Boicotarea benzinăriilor timp de 3 zile, un protest inutil

Când un grup de tineri bucureşteni a iniţiat originalul protest cu alimentarea la benzinării plătind în schimb cu monede de 1 sau 5 bani, am spus că asistăm la una dintre cele inedite şi inspirate acţiuni.

Protestul s-a extins rapid în întreaga ţară, numai la Iaşi fiind organizate trei astfel de „evenimente”. În plus, acestea au fost mediatizate intens de media românească, iar opinia publică a fost sensibilizată. Alţi cetăţeni, mai hâtri, propun ca timp de 3 zile (17, 18 şi 19 ianuarie), benzinăriile să fie boicotate.

Acţiunea mi se pare un mare fâs, pentru că nu are nici un efect. Va recunoaşte să zicem Petrom că i-a scăzut încasările? Cine va putea cuantifica care sunt pierderile înregistrate de fiecare companie în cele trei zile de protest?

Pe de altă parte, cine are nevoie de benzină o va lua oricum, chiar dacă să presupunem, participă la protest. Fie va alimenta pe 16 ianuarie sau, fie o va face pe 20 ianuarie. E atins scopul? Nicidecum. Vânzările vor înregistra cel mult o sinusoidă, cu vânzări record în zilele de dinainte şi de după protest.

Sunt afectate companiile petroliere în vreun fel? Nici vorbă. Cel mult, le-ar scădea vânzările cu 5-10 la sută, ceea ce nu reprezintă mare pagubă, la profiturile uriaşe pe care firmele respective le fac lună de lună.

Există alte forme de protest, e drept mai radicale, dar nu le fac publice, pentru a nu fi acuzat apoi că incit lumea la revoltă.

Afaceri, Diverse

Comentarii

2 comentarii to “Boicotarea benzinăriilor timp de 3 zile, un protest inutil”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)