O demisie ceva, la Externe?

Vom fi o ţară normală atunci când pentru un eşec major, cei care sunt responsabili, pleacă din funcţie. Este şi cazul ministrului de Externe Titus Corlăţean, care ar trebui să-şi dea demisia. Rapid! N-o va face, desigur!

Lăudătorii USL au şi început pe TV-uri să găsească tot felul de argumente. Subţiri, dar poporul trebuie prostit.
Înc-o suspendare pe procedurile „standard” de anul trecut şi ieşim cu totul din Europa! Chiar că n-o să mai avem nevoie de Schengen.

Politica

Monica Macovei: „În UE nu am intrat spunând: «Sunaţi-ne voi când vreţi». Noi am vrut să intrăm”

Europarlamentarul Monica Macovei a afirmat, referindu-se la situaţia României privind aderarea la Spaţiul Schengen, că lui Victor Ponta şi Titus Corlatean nu le pasă de această temă, ci “de propriile interese, şi anume să scape de MCV”.

“În primul rând, se potriveşte proverbul «prostul nu e prost destul până nu e şi fudul», pentru că asta e situaţia în care ne pun Ponta şi Corlăţean. Dar este tragic. Nu ne putem opri la acest proverb şi râde. Este tragic pentru că, în realitate, ceea ce fac este să schimbe direcţia Vest a României şi să ne trădeze. Continuare »

Politica

Roubini spune că în 2-3 ani intrăm într-o criză economică de proporţii

Reputatul economist Nouriel Roubini, cunoscut ca Dr. Doom pentru prezicerea precedentei crize financiare, spune că „mama tututor bulelor abia a început” şi ca în 2-3 ani ne-am putea trezi într-o altă criză financiară severă şi eventual într-o prăbuşire economica.

Câţi dintre useliştii cu funcţii iau în serios declaraţia asta?

Afaceri

Se vor face alegeri în toate filialele PDL, inclusiv în cea de la Iaşi, după congres

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat la Iaşi că după convenţia naţională a partidului vor fi alegeri în toate organizaţiile PDL din ţară, de jos în sus.

El a spus că n-a vrut să le organizeze acum, pentru a nu fi acuzat că face jocuri înaintea congresului din 23 martie.

„Ne vom implica. După congres şi după alegerea Biroului Permanent Naţional vom merge nu doar în organizaţia din Iaşi, ci în toate, şi vom avea alegeri de jos în sus”, a spus liderul PDL Vasile Blaga.

El a precizat că au fost foarte multe conflicte în organizaţia de la Iaşi, din cauza (datorate) neînţelegerilor dintre parlamentari. Detalii pe oradeiasi.ro

Politica

Blaga: Nu eu sunt cel care trebuie să-l invite pe Traian Băsescu la congres

“Nu eu adresez invitaţia preşedintelui Traian Băsescu, ci comisia de organizare a convenţiei naţionale, aceasta este prevederea statutară. Nu am nimic împotrivă ca preşedintele să participe la Convenţie“, a spus azi la Iaşi, liderul PDL Vasile Blaga.

Politica

Cum l-a caracterizat o deputată PDL pe Blaga. Cuvintele au fost rostite azi la Iaşi

Valeria Schelean, deputată de Caraş-Severin a fost prezentă azi la Iaşi, pentru a-l susţine pe Vasile Blaga.

Ea a şi luat cuvântul, reuşind să-l laude pe Blaga, aşa cum puţini ar reuşi s-o facă.

„Domnul Blaga este un izvor nesecat de inteligenţă”, a spus tânăra deputată, o parte dintre liderii naţionali aflaţi pe scenă zâmbind la auzul acestor vorbe.

Politica

Dumitru Oprea: Cel mai probabil nu particip la congres. Dacă aş fi mers, aş fi votat cu Macovei

Senatorul Dumitru Oprea n-a urcat la prezidiu la întâlnirea PDL Iaşi. Pe scenă au fost prezenţi Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Radu F. Alexandru, Traian Ungureanu, Raluca Turcan, Dan Marian, precum şi ieşenii Gabriel Surdu, Petru Movilă şi Camelia Bogdănici.

În debutul întrunirii, Raluca Turcan a coborât în sală, ducându-se glonţ la Oprea, pentru a-l invita pe scenă. Senatorul ieşean a refuzat invitaţia, însă e clar că la Bucureşti sunt cunoscute disensiunile din PDL Iaşi.

Dumitru Oprea a vorbit spre final la şedinţa PDL, fără a-l ataca pe Blaga. Continuare »

Politica

Movilă şi Bogdănici merg pe mâna lui Blaga. Surdu l-a omagiat pe cel care l-a pus preşedinte de filială. Ziariştii au stat 2 ore în picioare la întrunirea PDL

Cei 108 delegaţi ai PDL Iaşi care vor fi prezenţi la Convenţia Naţională din 23 martie nu vor primi un mandat clar în vederea sprijinirii unui candidat la şefia partidului, însă liderii filialei ieşene au declarat că vor vota moţiunea Blaga.

„Cred că Blaga va conduce PDL şi după congresul din 23 martie. Eu îi susţin moţiunea, însă nu va exista o decizie a organizaţiei privind votul delegaţilor ieşeni la congres. Fiecare va vota cum crede de cuviinţă”, a spus deputatul Petru Movilă, în faţa celor câteva sute de democrat-liberali ieşeni.

La reuniune au fost prezenţi mai mulţi susţinători ai moţiunii Blaga, printre care Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Traian Ungureanu şi Radu F. Alexandru. Continuare »

Politica

Blaga la Iaşi: România nu trebuie să renunţe la Schengen, ci la ministrul de Externe Corlăţean

Liderul PDL Vasile Blaga a spus la Iaşi că România nu trebuie să renunţe la aderarea la spaţiul Schengen, ci la ministrul de Externe Titus Corlăţean.

Afirmaţia vine după declaraţia ministrul de Externe Titus Corlăţean că dacă la Consiliul JAI de săptămâna viitoare se amână din nou decizia privind aderarea ţării noastre la Schengen, România ar putea să nu mai fie interesată.

Vasile Blaga a spus că declaraţia ministrului de Externe, Titus Corlăţean pe tema Schengen este iresponsabilă, el precizând că „nu în termenii ăştia se pune problema”. Continuare »

Politica

Ce educaţie fac TV-urile când dau imagini cu brutele care se bat în şcoli?

Un elev din Brăila a fost bătut măr de alţi 4 colegi într-o sală de clasă. Imagini au fost postate pe net de una dintre brute. Nu înteleg un lucru: de ce trebuie să vedem bătăile şi la TV? Domnii de la CNA ce fac, ei nu văd? Asta înseamnă educaţie, sa dai exemplu altor brute cum te trânteşti cu picioarele în capul colegului de clasă?

Sunt tare curios dacă vreo televiziune va urmări cazul şi va spune poporului ce au păţit băieţaşii Continuare »

Diverse

Traian Ungureanu, atac dur la tabăra Macovei: Dacă vor continua aşa, cei ce îşi spun reformişti vor deveni urechişti

Traian Ungureanu (europarlamentar PDL): “Cine mai vine după Băsescu în PDL la reformişti? Messi, Obama, Sofia Vicoveanca? Nimeni nu a îndrăznit să folosească în acest fel numele şi reputaţia preşedintelui României. Pe Traian Băsescu îl meriţi, nu îl convoci. Dacă vor continua aşa, cei ce îşi spun reformişti vor deveni urechişti”.


Politica

Petru Movilă: „Îl susţin pe Vasile Blaga, am semnat moţiunea acestuia”

Deputatul PDL Petru Movilă a declarat vineri seară la TeleM, în emisiunea «Extemporal la democraţie», că susţine moţiunea Vasile Blaga.

„Îl susţin pe Vasile Blaga la congres. Am semnat moţiunea acestuia”, a precizat Petru Movilă, într-o intervenţie telefonică.

El a spus că nu s-a consultat cu colegii săi de filială şi că nu ştie care sunt opţiunile acestora. Continuare »

Politica

TV-urile de ştiri, scăderi de audienţă pe linie. Cele mai consistente pierderi le-au avut Antena3 şi RTV, favorabile USL

Măsurătorile audienţei posturilor TV scot la iveală chestiuni interesante. Potrivit paginademedia.ro, Antena3 a pierdut în februarie 51.000 de telespectatori pe minut faţă de ianuarie, iar la RTV scăderea a fost de 43.000. Asta  înseamnă aproape 100.000 de telespectatori pe minut mai puţin pentru cele două televiziuni favorabile USL-ului.

Pierderi au avut şi B1TV (minus 16.000), dar şi RealitateaTV (minus 20.000).

Iată audienţa posturilor TV de ştiri, în lunile ianuarie şi februarie în mediul urban, după media de telespectatori pe zi: Continuare »

Media

Harnicului parlamentar Emacu i se pregăteşte un post în conducerea PSD Iaşi

Ajunge în Iaşi doar de 1 decembrie sau 24 ianuarie, dar e răsplătit cu un post în conducerea PSD Iaşi. Este vorba despre Gheorghe Emacu, ales deputat de Copou, care trece prin Iaşi doar când este vreo sărbătoare sau un eveniment important.

„Emacu va fi cooptat în structura judeţeană a PSD”, a spus recent Nichita, fără a preciza ce funcţie va reveni absentului deputat de Iaşi. Continuare »

Politica

Nichita recunoaşte târgul de la parlamentare: PSD a cedat colegiul Răducăneni la PNL, ca să scape de Luminiţa Iordache

Liderul PSD Gheorghe Nichita dezvăluie la 3 luni după alegeri târgul făcut în toamnă în interiorul USL pentru desemnarea candidatului USL pe colegiul Răducăneni.

PSD negociase la nivel central, candidaturile parlamentarilor UNPR pe listele USL, însă Gheorghe Nichita nu îi dorea pe liste la Iaşi pe cei doi aleşi uneperişti Tudor Ciuhodaru şi Luminiţa Iordache.

Pe locul lui Ciuhodaru în colegiul Copou a fost acceptat un alt membru UNPR Gheorghe Emacu, în vreme ce colegiul Răducăneni, ocupat la acea vreme de Luminiţa Iordache a fost cedat liberalilor. Detalii pe oradeiasi.ro

Politica