Vosganian: Chestiunea criteriilor de integritate, o tentativă demagogică de a arăta că ARD e altceva decât PDL

„Comisia de integritate condusă de Monica Macovei s-a terminat cu un mare fâs. Nici unul dintre pedeliştii cu notorietate care au fost socotiţi incompatibili  de inchiziţia doamnei Macovei nu a rămas pe dinafara listelor. Chestiunea criteriilor de integritate a fost doar o tentativă demagogică de a arăta că ARD e altceva decât PDL. Nu numai că nu e altceva, dar e chiar mai puţin, aşa cum o arată armata de strânsură, o adevărată ceată a lui Piţigoi, şi cifrele din sondaje”.

SURSA: Blogul lui Varujan Vosganian, senator PNL

Politica

USL, ARD şi PPDD au depus listele. VEZI CINE CU CINE SE BATE LA IAŞI

Principalii competitori şi-au depus listele electorale la Biroul Electoral Judeţean Iaşi. USL a înregistrat candidaturile sâmbătă, în timp ce ARD şi PPDD au făcut acelaşi lucru în cursul zilei de duminică.

Tabloul final al candidaţilor, pe oradeiasi.ro

Politica

S-au stabilit candidaţii. Urmează blaturile

În câteva colegii din judeţ (inclusiv în municipiul Iaşi) există serioase suspiciuni de blat. Despre prieteniile şi interesele dubioase ale liderilor politici ieşeni vom vorbi zilele următoare. Colegiu cu colegiu, candidat cu candidat…

Politica

Dan Cârlan se va ocupa de campania uselistului Emacu. Primul lucru pe care i-l va preda Cârlan: Cum pierzi un colegiu când de departe eşti marele favorit

Fostul şef al PDL Iaşi Dan Cârlan va coordona campania uneperistului-uselist Gheorghe Emacu. Aterizat în Iaşul unde s-a născut, Emacu n-are nici o treabă cu Copoul, dar vrea să iasă deputat. Dintr-o dată, cei din jurul său îl prezintă pe Emacu drept omul care a ajutat Iaşul.

Iată ce spune Dan Cârlan, omul care nu avea cum să evite la nesfârşit apropierea de USL, via Nichita.

„De circa zece ani, se află (Gheorghe Emacu, n.r.) în slujba Iaşului în structurile guvernamentale centrale, la nivel de ministru Continuare »

Politica

Jurnal de blogger

Anda Pintilie: Flori de Toamna la Gradina Botanica

Diverse

Dacă USL are 70 la sută în Bucuresti, de ce s-a dus Crin să candideze în Teleorman?

Decizie surpriză a liderului PNL Crin Antonescu. Mai întâi se ştia că va candida în sectorul 1. N-a fost să fie, din motive de Andrei Chiliman, apoi s-a vehiculat sectorul 6, unde primar este liberalul  Rareş Mănescu. S-a topit şi candidatura în sectorul 6, vorbindu-se ulterior de sectorul 3.

În final, Crin Antonescu şi-a securizat mandatul de senator. Va candida în Teleorman, în fieful baronului Dragnea. Iar ca tacâmul să fie complet Continuare »

Politica

Baconschi: Pe actuala lege electorală, e greu să anticipezi un rezultat cert într-un colegiu

Teodor Baconschi este conştient că pot apărea surprize în alegeri, întrucât pe actuala lege electorală, e greu să anticipezi un rezultat cert într-un colegiu.

Baconschi, candidat ARD la Senat, pe Copou-Dacia, a recunoscut în emisiunea «Extemporal la democraţie» la TeleM că s-a gândit iniţial la un colegiu din diaspora, însă în final conducerea PDL a decis candidatura sa la Iaşi.

„M-am instalat deja la Iaşi, vom avea şi un sediu de campanie. Nu am bani pentru o campanie fastuoasă şi nici nu voi pavoaza întreg oraşul cu figura mea”, a spus Baconschi.

Detalii pe oradeiasi.ro

Politica

Maria Aldea, candidat ARD pe Dacia: Firma doamnei Nichita este în insolvenţă. Prin candidatura sa, probabil vrea să-şi rezolve problemele de afaceri

Avocata Maria Aldea, candidat ARD pe colegiul Dacia, sare la gâtul contracandidatei sale, Cristina Nichita (USL).

Aldea a declarat pentru ziarul Evenimentul că, Nichita vrea să-şi rezolve prin candidatură problemele pe care le are în afaceri.

„Cred că motivaţiile pentru care eu intru în bătălia electorală sunt diferite de cele ale dnei Cristina Nichita. Eu nu am nici o afacere, doar o carieră de 40 de ani în avocatură. Firma dnei Nichita Continuare »

Politica

TeleM, ora 19, emisiunea „Extemporal la democratie”. Invitat: Teodor Baconschi

Media

Metodă de păcălit electoratul, marca Anton Doboş. Ai funcţie, poţi rezolva problema, dar strângi semnături de la cetăţeni

Liberalul Anton Dobos spune că a iniţiat deja o campanie de strângere de semnături pentru mutarea vămii în zona Păcurari. Clădirea instituţiei ar urma să fie obţinută de la o firmă cu restanţe la stat, care să o dea in compensaţie.

Anton Dobos, directorul general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene (DGFPJ) Iaşi, instituţie care are în subordine şi vama, candidează şi pentru un post de deputat în colegiul Nicolina, colegiu în care este situată şi vama.

Nu e de râsul curcilor? Adică tu ai funcţie, ai putere suficientă Continuare »

Administratie, Politica

Primul atac virulent al Mihaelei Popa la adresa PDL. Ţinta: suceveanul Flutur

«Într-o emisiune televizată la un post local din Suceava, domnul Gheorghe Flutur a afirmat că va fi necruţător cu indiferenţa „unora care se pregătesc să dea capitala de regiune Iaşiului”, adăugând că, „pentru asta va trebui să luptăm toţi, pentru ca Suceava să fie capitala de regiune”, afirmaţii preluate ulterior de ziuanews.ro.

Foarte tare, domnule Flutur! În sfârşit aţi afirmat public ceea ce eu ştiam Continuare »

Politica

Gabriel Surdu: Nu ştiu de ce am apărut pe lista Monicăi Macovei

„Nu cunosc motivele pentru care am apărut pe lista Monicăi Macovei. Aştept clarificări. Eu am fost plecat la Bucureşti, iar după-amiază când m-am întors în Iaşi am aflat acest lucru. Nu ştiu despre ce este vorba”, a spus liderul PDL Iaşi Gabriel Surdu, ca reacţie la avizul negativ dat în comisia de etică condusă de Macovei.

Candidatura lui Surdu Continuare »

Politica

Ruşine cât casa: Şeful PDL Iaşi Gabriel Surdu a primit aviz negativ din partea Monicăi Macovei. A fost repus pe liste de liderii PDL

Patru dintre candidaţii PDL Iaşi, Gabriel Surdu, Petru Movilă, Maria Cabalău şi Leonard Rusu nu au primit aviz din partea comisiei de etică, condusă de Monica Macovei.

Maria Cabalău figura probabil pe lista extinsă a PDL Iaşi, ea nefiind pusă în discuţie pentru a prinde vreun colegiu. Leonard Rusu a renunţat la candidatură, în schimb Movilă şi Surdu au primit acceptul şefilor PDL, care au trecut practic peste decizia Monicăi Macovei.

Prezenţa lui Surdu pe lista Macovei a fost ţinută sub tăcere în filială, numele şefului PDL Iaşi Continuare »

Politica

Tomaşeschi despre confruntarea cu Cozmanciuc: Îmi respect adversarul. Sunt condamnat să fiu parlamentar. Va fi un meci pe bune

„Îmi respect adversarul. Sunt condamnat să fiu parlamentar. Va fi un meci pe bune. Înţeleg dificultatea politică, dar sunt încrezător. Stiu ca USL are mulţi primari în colegiu, dar voi discuta cu oamenii şi cu primarii din zonă. Le voi explica alegătorilor de ce nu trebuie să aibă încredere în USL şi în candidatul lor. În orice caz, voi duce o campanie foarte serioasă”, a declarat Dragomir Tomaşeschi, la scurt timp după ce a fost desemnat candidat ARD în colegiul Răducăneni.

Politica

Lista finală la ARD Iaşi: Tomaşeschi prinde candidatura la Răducăneni şi se va bate cu Cozmanciuc. Acostoaie rămâne pe Tomeşti

Democrat-liberalii ieşeni au stabilit, după zile de chin şi negocieri îndelungi, lista candidaţilor la parlamentare.

Liderul Forţei Civice Iaşi, Dragomir Tomaşeschi a primit în cele din urmă un colegiu, dar nu Tomeştiul pe care şi-l dorea, ci Răducăneniul.

Fostul prefect se va confrunta cu liberalul Mugur Cozmanciuc, omul de casă al lui Fenechiu. Răducăneniul este cel mai mic colegiu din judeţ, având aproximativ 56.000 de locuitori. Spre comparaţie Continuare »

Politica