Lotul Agrocomplex se mai îmbogăţeşte cu un membru. Primarul Pantazi de la Paşcani, pus sub control judiciar de DNA

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, începând cu data de 24 martie 2015 şi până la data de 22 mai 2015, inclusiv, faţă de inculpatul PANTAZI DUMITRU, la data faptei viceprimar al municipiului Paşcani şi asociat al SC „Agrocomplex Lunca Paşcani” SA, în prezent primar al municipiului Paşcani, pentru săvârşirea infracţiunii de:

• complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Continuare »

Diverse

Apel către senatorii de Iaşi: Nu fiţi laşi!

„ÎNCĂ vă rugăm să daţi curs cererii DNA de urmărire penală a lui Şova, indiferent ce ameninţări a transmis lui Ponta sau altcuiva şi care se vehiculează „pe surse”. Și dacă e aşa, şi are informaţii despre colegii de hoţie din partidul roşu, cu atât mai mult trebuie trimis în faţa judecătorilor, să explice cu lux de amănunte tot ce are de explicat şi dovedit. Ieşenii nu v-au trimis acolo pentru a ţine partea mafiei, nu să vă erijaţi în judecători de complezenţă, ci să faceţi legi, să luptaţi şi să decideţi în interesul comunităţii. Comunitatea acum vă cere să lăsaţi Justiţia să-şi facă treaba”, scrie Lucian Pavel pe pagina sa de facebook.

Politica

Cum vom ajunge prin 2021 să facem la Nisa sarmalele pentru masa pelerinilor de Sfânta Parascheva

Ministrul Muncii Rovana Plumb spune că în 2018-2019 românii vor avea un salariu minim comparabil cu cel din UE. Adică peste numai 3-4 ani. Ce a uitat să zica Rovana: prin 2021, vom depăşi salariul mediu din Germania, iar în acelaşi an vom închide graniţele din cauza avalanşei de muncitori britanici, germani şi olandezi în Romania. Iar toate firmele din Iaşi se vor reloca în ţări din UE, pentru că nu se vor mai găsi angajaţi care să accepte aici lefuri sub 3.000 de euro pe luna. Nici sarmalele de Sfânta Parascheva nu se vor mai face la Iaşi, ci la Nisa, unde costurile cu orezul şi carnea tocata vor fi mult mai mici.

Diverse

CSMS Iaşi bate Clujul cu 2-0, dar echipa din Copou tot nu e ferită de griji

Iaşul mai bifează o victorie, a cincea din acest retur. Ba mai mult, în ultimele şase meciuri, CSM nu a primit vreun gol, marcând 9.

Luni seară în Copou, CSMS Iaşi a întrecut cu 2-0 formatia U Cluj, echipă ce pare condamnată la retrogradare. Golurile au fost marcate de Mihalache (’35) şi Golubovici (’56).

În urma acestei victorii, ieşenii au urcat pe locul 9 în clasament, având 28 de puncte. În ciuda unui parcurs neaşteptat de bun în retur (5 victorii, un egal, nici o infrangere), CSMS Iaşi nu a scăpat complet de griji, fiind la doar patru puncte de locul 13, poziţie retrogradabilă.  La finalul campionatului, sase echipe vor spune adio primei ligi.

Iată clasamentul în partea inferioară: Continuare »

Sport

TeleM, ora 20, Linia Întâi. Invitat: preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei

Media

Dumitru Oprea: „Spitalul regional din Iaşi, noua Fata Morgana a PSD, ca şi autostrada Iaşi-Tg. Mureş”

Senatorul PNL Dumitru Oprea cere Ministerului Sănătăţii să precizeze clar data începerii construcţiei spitalului regional şi nu să lanseze doar promisiuni electorale interne PSD.

Într-un document adresat ministrului Nicolae Bănicioiu, luni, 23 martie, parlamentarul ieşean a arătat că recentul angajament de a începe anul acesta construcţia spitalului regional la Iaşi creează mari speranţe celor care suferă de boli grave, al căror tratament, de cele mai multe ori, poate fi făcut în afara ţării, la costuri foarte mari.

Potrivit lui Oprea, executivul PSD nu se debarasează de lansarea promisiunilor fără acoperire Continuare »

Politica

CRONICA LUI CĂLIN: Jupân Dumitrache, un Don Quijote de Bârlad

Recunosc, m-am dus la spectacolul Teatrului bârlădean fără prea mult entuziasm. Mă aşteptam la „O noapte furtunoasă” pe înţelesul tuturor, cu acele compromisuri majore făcute unui public despre care se crede că nu vrea decât să râdă prosteşte. Plus că, personal, încă mai am sechele de la montarea lui Alexandru Dabija (Teatrul Naţional Iaşi, „O noapte furtunoasă”) când, pentru prima oară, Caragiale mă îngreţoşase. Ca să nu mai spun de „Scrisoarea pierdută” a lui Cornişteanu… Nu reiau subiectul, din motive de auto-protecţie.

În treacăt fie spus, am mai observat ceva în toţi anii aceştia în care scriu despre teatru. Opinia pe care ţi-o faci despre un spectacol depinde în bună măsură de aşteptările cu care intri la acel spectacol. Continuare »

Cultura

Lista premianţilor la Gala Tinerelor Valori, eveniment organizat de TNL

Tineretul Naţional Liberal a organizat duminică a VIII-a ediţie a Galei Tinerelor Valori, fiind premiaţi atât tineri ieşeni cu rezultate excepţionale, cât şi persoanele care i-au sprijinit.

Potrivit TNL Iaşi, ediţia din acest an a avut ca temă principală conceptul de „Hall of Fame”, fiind pus în scenă un spectacol demn de galele de premii internaţionale.

„Gala Tinerelor Valori devine, încet, dar sigur, un eveniment monden anual. Alături de colegii mei de la Organizaţia de tineret a PNL Iaşi, ne-am propus să punem în scenă o celebrare a valorilor ieşene, un cadru festiv, în care tinerii Continuare »

Politica

Doar o întrebare pentru cei de la TVR

Oare cât costă Eurovisionul plus alte trăsnai date în direct şi cât ar fi plătit TVR pe finala de la Indian Wells? Comenta oare cineva în ţara asta dacă televiziunea publică ar fi cheltuit bani mulţi pentru a o vedea pe Simona Halep?

Media

La doi paşi de buricul târgului, în spatele Mitropoliei. Chiar nu vede nici o autoritate mizeria asta?

Diverse

George Onofrei: Pârloaga edilitară din centrul Iaşului

O ştire seacă – fostul sediu al cotidianului „24 de ore” a fost ras în 24 de ore cu buldozerul. În locul acestuia urmează să fie ridicat un bloc înalt de locuinţe, chiar în buricul târgului. Zona Elena Doamnă a rămas emblematică privind haosul urbanistic. Clădiri uriaşe pentru Iaşi construite în vecinătatea unor dărăpănături.

Cum a fost posibil ca o zonă centrală a oraşului să nu fie sistematizată, să ajungă acolo să convieţuiască ani de-a rândul noul cu primitivismul? La vreo 200 de metri de „24 de ore” găseşti adevărate bordeie. Pe partea cealaltă, în vecinătatea turnului „Petre Andrei” – un teren viran, folosit şi ca parcare, ce se transformă după o ploaie mai serioasă într-o mocirlă de multe sute de metri pătraţi. Continuare »

Administratie

Atenţie la lansatoarele de otrăvuri de pe Facebook

PSD a pierdut bătălia pe online. Inclusiv pe Facebook, lucru care s-a văzut şi la prezidenţiale. Iar anul viitor, băieţii nu mai vor să fie prinşi pe picior greşit. Acelaşi lucru se petrece şi la Iaşi, unde PSD activează diverşi oameni care să le facă jocurile. Au apărut tot felul de conturi anonime pe Facebook, de fapt lansatoare de otrăvuri, care să bruieze tot ce nu le convine stăpânilor.

Tu vorbeşti despre tei, ei îţi spun că sunt şi alte probleme în târg. Când scrii despre Nichita, ei postează trăsnăi care n-au legătura cu subiectul. Una e să-ţi asumi cu nume şi prenume ceea ce scrii, altceva e ca în spatele unei măşti să-ţi aperi idolul şi să împroşti cu noroi. Atenţie aşadar la postacii de ocazie! Fiţi siguri că vor dispărea rapid după ce-şi termină misiunea.

Diverse

Jenant: 50 de oameni la mitingul anti-Nichita din Piaţa Unirii

Prezenţă „masivă” la mitingul din după-amiaza asta din Piaţa Unirii. Vreo 50 de oameni, cu tot cu ziarişti. Fără comentarii!

Diverse

Ponta mai are un pic şi iese în stradă împotriva sa. Ce zice şeful PSD: Şi eu dacă locuiam în străinătate şi vedeam cozi votam contra lui Ponta

Victor Ponta: «Şi eu, dacă locuiam în străinătate, şi vedeam la televizor cozi la secţiile de vot, veneam să votez contra lui Ponta, că el e de vină».

Victore, te dai degeaba cocoş, cozile în diaspora au apărut încă din primul tur. Aveai timp suficient să îndrepţi lucrurile, aveai toate semnalele că situaţia se va repeta şi în turul doi. Spune-le deschis oamenilor că din calculele PSD înainte de alegeri reieşea ca dacă ies la vot peste 300.000 de români în diaspora, pierdeai turul doi. Ţi-a fost frică şi credeai că românii nu vor reacţiona. Ghinion!

Politica

Liliana Romaniuc: De ce şcoala de la ţară nu-i ca la oraş. Unde se rupe firul

«Scoala la tara nu-i ca la oras, dar copiii de la tara sunt tot copii…romani!

Nu m-am nascut la tara, nu am trait la tara, am avut bunici sau rude la tara si nu stiu ce inseamna sa mergi zi de zi la scoala la tara! Cu vreo cativa ani in urma, la o dezbatere despre educatie si egalitatea de sanse incercam sa-mi conving audienta despre ce cred eu ca ar trebui sa facem pentru ca si copiii din mediul rural sa aiba acces la o educatie decenta, spuneam eu atunci, neindraznind sa ma gandesc chiar la o educatie de calitate, cum ar fi fost normal intr-o tara democratica, nu-i asa? Unul dintre inspectorii generali adjuncti de la acea vreme s-a uitat la mine cu compatimire (pe care nu am intelese-o la acel moment) si, cu un ton aspru, mi-a spus: “Doamna, tara asta nu e asa cum o vedeti dvs, din centrul Iasiului sau din aeroporturile de unde luati avionul spre America sau Anglia sau…pe unde mai mergeti dvs! Dar, voi avea grija sa va arat cum e cu scoala la tara!”

Doua saptamani mai tarziu faceam parte dintr-o echipa ce urma sa inspecteze o scoala Continuare »

Diverse