Politica

Profetul Ivan îl contrează pe analistul Băsescu

Purtătorul de cuvânt al PSD Cătălin Ivan a declarat, în replică la afirmaţiile şefului statului, Traian Băsescu, susţinute şi de liderul PNL Crin Antonescu, că PSD poate să dea liniştit un preşedinte în 2014 şi că social-democraţilor nu le este frică să intre separat în alegeri. Detalii pe oradeiasi.ro

Politica

Zmei sau mieluşei? Cei 17 aleşi ai USL Iaşi mai au o şansă. Să se bată în Parlament la Legea Bugetului pentru proiectele Iaşului

Proiectul bugetului este la un pas să ajungă în Parlament. Să-i vedem pe vitejii din USL Iaşi, 17 la număr, câte amendamente vor depune şi ce proiecte vor susţine pentru Iasi. Staţi cuminţi, că nu-s bani, ăsta va fi probabil îndemnul ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu. Iar useliştii ieşeni, cu mici excepţii, probabil vor sta calmi [...]

Politica

Oprea: “Ministerul Mediului să oblige Primăria Iaşi să reîmpădurească pentru defrişările de la Ciric şi din oraş”

Senatorul PDL Dumitru Oprea face un apel către Ministrul Mediului să impună Primăriei Iaşi realizarea reîmpăduririlor la care este obligată, conform legislaţiei. Într-un document adresat Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, parlamentarul ieşean a amintit de neîndeplinirea obligaţiilor legale de către Primăria Iaşi privind împăduririle în compensaţie pentru defrişarea pădurii Ciric. Detalii pe oradeiasi.ro

Administratie, Politica

Nu e nici o alianţă Băsescu-Crin, ci doar calcul politic pentru turul doi al prezidenţialelor

După afirmaţiile de aseară marca Traian Băsescu, unii văd deja o alianţă Băsescu-Crin pentru prezidenţiale. Nu e nici o alianţă, ci doar calcul politic. Dacă PSD va merge cu candidat propriu, iar semnele arată că aşa va fi, finalistul dreptei (Crin sau altul) are nevoie de voturile celui de pe 3. Altfel, nu are nici [...]

Politica

Viorel Blăjuţ: RATP a fost folosită ca vehicul electoral, iar acum plăteşte implicarea în jocul politic

«Regia Autonomă de Transport Public Iaşi se apropie cu paşi uriaşi de faliment. Cu datorii de peste 15 milioane de euro, RATP se pregăteşte să moară trist, pentru a face loc unei alte companii de transport, nouă şi fără datorii. Prin urmare, toţi cei peste 1.000 de salariaţi ai RATP vor fi obligaţi să-şi prezinte [...]

Administratie, Politica

MRU la Iaşi: USL-ul fanariot cu vizirul plagiator Ponta în frunte a coborât asupra românilor, îndatorându-i pe viaţă

Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat sâmbătă la Iaşi că „USL-ul fanariot, cu vizirul plagiator Ponta în frunte” a coborât asupra românilor, îndatorându-i pe viaţă, prin taxe şi impozite puse pe absolut orice. Mihai Răzvan Ungureanu a spus, într-o conferinţă de presă, că USL izbuteşte să-şi ducă la capăt planul de prăbuşire al [...]

Politica

MRU lansează la Iaşi săgeţi înspre PDL: Voi spune cine nu vrea unitatea dreptei şi cine joacă în tabăra USL

Întâlnire regională a Forţei Civice la Iaşi. Au participat şefii de filiale din 6 judeţe ale Moldovei. Nu s-a anunţat candidatul FC Iaşi pentru europarlamentare, MRU susţinând că nu este încă momentul, deşi numele acestuia cică e deja cunoscut în interiorul organizaţiei. La conferinţa de presă de după întâlnirea internă de partid, MRU a vorbit [...]

Politica

Anghel Stanciu (PSD) despre iniţiativa lui Fenechiu cu autostrada: Să încetăm cu astfel de proceduri şi să luăm taurul de coarne

Liberalul Relu Fenechiu vrea să strângă semnături de la parlamentarii din Moldova, în timp ce deputatul PSD Anghel Stanciu spune că mai degrabă, useliştii s-ar înfiinţa la uşa lui Ponta, cu proiectul în mână. “Eu zic să încetăm cu astfel de proceduri şi să luăm taurul de coarne în sensul de a merge toţi, dacă [...]

Politica

Movilă despre iniţiativa lui Fenechiu cu semnăturile pentru autostradă: Un demers copy-paste

Deputatul PDL Petru Movilă susţine că iniţiativa liberalului Relu Fenechiu de a strânge semnături de la parlamentarii din Moldova pentru realizarea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş este una „copy-paste” după demersul său din urmă cu câteva săptămâni. „Este o iniţiativă copy-paste la o scară mai mare. Eu am strâns semnături de la parlamentarii de Iaşi, Fenechiu adună [...]

Politica

Fenechiu spune că nu majorarea lefurilor aduce imediat bunăstarea, ci construcţia autostrăzilor

Liberalul Relu Fenechiu susţine că dacă s-ar mări salariile cu zece la sută din banii strânşi prin majorarea cu 7 eurocenţi a accizei la carburanţi, creşterea ar fi una artificială, care nu ar aduce bunăstare, susţinând că România nu se va dezvolta economic fără autostrăzi. Fenechiu a spus vineri, într-o conferinţă de presă, că majorarea [...]

Politica

Propunere inedită a lui Fenechiu: greva parlamentarilor din Moldova dacă nu se face autostrada

Liderul PNL Iaşi Relu Fenechiu a declarat că va propune aleşilor din Moldova să intre în grevă parlamentară, dacă nu va fi demarat proiectul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş. El a atras atenţia guvernului să nu păcălească oamenii din această zonă a ţării. Fenechiu a spus vineri, într-o conferinţă de presă, că săptămâna viitoare, va începe să [...]

Politica

Sondaj la plesneală prezentat de RTV. Ponta 32 la sută, Crin 25. Aberatia zilei: candidaţii dreptei adună 53 la sută (UPDATE)

Sondaj CSCI pe RTV, postul lui Sebi Ghiţă (PSD). Ponta 32%, Crin 25%. Se încearcă deja impunerea lui Ponta în topul prezidenţiabililor, nimic spectaculos până aici. Ce urmează e însă minunat şi arată că sondajul e la plesneală. MRU 22, Predoiu 16 şi Udrea 15. Atenţie, e vorba de intenţie de vot, nu de încredere. [...]

Politica, Sondaje

Cosmin Paşca: De la Târgu Frumos la Washington

«Am trăit s-o vedem şi pe asta! Vasile Mocanu, vedetă în presa centrală! După 13 ani în care şi-a dus traiul prin Parlament fără să-l observe nimeni, deputatul PSD s-a făcut în sfârşit remarcat. Cu o gafă. Nu e destul de clar dacă boacăna a comis-o el sau vreun consilier mai exaltat care-i scrie declaraţiile [...]

Politica

De unde a ieşit afirmaţia expertului în democraţie americană Vasile Mocanu, fost şef de IAS pe vremea lui Ceauşescu

Declaraţia aiuritoare a deputatului PSD Vasile Mocanu cu americanii nu-i întâmplătoare. N-au fost nişte afirmaţii scoase din context de jurnaliştii cei răi, ci e vorba de o intervenţie politică în plenul Camerei (vezi AICI). Deci neprovocată. Adică Ponta abia se întoarce dintr-o vizită grea din SUA, iar expertul de Tg Frumos în democraţie americană, Vasile [...]

Politica

Forţa Civică ţine şedinţă regională sâmbătă la Iaşi, în prezenţa lui MRU

Liderii a şase filiale de la Forţa Civica din Moldova (Suceava, Botoşani, Vaslui, Bacău, Neamţ şi Iaşi) se întrunesc la finalul acestei săptămâni la Iaşi. Reuniunea regională va avea loc de la ora 12.00, în prezenţa şefului FC, Mihai Răzvan Ungureanu. În mod sigur va fi luată în discuţie fuziunea FC cu Partidul Mişcarea Populară, [...]

Politica