuția beneficiarului, iar 50% cea a finanțatorului și a presupus realizarea unei fabrici de scaune auto pentru copii. Continuare »
Întrebarea zilei
Senatul a votat ca 1 iunie să fie zi nelucrătoare. Ca tot se înmulţesc zilele libere, n-ar fi mai bine să se voteze care-s zilele în care mergem la muncă?
Oraş blocat dimineaţă, în a doua zi de şcoală. Cum se va circula în Iaşi după 1 octombrie?
Trafic infernal azi dimineaţă în întreg oraşul. Coada la semaforul din Podu de Fier se întindea pe sute de metri pe strada Eternitate, în timp ce la semaforul de la Dispecer, pentru a ieşi din Han Tătar pe Vasile Lupu, aşteptai de 4-5 ori la semafor.
În Târgu Cucu, la ieşirea spre Independenţei aceeaşi situaţie, iar pe Sărărie, coada de maşini spre Cucu avea capătul mai sus de Policlinica Arcadia. Nebunie a fost şi pe traseul Tudor Vladimirescu-Hotel Europa Continuare »
Patru din cei şase parlamentari ieşeni ai PNL vor să candideze pentru un nou mandat. Lista celor înscrişi în cursă
Un număr de 17 liberali ieşeni s-au înscris în competiţia internă din filială pentru a a ocupa un loc pe listele pentru Parlament ale partidului, printre aceştia numărându-se şi patru actuali parlamentari. Este vorba despre senatorii Mihaela Popa şi Dumitru Oprea şi deputaţii Costel Alexe şi Anton Doboş, ultimul fiind preşedintele filialei municipale a PNL Iaşi.
Deputatul Mugur Cozmanciuc va candida, cel mai probabil, la Neamţ, unde este liderul filialei judeţene a liberalilor, în timp ce deputatul Grigore Crăciunescu nu mai doreşte să candideze la alegerile din 11 decembrie. Continuare »
Despre naivitatea unora din Iaşi
Suntem tare naivi noi ieşenii. Cei care ne conduc profită de faptul că nu-i trage nimeni de mânecă. Nu le pasă atunci când greşesc, ei ştiu că au un electorat fidel, care-i va urma (şi apăra) orice ar face. Dacă spui că fotbalul merge prost, unii sar şi ţi-l bagă pe gât pe Bodea. Că el ce-ar fi făcut?
Hai să ieşim din cochilia politică. Cel care deţine puterea trebuie să dea socoteală. Însă dincolo de simpatii politice, proiectele mari trebuie împinse de toată lumea. Dacă PSD va fi la guvernare şi va face autostrada, foarte bine. Îi vom lăuda. A te bate pentru binele Iaşului nu e totuna cu a-i slăvi pe cei pe care tu îi vrei veşnic la putere.
