Administratie
PNL Iaşi anunţă că localitatea Deleni figurează pe lista primelor UAT-uri care obțin finanțare prin PNRR, în componenta Fondului local
Filiala PNL Iaşi a anunţat că localitatea ieşeană Deleni figurează pe lista primelor comune din ţară care obţin finanţare prin PNRR, în cadrul componentei Fondului Local, urmând să fie realizat planul urbanistic general al comunei în format digital. Potrivit unui comunicat al PNL Iaşi, contractul de finanţare prin PNRR, în cadrul apelurilor de proiecte pentru [...]
Trafic record în istoria Aeroportului Iaşi: 160.000 de pasageri au tranzitat aerogara în luna mai. Directorul Romeo Vatră susţine că pe întreg anul traficul îl va depăşi pe cel înregistrat în 2019
Aeroportul din Iaşi a înregistrat, în luna mai, cel mai mare trafic de pasageri din istoria sa, respectiv 160.000 de călători, directorul aerogării, Romeo Vatră, estimând că la finalul anului traficul ar putea atinge 1,5 milioane de pasageri, peste cel din 2019. Potrivit lui Vatră, în lunile de vară, când vor fi introduse şi charterele, [...]
Consilierul judeţean PMP, Adrian Acostoaiei anunţă că executivul CJ a găsit soluţia pentru suplimentarea fondurilor destinate proiectelor finanţate prin intermediul Legii 350/2005
Reprezentanţii PMP din Consiliul Judeţean Iaşi anunţă că la iniţiativa PMP, executivul CJ a găsit soluţia pentru a suplimenta fondurile destinate proiectelor finanţate prin intermediul Legii 350/2005. Anunţul a fost făcut de consilierul judeţean PMP, Adrian Acostoaiei. ”Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Județean de astăzi. Grație iniţiativei grupului [...]
Adrian Acostoaiei, consilier judeţean PMP, anunţă că Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi are propriul serviciu de pompieri
Consilierul judeţean PMP, Adrian Acostoaiei, anunţă că Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” este primul spital din subordinea Consiliului Judeţean care are propriul serviciu de pompieri. Potrivit lui Acostoaiei, spitalul a încheiat un contract cu o firmă privată pe o perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire. ”Este un nou proiect de hotărâre [...]
Şeful CJ Iaşi Costel Alexe a devenit inculpat în Dosarul Școlii Populare de Arte
Procurorii DNA Iaşi au extins urmărirea penală în cazul directorului interimar al Şcolii Populare de Arte din Iaşi Vlad-Corneliu Baba, pentru fals în înscrisuri, uz de fals şi permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii, toate sub forma instigării. Baba este cercetat în dosarul în care este urmărit penal şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe. [...]
Directorul Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră, la semnarea contractului de finanţare pentru noul terminal: Vom avea la finalul anului 2023 un aeroport nou, va fi al doilea ca mărime din ţară, după Otopeni
Directorul Aeroportului din Iaşi Romeo Vatră a semnat miercuri contractul de finanţare europeană pentru proiectul de extindere a Aeroportului, în valoare de 72 milioane de euro, el precizând că Iaşul va avea al doilea aeroport ca mărime din ţară, după Otopeni.
Aeroportul Iaşi nu mai face faţă: 140.000 de pasageri în aprilie. Parcarea e blocată la orele de vârf
Conducerea aeroportului din Iaşi anunţă că a blocat în ultimele zile accesul în parcarea aerogării în orele de vârf, din cauza numărului mare de maşini, şefii aeroportului recomandându-le ieşenilor care călătoresc cu avionul să vină cu taxiul sau autobuzul. Directorul interimar al Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră, a scris, miercuri seară, pe Facebook că în ultimele [...]
Iaşi: Hanul Trei Sarmale, clădire simbol pentru oraş, demolat de actualul proprietar. Primăria afirmă că nu a emis autorizaţie pentru demolare, ci doar pentru consolidare şi extindere
Hanul Trei Sarmale din Iaşi, unul din cele mai cunoscute hanuri din zona Moldovei, frecventat de-a lungul timpului de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Păstorel Teodoreanu, a fost demolat de proprietarul actual al clădirii, fără a exista vreo autorizaţie în acest sens din partea primăriei. Edilul Mihai Chirica susţine că “este păcat să ai [...]
A fost finalizată procedura de achiziţie pentru modernizarea Aeroportului Iaşi. Câştigătoare este firma Strabag, iar investiţia presupune construirea unui nou terminal, de trei ori mai mare decât cel actual
Conducerea Aeroportului Iaşi a finalizat, marţi, procedura de achiziţie în urma căreia a fost desemnată firma care se va ocupa de construirea noului terminal de pasageri, investiţia ridicându-se la aproximativ 327,9 milioane de lei, fără TVA. În urma evaluării celor trei oferte, a fost selectată SC Strabag SRL, cu 12 subcontractanţi, compania austriacă obţinând punctajul [...]
BlueAir va avea în vară zboruri către 13 destinaţii de pe aeroportul Iaşi. Surprize mari pentru 2023
Compania aeriană BlueAir a anunţat miercuri că va opera în acest an zboruri către 13 destinaţii de pe aeroportul din Iaşi, printre acestea numărându-se Barcelona, Paris, Londra, Roma şi Munchen. Directorul comercial Blue Air, Krassimir Tanev, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă că din vară compania va aloca două avioane bazei de la Iaşi [...]
Peste aşteptări: 115.000 de pasageri, traficul din martie pe Aeroportul Iaşi
Cel puţin 115.000 de pasageri am avut în martie pe Aeroportul din Iaşi. Nu-s cifrele oficiale, dar cam pe aici va fi traficul. E bine? E minunat dacă socotim că în martie 2019 aveam 95.000 de pasageri. Adică suntem peste luna similară din anul în care am avut recordul de 1,3 milioane. Trebuie ţinut cont [...]
Republica Moldova îşi redeschide o porţiune din spaţiul aerian. Este de aşteptat ca zborurile Wizz de la Iaşi către Berlin, Basel sau Munchen să revină pe aeroportul Chişinău
Autoritatea Aeronautică Civilă din Republica Moldova anunță redeschiderea unei porțiuni a spațiului aerian încât să poată fi reluat transportul aerian de pasageri. Începând de luni 21 martie 2022 ora 12:00, o porțiune a spațiului aerian național va fi deschisă pentru utilizarea acesteia de către aeronavele civile și de stat.
Director Aeroport Iaşi: Putem depăşi în acest an un milion de pasageri şi avem şanse să ne apropiem chiar de traficul record din 2019
Traficul pe Aeroportul Iaşi ar putea depăşi în acest an un milion de pasageri şi s-ar putea apropia de cifrele record din 2019, a declarat directorul aerogării ieşene, Romeo Vatră. Potrivit conducerii aeroportului ieşean, în prezent sunt operate şi 44 de zboruri pe zi, iar problema principală este distribuirea acestora pe tot parcursul zilei, pentru [...]
Vom avea din iunie zbor direct Iaşi-Munchen cu Blue Air, marţi şi vineri
Compania Blue Air va inaugura, începând din luna iunie, ruta Iaşi-Munchen, urmând ca din vară să opereze în total 13 zboruri pe aeroportul ieşean. Directorul comercial al Blue Air, Krassimir Tanev, susţine, într-un comunicat de presă, că din vară Iaşiul va fi conectat cu două importante regiuni ale Germaniei, respectiv Bavaria, prin ruta Iaşi-Munchen, şi [...]
Reacţia şefului CJ Iaşi, Costel Alexe, după ce a aflat că are un nou dosar la DNA: Sunt surprins că am calitatea de suspect. Nu mi-au fost solicitate depoziţii şi nu există vreo implicare oneroasă a mea în acest dosar
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, susţine că nu are nici o implicare în dosarul DNA care vizează detaşarea unui consilier de la Consiliul Judeţean pe o funcţie de conducere la Şcoala Populară de Artă, el arătându-se surprins că are calitatea de suspect. “Am primit astăzi informarea făcută de DNA Iaşi privind atribuirea calităţii de [...]
