Adăscăliţei: 21 de bannere USL au fost tăiate la Ţibana şi Ţibăneşti
Candidatul USL Constantin Adăscăliţei susţine că 21 de bannere USL din colegiul Ţibăneşti au fost distruse. Totul s-ar fi întâmplat în noaptea de joi spre vineri. Adăscăliţei acuză că în spatele actelor de vandalism s-ar afla cei de la ARD.
„Este vorba de 13 bannere din comuna Ţibăneşti şi 8 bannere din comuna Ţibana. Toate au fost tăiate aproape de miezul nopţii. În comuna Ţibana, în mod suspect Continuare »
Baconschi, la dezbaterea pe cultură: Iaşul e plin de monumente insuficient valorificate. Oraşul este al tuturor, nu al diverselor găşti
Oraşul e plin de monumente istorice şi instituţii de cultură, însă acestea sunt insuficient valorificate, este concluzia lui Teodor Baconschi, la dezbaterea «Încredere în cultura ieşeană», organizată duminică la prânz.
Teodor Baconschi (candidat ARD la Senat pe Copou) a spus că dacă vii ca turist pentru prima dată în Iaşi eşti pierdut, pentru că nu există însemne la tot pasul care să indice obiectivele culturale din oraş.
„Există o măcinare politică locală continuă, însă oraşul este al tuturor, nu al diverselor găşti. Avem boala dezbinării şi a luării de la capăt a lucrurilor”, a spus Baconschi.
Detalii pe oradeiasi.ro
Candidatul-banner din Copou se bate cu succes pentru titlul de campion naţional la limbajul de lemn
A aterizat la Iaşi în urma sforilor trase la Bucureşti, fiind uns candidat în Copou. Este vorba de Gheorghe Emacu, uneperistul care vorbeşte mult, dar nu spune nimic.
„Colegiul Copou este extrem de important… haina importantă pe care o are în plan spiritual, în plan religios, în plan reprezentativ pentru ceea ce înseamnă Iaşul, ca şi componenţă a zonelor pe care acesta le are, a oamenilor care muncesc şi trăiesc în această parte a Iaşului”.
Ajuns la subiectul cu lipsa locurilor de muncă, candidatul-banner a fost şi mai „convingător”: Continuare »
Baconschi (ARD): Maşinile au fost ridicate din parcarea Casei Studenţilor pentru a lăsa loc limuzinelor USL
«Firme “specializate” au ridicat toate maşinile normale din parcarea de la Casa Studenţilor, pentru a lăsa loc limuzinelor USL. E mare sărbătoare: spitalul de oncologie e inaugurat a doua oară, iar BCU a devenit, în tăcerea comună a studenţilor şi cadrelor didactice, altarul pe care acelaşi USL celebrează, cu pilda dlui Ponta în inimi, probitatea doctorală şi jerfta spiritului academic. Peste tot, poliţie la greu. Lumea e fericită. Feţele oamenilor strălucesc de satisfacţie, bucurie sincera şi speranţă», scrie candidatul ARD la Senat, Teodor Baconschi, pe Facebook.
TeleM l-a prins pe Crin aţipind în timpul discursului lui Ponta ţinut în faţa primarilor USL Iaşi
Postul de televiziune TeleM a surprins momentul în care Crin Antonescu aţipeşte, obosit de drumul cu avionul până la Iaşi. Noroc că în apropiere s-a auzit ţârâitul unui telefon mobil şi şeful PNL a deschis ochii, cu ultimele resurse de energie, scrie evz.ro.
Crin Antonescu nu-şi mai poate ţine ochii deschişi nici măcar în timpul acţiunilor electorale. Liderul PNL a adormit la discursul principalului său partener politic, Victor Ponta.
Filmuleţul somnului lui Crin, pe evz.ro . Intreaga stire o puteti vedea pe telem.ro
Movilă: Unde este contribuţia USL şi a lui Ponta la şoseaua de centură? Banii s-au dat în guvernarea PDL
Deputatul PDL Petru Movilă spune că proiectul şoselei de centură a fost început în 2008 de fosta guvernare şi că nu înţelege care este contribuţia lui Ponta la acest proiect.
Vineri, premierul s-a deplasat la marginea Iaşului, pentru a inaugura tronsonul de 14 km din şoseaua de centură. Varianta ocolitoare a Iaşului este departe de a fi gata. mai fiind nevoie de construţia a încă aproape 16 kilometri.
Detalii pe oradeiasi.ro
Stelian Tănase: Dacă Tăriceanu va fi numit premier, toţi din PNL se vor alinia în spatele lui
«Crin Antonescu – lăsîndu-l iar nervii – a ieşit la rampă pentru a ne anunţa că dacă fostul lider PNL Călin Popescu Tăriceanu va fi numit de Traian Băsescu prim-ministru şi el ar accepta, ei bine, ar urma excluderea sa din partid, şi apoi suspendarea lui Băsescu… Cred că actualul lider liberal se grăbeste, ca şi atunci cînd a anunţat în Parlament în văzul unei ţări că îşi dă demisia dacă Băsescu se întoarce la Cotroceni.
• Dacă Tăriceanu va fi numit premier, toată lumea din PNL se va alinia în spatele lui Tăriceanu cu mîna întinsă. Mulţi îi vor păzi uşa, ii vor ieşi înainte să îi cerşească favoruri, să îi ponegrească pe foşti. Fidelii lui Antonescu de acum Continuare »
Tupeul lui Dragnea chiar în fief-ul lui Gigi şi Relu: Mai prindem şi noi la Teleorman ceva bani dacă toţi se vor da la Iaşi?
Liviu Dragnea a fost prezent şi el la Iaşi, alături de Ponta şi Crin. Dragnea este secretar general PSD, poziţie cheie în orice structură politică.
L-a numit «Gigi» în repetate rânduri pe Nichita, apoi a urcat la tribună pentru a ţine un curs de administraţie în faţa primarilor uselişti ieşeni. Pe scena de la BCU se aflau aşezaţi pe scaune, Victor Ponta, Radu Stroe, Daniel Constantin, Relu Fenechiu, Gheorghe Nichita şi Cristian Adomniţei. Continuare »
USL iubeşte Iaşul doar pentru voturi. Ponta a făcut ţăndări proiectele importante ale oraşului
Vizită importantă ieri la Iaşi. Floarea cea vestită a USL a venit în oraş, în frunte cu Victor Ponta, dar liderii uselişti naţionali nu au dat nici un semn că vor sprijini Iaşul dacă vor câştiga alegerile.
Au fost inaugurate două obiective puse în funcţiune de luni bune (Oncologia şi o bucată din centura Iaşului), însă aeroportul şi autostrada rămân în aer.
Cel mai frumos spectacol a fost la Biblioteca Universitară. Dacă Relu Fenechiu a spus că USL stă atât de bine la Iaşi, încât nici nu mai are nevoie de miting electoral, Cristian Adomniţei a vorbit doar despre aeroport, cerându-i lui Ponta să prindă finanţarea în bugetul pe anul viitor. Continuare »
Toni Hriţac: Sunt vreo 4-5 colegii problemă pentru USL, Ţibăneşti, Nicolina, CUG, Tg. Frumos, iar la Senat, Copoul
Redactorul-şef al Ziarului de Iaşi Toni Hriţac a declarat vineri seară la TeleM că există vreo 4-5 colegii problemă, unde USL nu poate fi sigur că atinge 50 la sută plus unu din voturi.
„Este vorba despre colegiul 3, unde se înfruntă Movilă şi Adăscăliţei. Apoi în Nicolina (Doboş-USL, Păduraru-ARD, Blăjuţ-PPDD, n.r.), liberalii au dat peste o nucă tare, Viorel Blăjuţ care îi pune în încurcătură. Din acest motiv, USL a mobilizat resurse importante aici. Nici în CUG, Crăciunescu nu poate fi sigur Continuare »
Deputata de CUG s-a înfipt printre candidaţii USL, stricând armonia pe care şi-o doreau Nichita şi Ponta. Dobre: Ce caută premierul aici?
Momente tensionate la inaugurarea Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, la 8 luni de la punerea în funcţiune a spitalului. Deputatul PDL Cristina Dobre i-a reproşat premierului Victor Ponta că parlamentarii USL s-au opus finanţării acestui proiect, ea precizand ca banii pentru finalizarea construcţiei au fost alocaţi în timpul guvernării Boc.
La eveniment au fost prezenţi ministrul Sănătăţii Raed Arafat, fostul ministru Vasile Cepoi, rectorul UMF Vasile Astărăstoae, precum şi şefi din administraţie. N-au ratat momentul nici candidaţii USL pe municipiu, aceştia înghesuindu-se în preajma premierului, pentru a nu rata poza de campanie. Continuare »
Crin îi vrea pe Fenechiu şi Vosganian miniştri în viitorul guvern Ponta
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat vineri la Iaşi că îi va propune pe Relu Fenechiu şi Varujan Vosganian în viitorul cabinet Ponta, în cazul în care Uniunea se va afla la guvernare după alegerile din 9 decembrie.
Într-un discurs ţinut în faţa primarilor şi şefilor de organizaţii PSD şi PNL, reuniune desfăşurată în aula Bibliotecii Universitare din municipiu, Crin Antonescu s-a adresat lui Fenechiu spunându-i „domnule ministru”.
Antonescu a spus că „sută la sută Fenechiu va fi ministru”, adăugând că şi Varujan Vosganian se va regăsi în viitorul guvern, „în proporţie de 99 la sută”. „Spun 99 la sută, pentru că n-am apucat încă să-l întreb”, a precizat şeful PNL. Detalii pe oradeiasi.ro
Baconschi îi răspunde tăios lui Corlăţean: Abuzul de Antena3 perverteşte bunul simţ. Nu vă denigraţi propria instituţie şi nici diplomaţia noastră în ansamblu
Teodor Baconschi i-a răspuns actualului ministru de Externe Titus Corlăţean, după ce acesta din urmă le-a cerut ambasadorilor să evite situaţii de genul celei de la alegerile din 2009, de la Paris.
«Titus Corlăţean aştepta de zece ani să ajungă şeful MAE şi a ajuns unde visa, într-un an de extremă instabilitate politică, exprimată prin perindarea (nemaipomenită) a nu mai puţin de patru titulari. Acum, că vin alegerile, dl Corlăţean le cere ambasadorilor să evite “situaţii precum cea din 2009, de la Paris”. Dle ministru, abuzul de Antena 3 perverteşte grav bunul simţ. Continuare »
SONDAJ jurnalvirtual. Cine crezi că va câştiga la Senat, pe Tătăraşi: Oprea, Burlea sau Aivănoaiei?
Actualul senator Dumitru Oprea (ARD) şi medicul Marin Burlea (USL) se duelează în colegiul senatorial Tătăraşi-Nicolina-CUG. Arbitru: Alin Aivănoaiei (PPDD).
Oprea şi Burlea s-au înfruntat şi în urmă cu patru ani, meciul fiind câştigat de fostul rector de la Cuza. Burlea candida atunci sub sigla PNL şi a ieşit pe locul trei.
Cine crezi că va triumfa pe 9 decembrie în colegiul senatorial Tătăraşi? Sondajul îl găseşti în coloana din dreapta.
Rezultatele ultimului sondaj jurnalvirtual, pe colegiul Nicolina, la deputaţi: Viorel Blăjuţ (PPDD) – 51%, Nicuşor Păduraru (ARD) – 36, Anton Doboş (USL) – 10, alt candidat – 3.
Oprea: La locale a fost un vot negativ, nicidecum un vot pro-Nichita
Senatorul PDL Dumitru Oprea susţine că în alegerile locale, pesedistul Gheorghe Nichita a beneficiat de votul negativ la adresa democrat-liberalilor, el considerând că ieşenii n-au apreciat realizările sale ca primar în mandatul anterior.
„A fost un vot negativ, nicidecum un vot pro-Nichita. Când îi va fi lumea mai dragă, Nichita va avea surprize”, consideră Dumitru Oprea, care adaugă că USL trăieşte povestea „laptelui umflat”. Continuare »
