Spectacolul TROIENELE regizat de Andrei Şerban, din nou la Opera Iaşi

Opera Naţională Română Iaşi vă invită sâmbătă, 18 octombrie 2014, începând cu ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi, la spectacolul “Troienele”, după Euripide, în regia lui Andrei Şerban.
Andrei Şerban a montat prima dată “Troienele” în urmă cu aproape 40 de ani pe scena Teatrului La MaMa din New York, iar în 1990 a realizat spectacolul şi în ţară, la Teatrul Naţional Bucureşti.

“Până acum, am făcut Troienele numai cu actori de teatru, cu toate că e o opera cântată în întregime, nu e niciun cuvânt vorbit ca la teatru, muzica fiind compusă de Liz Swados” a explicat Andrei Şerban Continuare »

Cultura

Victor Ponta confirmă că vine la slujba de la Mitropolie. Va fi prezent şi la Seara Valorilor. La Iaşi va sosi şi Elena Udrea

Guvernul a anunţat programul lui Victor Ponta pentru ziua de marţi. La ora 9.00, Ponta va asista la Sfânta Liturghie la Mitropolie, iar de la 18.00 va participa la Seara Valorilor, la Teatrul Naţional.

La Iaşi va sosi şi Elena Udrea. Ea va fi prezentă în cursul dimineţii la slujba de la Mitropolie.

Politica

CRONICA LUI CĂLIN: Pentru public, Tudor Muşatescu…

Uneori, excesul de specializare ne face extrem de exigenţi. Aşteptăm soluţii regizorale care să ne surprindă, lecturi ale textului în chei inedite, mesaje subtile, scenografii inteligente şi, dacă se poate, care să ne taie răsuflarea, coregrafii antrenante plus, musai, câteva video proiecţii fără de care parcă n-am mai fi spectatori contemporani. Cam acestea sunt ingredientele pe care le doreşte spectatorul specializat, cel care obişnuieşte să mai citească o cronică sau o carte, cel care nu vine la teatru fără să fi parcurs în prealabil textul, cel care urmăreşte evoluţia, de la spectacol la spectacol, a unui actor sau a unui regizor, şi este capabil să formuleze enunţuri critice pertinente.

Adeseori mă întreb câţi astfel de spectatori avizaţi mai există astăzi? Continuare »

Cultura

Lista primarilor traseişti din judeţul Iaşi (UPDATE)

jurnalvirtual scria ieri că 26 de primari PNL şi PDL ar fi trecut la PSD, după apariţia ordonanţei care permite migraţia politică. A făcut pasul către PSD inclusiv primarul PDL de la Podu Iloaiei, singurul oraş din judeţ pe care îl mai deţinea dreapta. Potrivit presei locale, printre cei au trecut la PSD se numără şi Benone Moruzi (Aroneanu), Gheorghe Ştefurac (Holboca) şi Ştefan Timofte (Tomeşti). Ziarul de Iaşi prezintă în ediţia de azi lista primarilor trădători din judeţ:

- A.I. Cuza (Vasile Baciu, fost PNL)
- Andrieşeni (Maricel Turcu, fost PNL)
- Aroneanu (Benone Moruzi, fost PNL) Continuare »

Administratie, Politica

Partidul unic reînvie la Iaşi. Surse: 26 de primari ACL din judeţ ar fi trecut la PSD

PSD schimbă complet harta judeţului. Dacă înaintea apariţiei ordonanţei care permitea migraţilor aleşilor trădători, PSD avea 43 de primari din 98 posibili, după intrarea în vigoare a legii, lucrurile s-au schimbat radical.

Surse politice spun că aproximativ 26 de primari ai ACL din totalul celor 55, ar fi bătut palma cu PSD. Numărul exact al trădătorilor Continuare »

Politica

Primăria Iaşi, obligată de Biroul Electoral Judeţean să reamplaseze 5 bannere cu Iohannis. Între timp, au fost date jos bannerele ACL de pe drumul european

Cinci bannere ale ACL vor trebui reamplasate de primărie, a decis Biroul Electoral Judeţean. Bannerele sunt situate pe Sfântul Lazăr (două), bulevardul Tudor Vladimirescu, Bulevardul Poitiers şi şoseaua Bârnova.

BEJ a admis astfel plângerea formulată de ACL, care reclama faptul că primăria a dat jos bannerele cu pricina, deşi municipalitatea daduse aprobare locaţiile respective.

ACL a reclamat că in total 24 de bannere cu Iohannis au fost coborâte Continuare »

Politica

Mitropolia spune că 50.000 de pelerini s-au închinat deja la moaştele Sfintei Parascheva

Aproximativ 50.000 de pelerini s-au închinat deja la moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva, iar alţi 10.000 de credincioşi se aflau sâmbătă la prânz la rând, lungimea acestuia fiind de peste un kilometru.

Numărul celor care vin să se aşeze la rând este în creştere. 40 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva au fost scoase vineri dimineaţă, în prezenţa a mii de oameni, din interiorul Catedralei Mitropolitane, fiind apoi aşezate într-un baldachin în curtea lăcaşului de cult. Continuare »

Diverse

Atacul mizerabil al PSD la Iohannis ar putea să-l scadă zdravăn pe Ponta

Emil Hurezeanu (jurnalist Digi24): “Nici Merkel nu are copii. Cum poate să conducă statul ăsta care se numeşte Germania? Cum de nu-i crapă obrazul de ruşine? Şi nici n-a-nfiat! Domnul Ponta cu doamna Firea ar trebui să facă o delegaţie ad-hoc în care să transmită mânia proletară, şi sexuală, şi familială a conducerii PSD exact în această perioadă la adresa omisiunii de a concepe, creşte sau înfia copii. E inacceptabil!”.

Iesirea hazardata a Gabrielei Firea, care l-a atacat pe Iohannis ca nu are copii si nici nu a infiat, il va costa scump pe Ponta. Posibil ca prezidentiabilul PSD sa piarda dintr-un foc 3-5 la suta, dupa ce este vizibila o radicalizare pe acest subiect din partea presei, analistilir dar si a societatii civile.

Politica

comisarul.ro scrie că Nichita este cârtiţa din PSD care îşi toarnă la DNA colegii de partid

Pe site-ul comisarul.ro apare o informaţie bombă, care dacă s-ar adeveri ar arunca în aer PSD. Este vorba despre liderul PSD Iaşi Gheorghe Nichita, care potrivit comisarul.ro, ar livra informaţii la DNA privind colegii săi de partid.

«Încă doi baroni PSD vor deveni clienţi pentru procurorii DNA în urma datelor furnizate de pesedistul care a decis să colaboreze cu autorităţile.

La degringolada care s-a instalat deja în PSD, în pofida mesajelor de faţadă care se dau la TV, se va mai adăuga un nou lot de ,,judeţeni”. Aşa sunt denumiţi la DNA cercetaţii din teritoriu Continuare »

Politica

CRONICA LUI CĂLIN: De la Obama la Putin, via Teatru-spălătorie

Mă număr printre cei care nu au părăsit sala la spectacolul Nicoletei Esinencu, „American Dream” (Teatrul Spălătorie, Chişinău), jucat la Iaşi în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr.

Un teatru socio-politic de cea mai bună calitate, prizat mai greu de o parte a publicului ieşean, pe care tot ce are tangenţă cu politicul pare să-l îngreţoşeze sau, în cel mai bun caz, să-l lase rece. Mai există, desigur, şi acea superioritate ipocrită şi de prost gust ce se manifestă în raport cu ce ne vine despre Prut, fie că vorbim despre teatru, fie despre alte produse culturale. Continuare »

Cultura

Autorităţile nu mai comunică numărul pelerinilor care aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Parascheva. E primul an când se întâmplă asta

Până anul ăsta, de Sfânta Parascheva, Jandarmeria comunica numărul exact al pelerinilor aflaţi la coadă pe străzie din jurul Mitropoliei. A fost o colaborare excelentă Jandarmerie-presa timp de 20 de ani. Sun azi dimineaţă la Jandarmerie: «Nu mai comunicăm noi cifrele, ci organizatorii, adică Primăria şi Mitropolia», spune purtătorul de cuvânt de la Jandarmi.

Închid şi îl sun rapid pe Buraga de la Primărie. „Nu noi, Mitropolia”, îmi zice Buraga. Insist la Mitropolie. „Da, ştim problema, dar nu noi dăm numărul pelerinilor. Jandarmeria ştie exact câtă lume este, ce străzi sunt închise. Speram să se rezolve”. Continuare »

Diverse

Decoruri noi la TeleM

Media

O bătrână de 70 de ani s-a aşezat la rând cu aproape 24 de ore înainte de scoaterea moaştelor din Mitropolie

S-a aşezat la rând la Mitropolie, azi la prânz, cu aproape 24 de ore înainte de scoaterea moaştelor Sfintei Parascheva din Mitropolie. Este vorba de o bătrână de 70 ani, originară din Neamţ.

„În fiecare an vin la Iasi. Cât am stat aici, niciodată, nu m-am îmbolnăvit. Când ajung acasă, sunt alt om”.


Diverse

Movilă, despre eşecul lui Nichita cu autostrada: «Ar trebui să-şi dea demisia de la şefia PSD Iaşi. Să lase pe cineva care e luat în seamă de Ponta»

Liderul PMP Iaşi Petru Movilă a comentat azi într-o conferinţă de presă faptul că Iaşul a fost şters de pe harta autostrăzilor. Deputatul PMP a amintit faptul că USL, apoi PSD, au promis că Iaşul va fi legat printr-o autostradă de Târgu Mureş, dar că toate afirmaţiile din ultimii doi ani s-au dovedit vorbe în vânt.

„Aflăm acum că nu va fi autostradă, ci doar drum expres. Iar Nichita spune că drumul expres e mai fezabil. Asistăm la o bătaie de joc a PSD faţă de ieşeni şi faţă de Moldova. Este inacceptabil ca un vicepreşedinte PSD să mintă cu nonşalanţă Continuare »

Politica

Scandalul bannerelor ia amploare. PMP: Am cerut 95, ni s-au aprobat doar 20. Au depăşit orice limită cei din primărie, sunt nişte mincinoşi

Începutul de campanie este marcat de dispute între principalii actori politici legate de bannerele din oraş. După ce PSD şi-a luat partea leului, montându-şi bannere în cele mai bune locaţii din târg, ACL şi PMP au rămas cu buza umflată. Celor de la ACL li s-au aprobat alte zone decât cele cerute, în timp ce la PMP s-au dat doar 20 de locaţii din 95 solicitate.

„PMP a cerut 95 de locaţii, am anexat şi zonele pentru care am cerut aprobare. Sunt nişte mincinoşi cei din primărie, pentru că Continuare »

Politica