Jurnalistul George Onofrei pe Facebook: Mă întreb cât de confortabil se simte managerul Operei cu situaţiile jenante în care este pusă de întâiul edil al urbei, secondat de vicele Husqwarna
«Pai bine, lipsesc puţin din Iaşi şi pierd dezlănţuirea plenara a primarului Nichita. Ce vesti aflu de acasa: 1. Ca nu au ce cauta pomii pe Pietonalul Ştefan cel Mare pentru ca nu s-ar mai vedea de crengi spectacolul de deschidere a stagiunii Operei, la care ar participa 7000 de oameni. 2. Ca va ridiculiza nivelul Sibiului în materie de piatra cubica, dovedind ca dacă ei au doua pieţe pietruite, el va prelungi Pietonalul pana o sa ni se urască de piatra. Continuare »
Adică de asta am tăiat teii, să facem spectacole pe pietonal?
Explicaţie subtire oferită azi de primarul Gheorghe Nichita. El a spus că nu se pot planta copaci pe Ştefan cel Mare, întrucât acolo se face deschiderea stagiunii de la Operă, iar spectatorii nu ar avea vizibilitate.
Dar spectacolul Operei Iaşi nu se poate ţine în parcul din faţa Teatrului, ca anii trecuţi? Da la Palat ce are? Concluzia e una singură: Primăria nu mai are argumente. Pana acum puneam în valoare clădirile, acum punem în valoare scena!
Nichita: «Pe pietonal deschidem stagiunea la Operă, cu 7.000 de spectatori. Cum mai văd oamenii dacă plantăm copaci?»
Primarul Gheorghe Nichita îşi menţine punctul de vedere cu pietonalul şi anume ca acesta să rămână fără copaci înalţi.
„Avem ieşeni care blamează tot ce se petrece în oraş. Să meargă la Sibiu să vadă ce e acolo. Şi acolo a fost scandal că nu e verdeaţă, dar sunt turişti. Nu se pot planta pomi pe pietonalul Ştefan cel Mare. Vom deschide stagiunea de la Operă pe pietonal, vor fi 7 mii de oameni acolo. Cum văd spectatorii, dacă mai plantăm copaci?”, a spus Nichita, într-o conferinţă de presa.
Chirica s-a enervat. Nu-i plac protestele neautorizate şi spune că va trimite Poliţia şi Jandarmeria peste manifestanţi
“Au vrut să facă protest pentru Roşia Montană şi le-am dat avize, ca şi pentru tei sau maidanezi. Public îl sancţionez pe domnul Virgil Iordache şi îi transmit faptul că legea trebuie respectată indiferent cum te cheamă. Nu vreau să-l fac vedetă pentru că nu poate ieşi o vedetă din dumnealui, dar când trebuie respectată legea, trebuie să o facem cu toţii aşa încât, prima oară când mai face manifestări neautorizate, colegii de la Poliţie şi Jandarmerie au dispoziţie să aplice legea”, a declarat viceprimarul Iaşului, Mihai Chirica.
Movilă, un nou atac la Nicolăescu: Ar trebui să fie primul pe lista remanierii
Deputatul PDL Petru Movilă susţine că spitalul regional de urgenţe din Iaşi împlineşte şapte ani de promisiuni şi că nu se întrezăreşte nici o masură care să schimbe situaţia.
Movilă aminteşte că ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu s-a aflat zilele trecute la Iaşi, pentru a explica faptul că acest spital rămâne o prioritate, dar că nu există nici măcar documentaţia necesară finalizată. Deputatul ieşean declară că studiul de fezabilitate trebuie actualizat, din cauza schimbării locaţiei, iar în plus este necesară o nouă hotărâre de guvern. Detalii pe oradeiasi.ro
PSD lucrează intens la noua majoritate. Trei aleşi din pepiniera PPDD au sărit în barca roşie
Nu e vorba de nici o împăcare în USL. Apele se vor despărţi când PSD se va bizui clar pe o nouă majoritate în Parlament. Se lucrează deja la acest scenariu. Azi, doi parlamentari PPDD au sărit în barca puterii. Unde? La PSD, evident. Ieri, un alt domn, şi el fost parlamentar PPDD, a trecut la social-democraţi.
Rândul dezertorilor se va îngroşa în zilele (săptămânile) următoare. PSD se va debarasa de liberali atunci când va simţi că e tare. Nu va lua nici o decizie acum, pentru că e riscant. Dar lucrurile nu vor rămâne aşa. Sabia e în mână, n-a fost băgată în teacă.
Nichita şi Chirica, cercetaţi penal pentru tăierea teilor
Primarul Gheorghe Nichita şi viceprimarul Mihai Chirica sunt cercetaţi penal pentru tăierea arborilor de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Poliţiştii au înaintat acum o săptămână dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, sub aspectul infracţiunii de distrugere. Pedeapsa în acest caz poate ajunge până la trei ani de închisoare.
Capii Primăriei sunt cercetaţi penal pentru distrugere în privinţa masacrării teilor de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Pe numele lor a fost făcută plângere penală, iar poliţiştii au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecatoria Iaşi. Continuare »
Ciuhodaru cere experţi în comisia pentru Roşia Montană şi ameninţă cu retragerea din acest organism: Nu vreau politicieni părerologi
Prima şedinţă a Comisiei parlamentare speciale pe proiectul de lege privind Roşia Montană va avea loc azi, membrii acesteia urmând să decidă dacă vor face şi o vizită la faţa locului.
Deputatul Tudor Ciuhodaru, membru al acestei comisii, spune că va propune formarea unei subcomisii de experţi, iar dacă nu se va întâmpla acest lucru, ia în calcul retragerea dintr-o comisie formată din politicieni părerologi. Detalii pe oradeiasi.ro
Cristina Dobre: Mai bine mai târziu decât niciodată
«A dat Dumnezeu şi am apucat ziua în care să văd că preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, domnul Cristian Adomniţei îmi dă dreptate.
Acum un an am spus în conferinţa de presă că singura soluţie pentru înfiinţarea Spitalului Regional de Urgenţe Iaşi este parteneriatul public – privat. Susţineam atunci, ca şi acum, necesitatea înfiinţării la Iaşi a unui Spital Regional de Urgenţe şi pentru că, din păcate, bugetul României nu e capabil să susţină un asemenea proiect, singura soluţie rămâne parteneriatul public – privat. Continuare »
Adomniţei, atac la miniştri: «Le-am spus că nu-s portari şi nici şoferi, ci miniştri. Când vin la Iaşi, ei nu pot ocoli temele locale. Nu mă interesează temele lor»
Şeful CJ, liberalul Cristian Adomniţei vrea ca miniştrii, atunci când vin la Iaşi, să-şi facă temele şi să vină cu lucruri concrete. El spune că miniştrii nu sunt „nici portari şi nici şoferi” şi că atunci când vin în teritoriu trebuie să ţină cont de problemele locale, nu de temele cu care vin ei de la Bucureşti.
„Am spus celor din guvern să-şi vadă de treabă şi de ceea ce s-a promis oamenilor. Înainte de a vorbi de reformă şi de bunele intenţii, hai să ne ocupăm şi de vechile intenţii. Să ne ocupăm şi de cele promise, cum ar fi spitalul regional de urgenţe de la Iaşi. I-am spus asta ministrului Sănătăţii Eugen Nicolăescu când a fost zilele trecute la Iaşi”, a declarat Cristian Adomniţei. Continuare »
Sondaj Avangarde: Antonescu 26%, Ponta 24, MRU 11
Crin Antonescu este cu două puncte procentuale în faţa lui Victor Ponta, conform unui sondaj Avangarde dat publicităţii marţi. Avangarde este condus de sociologul Marius Pieleanu, un apropiat al USL.
Conform sondajului, în ipoteza în care alegerile pentru preşedintie s-ar desfăşura săptămâna viitoare, Crin Antonescu ar ocupa primul loc, cu 26%, urmat de Victor Ponta, cu 24%.
Pe locurile următoare se găsesc Mihai Răzvan Ungureanu cu 11% si Traian Băsescu cu 7%.
La partide, PSD+UNPR 37,5%, PNL 22,4%, iar PDL 15,7%. UDMR are 5,1%, iar Partidul Mişcarea Populară este cotat cu 4,9%.
Deputatul Mugur Cozmanciuc şi-a luat concediu plătit de la Parlament. El este plecat în China
Aproximativ cincisprezece deputaţi au solicitat în această lună concediu, deşi vacanţa parlamentară tocmai s-a încheiat pe 1 septembrie, adică în urmă cu două săptămâni.
Printre deputaţii care au cerut concediu se numără şi deputatul liberal de Răducăneni, Mugur Cozmanciuc. Surse parlamentare susţin că deputatul ieşean este plecat în China. Continuare »
Poliţiştii ieşeni merită felicitaţi pentru operaţiunea de ieri cu prinderea răpitorului farmacistei
Întâmplarea de ieri cu bezmeticul care a sechestrat o tânără farmacistă într-un taxi se putea termina prost. Poliţia Iaşi merită aprecieri pentru modul în care a acţionat în acest caz.
Filmul răpirii şi noutăţi din anchetă găsiţi pe oradeiasi.ro
Victor Ponta: Până alaltăieri v-aş fi spus că Antonescu este candidatul PSD la preşedinţie, dar am văzut că nu mai vrea
Întrebat la B1 TV cine este candidatul PSD la preşedinţie, Victor Ponta a admis pentru prima dată că ar putea să nu fie Antonescu: Până alaltăieri v-aş fi spus fără nici un fel de emoţie Crin Antonescu, dar am văzut că nu mai vrea să fie candidatul USL.
Reporter: Va avea PSD un candidat propriu, aveti un plan B? Continuare »
Declaraţia zilei
Crin Antonescu: «Dacă mă duc la Roşia Montană, minerii intră din nou în mină».
