Mihaela Popa îşi anunţă candidatura la şefia filialei PDL exact în săptămâna în care Blaga vine la Iaşi
PDL Iaşi e singurul partid care nu şi-a clarificat încă problemele interne, filiala fiind măcinată de tensiuni, după ce vreme de câţiva ani n-a reuşit să aibă o conducere validată într-o conferinţă judeţeană. Până de Paşte anunţaseră că vor candida la şefia filialei Dumitru Oprea, Nicuşor Păduraru, Petru Movilă şi Dan Cârlan.
Azi, a fost anunţată o nouă candidatură, cea a liderului interimar al filialei Mihaela Popa.
Într-o declaraţie acordată pentru TeleM, Mihaela Popa a spus că îşi va depune candidatura pentru şefia PDL Iaşi, motivând că nici un reprezentant ieşean al moţiunii Blaga nu e înscris în cursa pentru fotoliul nr. 1 al organizaţiei.
Pe de altă parte, Popa recunoaşte că în organizaţie apele nu s-au liniştit după ce a făcut un pas în spate, aluzie la faptul că a spus în repetate rânduri că nu ţinteşte conducerea filialei.
„Nu e niciun secret că eu am crezut că făcând un pas în spate, colegii mei vor ajunge la un consens. Dar am văzut că nu a contat că am făcut un pas în spate. De aceea, consider că este o responsabilitate din partea mea să mă înscriu în această cursă”, a explicat Mihaela Popa.
Anunţul candidaturii Mihaelei Popa vine exact în săptămâna în care Vasile Blaga, aspirant la şefia partidului, va fi prezent la Iaşi pentru a-şi prezenta moţiunea. Popa susţine deschis moţiunea Blaga, iar gestul cu candidatura la şefia PDL Iaşi nu e întâmplător.
De altfel, şansele Mihaelei Popa la postul de şef al organizaţiei depind în mare măsură de ceea ce se va petrece la congres. O victorie a lui Blaga i-ar spori şansele la Iaşi, însă o înfrângere clara a acestuia ar duce la un eşec previzibil al actualului lider interimar. Asta pentru că e greu de crezut că noua „orânduire” pedelistă ar accepta ca Mihaela Popa să conducă PDL Iaşi.

e o fumigena. pe buletinele de vot nu vor figura mai mult de 2-3 candidati. Mihaela vrea sa-si arate muschii in fata buldogului. si atat. ca doar nu venea Blaga intr-o filiala dezorientata.
E cam neserioasa madam Popa.
Nu se “rupe” Mihaela Popa asa usor de cel care a facut-o “om politic”, Cezar Preda
Am spus inca de acum doua luni ca madam Popa face jocuri de glezne , ea spune ca il va sustine pe Oprea pentru a adormi vigilenta si a tempera cumva tabara oprista si apoi impreuna cu Paduraru vor trece la cucerirea filialei , ma rog asa isi inchipuie ei . Pentru aceasta nu s-a dat in laturi de al sustine pe Spanu la municipiu si la fel a recunoscut si alegerile la femei desi in prima faza mergea pe mana lui Dobre . Sfatul meu , pdl-isti grabiti alegerile ca s-ar putea sa ramaneti numai voi , lumea fuge de pdl ca dracul de tamaie !
de ce sa nu aiba sanse la conducerea filialei? are sanse, chiar daca pierde Blaga la centru…
Observ cu stupoare ca unii dintre domnii care scriu pe acest site au devenit agasanti si nici nu prea ai ce sa le raspunzi.Cred probabil ca cei care nu sant in Alianta Socialista,sant niste nulitati,cu care nu se poate discuta.Ba mai mult,au inceput sa faca o campanie desantata,spunand ca PDL ar avea intentia sa cumpere 4 milioane de biciclete.Ce tampenie! Numai niste capete bolnave,care se inspira de la Rosca Stanescu si Voiculescu,pot debita asemenea ineptii! Cred ca ar trebui sa le fie rusine la toti,in frunte cu madam Olguta Vasilescu,fosta PRM-ista,actualmente,mare PSD-ista!!