Crăciun la Budapesta
Mai are Paşcaniul primar?
Centrul Paşcaniului arată îngrozitor, semn că primarului pesedist Dumitru Pantazi puţin îi pasă de oraş. Mormane de zăpadă peste tot, iar dacă parchezi pe margine rişti să nu mai ieşi.
Aşa-i când iei 70 la sută la parlamentare şi n-ai opoziţie în târg!
PDL Iași, între bâjbâiala lui Oprea și opoziția de catifea a lui Surdu
Pentru PDL Iași, 2012 a fost anul în care fiecare personaj cu funcții a căutat salvarea individuală. Mihaela Popa a plecat din partid înaintea localelor, Dumitru Oprea s-a ferit să candideze la primărie, iar Gabriel Surdu n-a reușit să-și dezlipească eticheta de prieten al lui Nichita. A fost cel mai prost an pentru democrat-liberali din 2004 încoace.
Detalii pe oradeiasi.ro
Cum se poziţionează Antena3 şi RTV în scandalul dintre PSD şi PNL
USL porneşte guvernarea cu stângul. Probabil nu va fi o ruptură acum între PSD si PNL, cert este că există deja o falie. Care se va lărgi pe măsura trecerii timpului. Miza: cascavalul si împărţirea posturilor. Posibil şi frica liberalilor ca nu cumva PSD să trădeze.
Pentru Antena3, subiectul tensiunilor din USL nu există, semn că Voiculescu a fost luat prin surprindere. În schimb, RTV-ul pesedistului Ghiţă este pe fază, iar liberalii sunt luaţi la mişto.
ZF: USL a născocit 26 de funcţii de ministru. Parcă a tăiat mărunt ca să dea de mâncare la raţele hrăpăreţe
«Vara, femeile de la ţară iau câte un bostan mare şi cu securea îl taie mărunt mărunt ca să dea mâncare la raţe. Exact asta a făcut USL împărţind ministerele şi născocind 26 de funcţii de ministru: parcă a tăiat mărunt mărunt ca să dea de mâncare la raţele hrăpărăţe care aşteptau de mult funcţii de rang mare.
În loc să fi desfiinţat instituţii, ministere, agenţii şi inspectorate, guvernul le-a înmulţit.
În loc să fi desfiinţat de exemplu Casa de Asigurări de Sănătate şi să o fi scufundat în cadrul Ministerului Sănătăţii Continuare »
Guvern stufos cu 20 de miniştri plus 6 miniştri delegaţi. Trei ieşeni în cabinetul Ponta
Trei ministere sunt conduse de către ieşeni. Astfel, Relu Fenechiu a fost nominalizat la Transporturi, Varujan Vosganian va conduce Ministerul Industriei şi Comeţului, în timp ce Mona Pivniceru a rămas la Justiţie.
IATĂ COMPONENŢA GUVERNULUI PONTA:
Vicepremieri:
Liviu Dragnea – portofoliul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale
Daniel Chiţoiu – ministrul Finanţelor Publice Continuare »
O întrebare banală
După minunata campanie pe Dacia, avocata Maria Aldea va fi cooptată se pare în Biroul Permanent Judeţean al PDL Iaşi. Cel puţin asta e dorinţa liderului filialei Gabriel Surdu.
ÎNTREBARE: Cat de puţine voturi trebuie să iei pentru a urca în ierarhia partidului?
RĂSPUNS: 3.210
Cu cine s-a bătut Aldea? Cu marele om politic Cristina Nichita, de care nu vom auzi mare lucru în următorii 4 ani.
Prima şedinţă a perdanţilor. Ce s-a discutat în reuniunea PDL Iaşi
Reuniune de taină marţi seară la sediul PDL Iaşi. A fost prima şedinţă după înfrângerea clară de la parlamentare. La şedinţă au fost prezenţi doar 13 din cei 30 de oameni din Biroul Permanent Judeţean, astfel că, nefiind cvorum, nu s-a putut lua nici o decizie.
Nu a fost clarificat nici subiectul înlocuitorului Cameliei Bogdănici în CL, după ce medicul ieşean a câştigat mandatul de deputat în Copou.
Detalii pe oradeiasi.ro
Pentru Nichita nu e important că PSD Iaşi nu are ministru în cabinetul Ponta. Liberalii vor avea se pare două ministere
Şeful PSD Iaşi face parte din echipa de negociere a guvernului Ponta2. Interesant, social-democraţii ieşeni nu vor avea nici un ministru în noul cabinet, în timp ce liberalii din Podu Roş vor avea se pare 2 portofolii.
„Nu asta e problema, pe cine voi sprijini de la Iaşi. Pentru mine problema este că am prim-ministru foarte important şi că vice prim-ministru este Liviu Dragnea pe administraţie şi pe dezvoltarea regională. Eu sprijin această negociere ca acest Guvern să aibă profesionişti şi să aibă ministerele adecvate”, a spus Gheorghe Nichita. Continuare »
Gigi Becali: «Ţinta mea este Antonescu preşedinte, eu preşedinte PNL. Dacă PNL rămâne pe mâna lui Tăriceanu, se alege praful»
„Ţinta mea este Antonescu preşedinte, eu preşedinte în PNL. În 2014, desemnez eu, eu fac guverne. Asta este ţinta mea”, a spus Gigi Becali.
Întrebat dacă Antonescu ştie că îi vânează locul, Becali a răspuns: “Nu trebuie să ştie că nu trebuie să o vânez eu. Trebuie să zică el: eu plec, te rog, ai grijă, îţi las un bun de care să ai grijă cu sfinţenie. PNL-ul trebuie să rămână pe o mână puternică. Dacă rămâne pe mâna lui Tăriceanu, se alege praful. Cum s-a mai ales”.
Iaşul ar putea avea trei miniştri în guvernul Ponta: Fenechiu, Vosganian si Chiuariu
Numele a trei ieşeni sunt vehiculate în aceste ore pentru a face parte din cabinetul USL condus de Victor Ponta. Este vorba despre Relu Fenechiu la Transporturi, Varujan Vosganian la Finanţe şi Tudor Chiuariu la Justiţie.
Nici unul dintre cei trei liberali nu sunt însă siguri că vor obţine posturile respective, lista putând fi modificată în orice moment. Detalii pe oradeiasi.ro
Ştie cineva ce face deputatul-banner Emacu?
Ultima postare pe Facebook a lui Gheorghe Emacu, proaspăt deputat USL, e îndemnul la vot din 7 decembrie. De atunci pauză. N-a venit nici măcar la Prefectură să-şi ridice certificatul de parlamentar.
Chiar aşa, ce să facă omul la Iaşi, „Parcul” Unirii e plin de zăpadă, iar caşcavalul se împarte în Capitală!
Nu-i nimic, patru ani vom avea timp să-i aflăm preocupările. Politice, desigur!
Nocturna lui Ponta cu Băsescu şi negocierile cu UDMR declanşează revolta baronilor PSD
Edilul Constantei Radu Mazare susţine că în acest moment “PSD comunică prost cu electoratul care l-a ales” deoarece nu a explicat oamenilor de ce este nevoia ca UDMR să fie la guvernare, ce se întâmplă cu taxele locale şi de ce a fost nevoia de întâlnirea nocturnă Băsescu – Ponta – Antonescu.
“Voi veni la Bucureşti să vorbesc cu Liviu Dragnea să mă informez. Partidul comunică prost. Nu sunt împotriva întâlnirilor nocturne şi eu am multe întâlniri noaptea, dar oamenilor trebuie să li se explice. O femeie m-a certat pentru că PSD ia UDMR la guvernare. Mie nu mi-a spus nimeni care sunt motivele pentru care este nevoia de prezenţa UDMR la guvernare”, a subliniat Radu Mazăre. Continuare »
17 drumuri judeţene blocate la ora 17.00
Lista drumurilor blocate: DJ281C Blăgeşti – Todireşti – Cotnari, DJ282F Vlădeni – Andrieşeni, DJ281 Lespezi – Sireţel, DJ281 Sticlăria – Sireţel, DJ282D Ruginoasa – Heleşteni – Al. I. Cuza, DJ244F Grozeşti – Bohotin – Moşna, DJ282 Iaşi – Gropniţa – Bulbucani, DJ208I Blăgeşti – Criveşti – Vânători, DJ244G DN28 – Cozmeşti, DJ282C Ţigănaşi – Vlădeni – Plugari, DJ208L Paşcani – Mirosloveşti, DJ246 Scânteia – Ipatele – Mironeasa, DJ280B Târgu Frumos – Cucuteni, DJ207M DN28 – Al. I. Cuza, DJ201C DN28 – Răchiteni, DJ282D Podu Iloaiei – Româneşti şi DJ208G Kogălniceni – Oboroceni.
„Deşi a nins şi viscolit încontinuu, am reuşit să deblocăm două drumuri. Din nefericire au fost blocate altele. Acţionăm în permanenţă. Din fericire, nu avem nicio persoană nu este blocată între localităţi”, a declarat Cristian Adomnitei, preşedintele Consiliului Judeţean.
SURSA: Comunicat CJ
Agrigoroaiei garantează că nu pleacă din PPDD
„Mă distrează minciunile astea cu plecarea mea din PPDD. Nu plec nicăieri, este o invenţie lansată de USL. Garantez. Vă dau cuvântul că nu am negociat cu nimeni”, a spus senatorul PPDD Ionel Agrigoroaiei.
„Se vede deja lupta pătimaşă la USL. Fiind flămânzi, se vor bate între ei”, a adăugat el. Continuare »













