Maricel Popa, senator PSD, participă la Congresul Internaţional de Astronautică

”Este o onoare pentru mine să iau parte la cea de-a 74-a Reuniune Internațională a Federației Astronautice Internaționale și la lucrările Congresului Internațional de Astronautică, evenimente la care ia parte și Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a ajuns în spațiu, personalitate marcantă ce a primit, din partea Universității „Alexandru Ioan Cuza” titlul de Doctor Honoris Causa anul acesta. Continuare »

Politica

Liberalul Alexandru Muraru, interpelare către ministrul Grindeanu pe tema drumului Uricani-Cicoarei

Şeful PNL Iaşi, Alexandru Muraru a scris vineri pe Facebook că a adresat o interpelare Ministrului Transporturilor, Sorin Mihai Grindeanu, privind avansarea și prioritizarea proiectului drumului Uricani – Cicoarei, o componentă esențială a centurii ușoare a Iașului.

”Acest tronson de drum, cu o lungime de 8,1 km și patru benzi de circulație, va conecta sensul giratoriu de la Uricani cu șoseaua Nicolina și zona de lângă Crucea lui Ferentz. Scopul său este facilitarea accesului spre cartierul Dacia și descongestionarea traficului în zonele periferice ale Iașului. Am solicitat informații despre stadiul actual al proiectului și măsurile pentru accelerarea realizării acestuia și am cerut clarificări privind asigurarea finanțării, având în vedere poziționarea proiectului pe o listă de rezervă în PNRR”, a afirmat Alexandru Muraru.

Politica

Monica Berescu, deputat USR: Noile măsuri fiscale asumate de Guvernul Ciolacu înseamnă creșteri de prețuri. Statul ar trebui să încurajeze dezvoltarea IMM-urilor, nu să le sugrume

Deputatul USR Monica Berescu afirmă că în timp ce baronii PSD iau şpăgi de sute de mii de euro, românii sunt obligaţi să plătească taxe şi impozite tot mai mari pentru a acoperi foamea de bani a ”caracatiţei politice”.

”Noile măsuri fiscale asumate de Guvernul Ciolacu înseamnă creșteri de prețuri în prag de iarnă. Suprataxarea IMM-urilor, mărirea TVA-ului pentru locuințe, săli de fitness, parcuri de distracții și mărirea accizelor la tutun și alcool vor genera scumpiri în lanț. Sunt scumpiri pe care le vor plăti tot românii, indiferent că sunt pensionari sau salariați”, susţine deputata USR de Iaşi. Continuare »

Politica

Deputatul USR, Filip Havârneanu: “Șpaga lui Buzatu asigura masa caldă pentru 83.000 de copii. Momentan, PNL-PSD au inaugurat școala pe burta goală”

Matematica Guvernului PSD-PNL este că “1 milion de copii este egal cu 0”. Deputatul USR Filip Havârneanu atrage atenția că deși a început școala, copiii încă nu beneficiază de o masă caldă, așa cum promisese Guvernul, din cauza numeroaselor modificări legislative care au scurtcircuitat programul birocratic.

Elevii cărora li s-a promis hrană, n-au găsit nici măcar o gustare. Baronii PSD sunt ocupați însă cu luarea de mită, pe unde pot. Suma primită ca șpagă de președintele CJ Vaslui ar fi asigurat masa caldă pentru 83.000 de elevi fără posibilități. Continuare »

Politica

Dan Zaharia explică de ce avem nevoie ca de aer de A8: În acest moment sunt necesare două zile pentru a ieşi din ţară cu un camion pornind dinspre Iaşi. Lucrurile se vor schimba după ce va fi construită autostrada

Construcţia autostrăzii A7 până în 2026 va ajuta la dezvoltarea zonei Moldovei, însă impactul economic al acesteia va fi limitat, în condiţiile în care drumul spre Vest este în continuare unul extrem de lung, explică Dan Zaharia, reprezentant regional al Oresa Industra, divizia de real-estate a fondului de investiţii Oresa, în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România! Un proiect ZF & CEC Bank.
Fondul Oresa a cumpărat proiectul logistic Solo de la antreprenorul Bogdan Piţigoi în 2021, intrând astfel în zona de real-estate. Continuare »

Diverse

USR Iaşi grăbeşte desemnarea candidatului la primărie după plecarea deputatei Cosette Chichirău din partid

Filiala ieşeană a USR va anunţa candidatul la Primărie până la finele lunii octombrie. După ce deputata Cosette Chichirău a demisionat din partid, lucrurile par să se fi limpezit. USR Iaşi nu va mai face un al doilea sondaj de opinie pentru Primărie, aşa cum ceruse Chichirău. Marius Bodea are astfel cale liberă către nominalizare, deşi potrivit calendarului intern, oricine din filială poate să-l concureze. Continuare »

Politica

ZF Health & Pharma Summit ’23. Între performanţă şi supravieţuire în Sănătate

Antibiotice Iaşi, cel mai important producător român de medicamente generice, pregăteşte o investiţie de aproape 200 milioane lei în extinderea portofoliului de produse, dintre care 85 milioane lei reprezintă finanţare din partea statului român, a spus Ioan Nani, directorul general al companiei, prezent în cadrul evenimentului  ZF Health & Pharma Summit ’23.

„Există o investiţie pe care statul a văzut-o necesară pe platforma de la Iaşi. Ne-am calificat şi am atras acest fond de investiţii. Noi trebuie să aducem jumătate. Lucrăm cu Banca Europeană de Investiţii, dar şi cu alte două bănci din România pentru a semna în această toamnă o finanţare importantă pentru a susţine extinderea portofoliului de produse. Continuare »

Afaceri

Cristi Berea, senator USR: Cu siguranţă că lozinca “DNA, să vină să vă ia”, auzită ieri în faţa Primăriei ieşene, nu le-a picat deloc bine unor membri de vază ai AUR Iaşi

Senatorul USR Cristi Berea consideră că protestul pus la cale ieri la Iaşi de AUR împotriva lui Mihai Chirica a fost un spectacol dezolant. Berea susţine totodată că lozinca “DNA, să vină să vă ia”, auzită în faţa primăriei s-ar potrivi şi unor oameni din AUR Iaşi care l-au însoţit pe George Simion în plimbarea de pe pietonal.

“Mihai Chirica n-ar mai trebui să conducă primăria Iaşi din cel puţin două motive. Continuare »

Politica

Cristian Diaconescu vorbeşte de negocieri între PMP şi PNL: Există discuții, dar nu în vederea fuziunii, ci în vederea unei cooperări politice

În timp ce USR vorbeşte de polul de dreapta cu PMP şi Forţa Dreptei, gruparea Cristian Diaconescu din PMP dă semnale că varianta mai probabilă ar fi o colaborare cu liberalii. Deocamdată lucrurile sunt neclare în PMP, unde există două tabere (Diaconescu şi Tomac), dar e foarte posibil să se ajungă la pace în interiorul partidului, mai ales că anul electoral bate la uşă.

Cristian Diaconescu a recunoscut pentru dcnews.ro că există discuţii cu PNL, dar că nu va fi fuziune, ci colaborare politică. Continuare »

Politica

Protest neautorizat AUR la Iaşi împotriva lui Mihai Chirica. Manifestanţii au strigat “Demisia” şi “Jos Mafia” în faţa primăriei, apoi au pornit în marş către Piaţa Unirii

Deranj mare la Primărie, unde Chirica a avut musafiri. Aproximativ 500 de membri şi simpatizanţi AUR au participat duminică la un miting neautorizat în faţa Primăriei Iaşi, scandând lozinci împotriva edilului Mihai Chirica.
Participanţii la protest au format ulterior un lanţ uman în jurul Primăriei, apoi s-au deplasat în marş către Piaţa Unirii. Continuare »

Politica

Peek & Cloppenburg va deschide un flagship store, pe 26 octombrie, în ansamblul mixed-use Palas Iași

Palas Iași își completează portofoliul de branduri de modă premium prin includerea unui nou retailer de top. În această toamnă, Peek & Cloppenburg va deschide un flagship store în ansamblul Palas, intrând, astfel, pentru prima dată în regiunea de nord-est a României. Continuare »

Afaceri

Alexandru Muraru, şeful PNL Iaşi: Universitatea Al. I. Cuza este prima universitate din ţară care integrează toate formele de studiu

Astăzi am avut onoarea de a participa la inaugurarea Liceului Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), un pas înainte semnificativ pentru educația din România.
UAIC, prima universitate din țară care integrează toate formele de studiu, își extinde acum orizonturile, inspirându-se de la cele mai prestigioase instituții de învățământ din lume, care au licee proprii de unde recrutează viitorii studenți. Acest liceu reprezintă o punte solidă între educația preuniversitară și cea universitară, oferind elevilor o pregătire de excepție. Continuare »

Politica

Omul de afaceri Viorel Blăjuţ, cunoscut pentru poziţiile sale critice anti-Chirica, îşi anunţă candidatura la Primărie pe listele unui partid local. Va avea şi sprijinul AUR?

Apar noi competitori în cursa pentru Primăria Iaşi. Ultimul care şi-a anunţat candidatura este omul de afaceri local Viorel Blăjuţ, cunoscut pentru poziţiile sale vehemente anti-Chirica.
Surpriza este că Blăjuţ susţine că va aborda campaniile electorale de anul viitor cu Partidul Societăţii Ieşene, o formaţiune mică, fondată de apropiaţi ai acestuia. Continuare »

Politica

PSD anunţă că susține construirea Institutului Regional de Boli Cardiovasculare de la Miroslava

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a afirmat ieri că Partidul Social Democrat susține construcția Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) de la Miroslava, dimensionat însă, nevoilor pacienților din Moldova.

„Iașul are nevoie de Institutul de Boli Cardiovasculare, însă acesta, trebuie să fie dimensionat în așa fel încât să răspundă nevoilor cetățenilor și condițiilor de finanțare din Fonduri Europene. Continuare »

Politica

PRESShub: Figuri controversate, inclusiv de la Iaşi, la nunta unui judecător CCR

Judecătorul Gheorghe Stan de la CCR s-a însurat, la 49 de ani și, potrivit unor surse citate de jurnalişti de la PRESShub care au participat la eveniment, aleasa lui Stan este nepoata fostei judecătoare CCR Mona Pivniceru, din Iaşi. Evenimentul a avut loc în sâmbătă, la un restaurant de pe malul lacului Floreasca din București.

Fostul procuror, cunoscut public și ca Giani, este în prezent judecător la Curtea Constituțională, numit în funcție de Camera Deputaților în mandatul lui Liviu Dragnea. Continuare »

Diverse