Vor fi medii de intrare ridicate la liceele de elită ieşene, iar asta va crea nervozitate în multe familii. Psiholog: Cea mai mare greşeală a unui părinte este să-i spună copilului «Ăla a putut, tu nu eşti în stare»

Adolescenţii sunt în febra examenelor, fie ca vorbim de admiterea in liceu sau de bac. Cei de clasa a VIII-a ştiu deja mediile finale, iar acum începe goana după liceele bune. Cum examenul pare să fi fost ceva mai uşor ca în anii precedenţi şi mediile de intrare vor fi mai mari.

La liceele de elită din Iaşi se aşteaptă ca ultima medie la clasele de mate-info să treacă de 9.50. Este vorba în primul rând de colegiile Naţional, Negruzzi şi Racoviţă. Emoţiile sunt mari, iar o medie de 9.20, care oricum este ridicată, ar putea să nu asigure intrarea la liceul dorit. Posibil să apară discuţii şi frustrări în rândul copiilor, dar mai ales în rândul părinţilor.

Cum trebuie să reacţioneze familia în astfel de cazuri? Continuare »

Psihologie

Ce şanse are la Iaşi un partid moşit de tinerii din multinaţionale şi din ONG-uri

Cei care activează în mediul de afaceri, în special în multinaţionale, dar şi în diverse ONG-ul vor să se implice în viaţa Iaşului. Nu e clar deocamdată dacă Grupul pentru Iaşi se va transforma în partid şi dacă cei implicaţi în această acţiune vor merge mai departe. Adică dacă vor scoate în faţă un candidat la primăria Iaşi şi o listă pentru Consiliul Local.

Cert este că există în Iaşi o mare nemulţumire, o lehamite vizavi de tot ce se petrece. Oameni care înţeleg foarte bine ce se petrece în jur protestează doar pe facebook, dar nu au curajul să facă pasul mai departe. Adică să se organizeze şi să treacă la fapte. Degeaba urli pe reţelele de socializare. Vom avea acelaşi transport în comun, acelaşi praf, aceleaşi străzi cu gropi sau cu asfalt turnat în bătaie de joc. Continuare »

Politica

Cea mai bună soluţie pentru PSD: retragerea în opoziţie. Plus congres şi o nouă conducere

Iohannis n-are nici un interes să aducă acum PNL la guvernare. Orbit de rămânerea la putere, PSD nu-şi dă seama ce face: va fi măcinat zi de zi, iar conflictele interne se vor acutiza. Plus că în mintea pesedistului de rând a încolţit deja ideea cu Ponta trădătorul.

Dacă ar fi inteligenţi, pesediştii s-ar retrage singuri în opoziţie. Ar face congres, ar alege o nouă conducere, apoi ar porni ofensiva. Cei de la vârful PSD preferă să se ducă la vale. Unica lor strategie e să mai prindă o şedinţă de guvern.

Politica

Prinde contur Grupul pentru Iaşi, format din tineri şcoliţi ce activează în multinaţionale, în special în zona IT. Nu este exclusă varianta susţinerii unui independent la primărie

Mai mulţi tineri care activează în special în zona IT, dar si in diverse ONG-uri, au constituit un grup intitulat «Pentru Iaşi», ţinta lor fiind aceea de a schimba lucrurile într-un oraş ce pare încremenit.

Membrii grupului au constituit o pagina de facebook, însă deocamdată nu au stabilit modalităţi clare de acţiune. Totuşi, iniţiatorii grupului nu exclud varianta de a scoate în faţă un candidat independent la primărie.

Cine sunt iniţiatorii grupului Pentru Iaşi: Andrei Postolache, Antonio Caciuc, Claudiu Florea, Cristi Bârlădeanu, Iavi Rotberg, Iulian Tănăsescu, Ovidiu Diaconu, Nicu Popescu, Ştefan Bârgăoanu, Anca Gheorghică, Alexandrina Dinga şi Radu Iscu.

Iată ce scriu tinerii respectivi pe pagina de facebook a grupului: Continuare »

Diverse

Dedicaţie pentru Stanciu jr. în Caţavencii. Râde o ţară întreagă de noi

Cultura, Media

Îngrijorare la PNL Iaşi. Liberalii au pierdut ambele locomotive pentru alegerile de anul viitor

Liberalii ieşeni au rămas fără cele două locomotive la alegerile de anul viitor. Cristian Adomniţei este cercetat de DNA şi e greu de crezut că va mai putea candida în 2016 la locale, întrucât sunt mici şanse ca verdictul instanţei să fie dat până atunci. In plus, sentinta trebuie sa fie una favorabila, pentru ca Adomnitei sa revina in forta in prim-plan.

De asemenea, şi Mihai Răzvan Ungureanu iese din cărţi, după ce a fost ales la şefia SIE. Dacă la alegerile locale, nu era clar dacă MRU ar fi intrat în cursa pentru primărie, la parlamentare, aproape sigur, MRU ar fi deschis lista PNL pentru Senat la Iaşi.

Lucrurile sunt complicate la PNL, pentru că organizaţia nu are un politician de forţă care să ridice scorul partidului.

Politica

Un deputat PSD explică de ce a spart boicotul partidului în cazul votului pentru MRU la şefia SIE

Deputatul PSD Vasile Popeangă a venit ieri la vot în Parlament, deşi PSD decisese boicotul: «Nimeni nu îmi poate lua dreptul meu de vot ca şi parlamentar. Vă amintesc o chestiune, ca în legislatura trecută când erau alţii în majoritatea parlamentară făceau asemenea gesturi. Sigur că noi întotdeauna îi criticam si am zis că facem o altfel de politica. Acum eu sincer nu vreau să mai asist la asemenea gesturi în politică şi anume să nu ţi se dea dreptul să votezi».

Politica

12-9 pentru MRU, scorul în grupul parlamentarilor de Iaşi. Cei din PSD, Vosganian şi Movilă n-au venit la vot. Deputatul Blăjuţ îl atacă dur pe şeful PMP Iaşi

Mobilizare maximă ieri la votul din Parlament pentru MRU la şefia SIE. Din 21 de parlamentari ieşeni (Relu Fenechiu şi Vasile Mocanu nu mai sunt deputaţi), 12 au votat pentru MRU, în timp ce 9 au absentat.

Au fost prezenţi în sală toţi cei 6 parlamentari PNL (Costel Alexe, Mihaela Popa, Grigore Crăciunescu, Anton Doboş, Dumitru Oprea, Mugur Cozmanciuc), 4 de la UNPR (Gheorghe Emacu, Camelia Bogdănici, Marin Burlea şi Ionel Agrigoroaei) plus independenţii Daniel Oajdea şi Viorel Blăjuţ.

Nu au venit la vot cei 7 aleşi PSD (Cristina Nechita, Sorin Iacoban, Neculai Răţoi, Florin Constantinescu, Anghel Stanciu, Constantin Adăscăliţei şi Sorin Lazăr), dar şi Varujan Vosganian şi Petru Movilă. Continuare »

Politica

Eveniment de anvergură la Iaşi: 100 de speakeri şi 1.000 de invitaţi la Business Days. Dan Berinde: Iaşul e pus alături de Cluj, Timişoara şi Bucureşti

Dan Zaharia, Dan Schipor, Dana Ghineţ, Andy Szekely, Dan Berinde, Andrei Postolache, Elena Manolache, Doina Cepalis, Dragoş Anastasiu, Victor Deleanu. Sunt doar câtiva dintre speakerii Business Days, eveniment ce are loc miercuri şi joi la Iaşi.

Prima conferinţă este programată miercuri la ora 9.00 şi are ca temă: «Viitorul, o punte între performanţa prezentului, tendinţele generate de trecut, viziune şi inovaţie». Este cel mai important eveniment de business din Iaşi, spune Dan Berinde. Continuare »

Afaceri

Nicoleta Hriţcu (Cuptorul Moldovencei): «Concurenţa este mare, iar dacă nu ţinem ştacheta sus, nu vom mai fi atât de căutaţi. Omul vine să cumpere ceva proaspăt, făcut ca acasă»

Plăcinte, prăjituri de casă şi torturi, acestea sunt produsele cu care se pot lăuda cei de la Cuptorul Moldovencei. Ingrediente: 13 angajaţi fideli şi pricepuţi, materii prime de calitate şi seriozitate pentru realizarea fiecărui produs în parte.

Nicoleta Hriţcu, cea care a deschis afacerea, spune că are angajaţi pricepuţi şi recunoaşte că fără ei, cu greu ar fi ajuns aici.

„Sigur că eu am avut iniţiativa, dar munca o faci cu oamenii. Le sunt recunoscătoare. Trebuie să fii atent cu ei. Recunosc, am dat şi penalizări, dar nu foarte multe. Continuare »

Afaceri

PNL Iaşi: Cei de la PSD au pecetluit azi soarta transportului public local prin ratarea finanţării europene

«În şedinţa de astăzi a Consiliului Local grupul PSD în frunte cu viceprimarii au respins propunerea PNL Iaşi de a prelungi contractul de delegare de gestiune a serviciului de transport public de călători pentru o perioadă de maxim 2 ani, a.î. să se poată pregăti delegarea serviciului în baza Regulamentului 1370/2007 al Parlamentului European în interiorul exerciţiului financiar 2014-2020.

„Prin această decizie PSD alege să-i protejeze pe cei responsabili de falimentul RATP de furia creditorilor sacrificând oportunitatea istorică de a moderniza serviciul de transport public de călători din fonduri nerambursabile. Continuare »

Administratie, Politica

Psiholog: «Timpul petrecut de părinţi cu copilul e foarte important. Dar un timp de calitate, nu el la calculator şi tu în bucătărie»

Psihologul Mihaela Palade Gheran susţine că adolescenţa este o perioadă de viaţă cu totul diferită şi că, de multe ori, tinerii nu se pot stăpâni, nici măcar înţelege cu ei înşişi.

„Sunt mulţi hormoni care produc în adolescent o adevărată furtună. Apar conflicte interne, nici ei nu se pot înţelege, nu se pot stăpâni. Sunt nişte neuroni specifici adolescenţei, de la 15 până pe la 21 de ani, apoi dispar. Se fac studii şi se descoperă multe lucruri în ultima vreme care ne ajută să înţelegem adolescenţa. Pe fondul ăsta de furtună hormonală, apar conflicte interioare şi cu cei din afară, inclusiv cu părinţii sau cu mentalităţile. Au nevoie de libertate, dar în acelaşi timp vor să se simtă şi protejaţi. E o luptă între a fi matur şi a rămâne în copilărie”, afirmă psihologul ieşean. Continuare »

Diverse

Organizatorii FILIT: Am primit oferte clare să mutăm festivalul la Bucureşti sau în oraşe din Ardeal

Florin Lăzărescu şi Corina Bernic, doi dintre cei care se ocupă de FILIT, au spus aseară la TeleM în emisiunea Linia Întâi că au primit deja oferte pentru mutarea FILIT la Bucureşti sau în diverse oraşe din Ardeal, unde există deschidere totală din partea autorităţilor.

“M-a sunat Ada Solomon de la Hi Film şi mi-a zis că «FILIT trebuie să continue, fac eu rost de bani, dar îl mutăm din Iaşi». Ada Solomon lucrează la cel mai înalt nivel în lumea filmului, la Cannes, la Berlin şi mi-a zis că «mă implic serios să facem FILIT-ul, nu poate să moară, fac eu rost de bani dar îl mutăm din Iaşi»”, a afirmat scriitorul Florin Lăzărescu. Continuare »

Cultura

Ultima preocupare a PSD Iaşi: debarcarea definitivă a lui Adomniţei de la şefia CJ

După ce a omorât FILIT-ului, PSD se ţine de manevre politice. PSD Iaşi pregăteşte în mare secret o adevărată lovitură politică: debarcarea definitivă a lui Cristian Adomniţei din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, în baza unor foarte recente modificări legislative, scrie Ziarul de Iaşi.

De câteva zile este studiată Legea administraţiei publice şi legislaţia aferentă acesteia, unde se pare că a fost găsită o cale legală pentru revocarea din funcţie a unui şef de CJ în situaţia lui Adomniţei. Continuare »

Administratie, Politica

Dacă joacă la mize mici, liberalii ieşeni se vor frige la locale

Liberalii ieşeni nu dau semne că înţeleg jocul. La locale, piaţa politică va fi liberă. Vor apărea grupări noi, candidaţi independenţi, e loc de surprize. Dacă vor juca la mize mici, personale, se vor frige. E nevoie de măsuri radicale în PNL Iaşi, dar mai ales de scoaterea în faţă a unor figuri noi. Altfel, vor avea concurenţă serioasă la localele de anul viitor.

Politica