Cum să riști într-un asemenea hal? Un elev din Iași a promovat inițial bacul la limită, dar a contestat nota la geografie și a picat examenul

Decizie riscantă a unui tânăr din Iași. Un elev al Liceului cu Program Sportiv, care obținuse inițial media 6.01 la bacalaureat, a fost declarat respins, după ce teza de geografie a fost notată cu 6.00, față de 6.35 cât a obținut în prima fază.
Astfel, media tânărului a coborât la 5.90, astfel că a fost declarat respins. E ciudat să depui contestație când ai promovat examenul la limită. În definitiv, chiar dacă nota la geografie ar fi crescut cu un punct, media finală n-ar fi fost mai mare de 6,35. Continuare »

Diverse

Ne-au luat-o bulgarii înainte la kilometrii de autostradă. Dacă nu ne trezim, ne întrece și Burundi

Bulgaria, țară cu o suprafață de două ori mai mică decât România are 786 km de autostradă. Noi avem aproape 750 km.
De ce suntem aici? Pentru că avem o clasă politică jalnică. Culmea, și la bulgari corupția e în floare, dar iată că ne-au întrecut la autostrăzi.
Avem politicieni care nu reușesc să vadă dincolo de propriile interese. Autostrada nu se face într-un mandat. Și atunci de ce să-și mai bată capul? Mai bine dau ajutoare sociale. Mai bine promit câte-n lună și-n stele, că se găsesc de fiecare dată fraieri care să-i voteze. Dacă nu ne trezim, ne întrece și Burundi.

Diverse

Au terminat joi facultatea, iar vineri companiile au venit să le ofere locuri de muncă. S-a întâmplat la Facultatea de Informatică din Iași

Nici bine nu s-au dezmeticit după ultima zi de cursuri, că firmele din IT le-au și bătut la ușă pentru a-i angaja. Nu e nici o minune, pentru că asta se întâmplă an de an la Facultatea de Informatică din Iași.
15 companii IT care activează în Iași s-au prezentat vineri în fața absolvenților de la Informatică, după care au urmat discuții individuale și depunerea CV-urilor.

„Evenimentul este adresat absolvenților noștri. Am invitat 15 companii care s-au implicat și în alte activități ale noastre în ultimul an. Firmele s-au prezentat, iar apoi Continuare »

Afaceri

A muncit afară din greu, dar s-a stabilit la Iași, pentru a intra în afaceri: Dacă reîncepem o viaţă aici, noi, cei care am trăit mulţi ani în Vest, vom schimba lucrurile

Vasile Vezeteu a copilărit în Neamț, la Tupilați, dar n-a acceptat statutul de fierar-potcovar, așa că a plecat la Mangalia să lucreze ca barman. La 23 de ani, Vasile era deja în Italia, unde descoperea cum se face pizza. A lucrat în diverse locuri, și-a luat diplomă de pizzaiolo, a ajuns și prin Norvegia, iar de câteva luni a revenit acasă, pentru a intra în afaceri.

Vasile s-a stabilit la Iaşi ca manager de restaurant (a luat în administrare spaţiul Casei Lavric) şi visează să se dedice pe viitor exclusiv instruirii unor ucenici care doresc să înveţe să prepare „adevărata pizza italiană“.

„După patru luni de zile, nu aş putea spune că m-am adaptat. Sunt uimit zi de zi de abordările românilor Continuare »

Afaceri

Un om important din PSD recunoaște că autostrăzile nu-s prioritate pentru partid

Eugen Nicolicea: “Prioritățile sunt pensiile și salariile. Autostrăzile pot să mai aștepte”.
Declarația arată modul cum gândesc cei din PSD.  Bravo, Eugene, măcar ești sincer, da trebuia s-o spui și mai tranșant: “Cu noi țara nu se va dezvolta niciodată”.

Administratie, Politica

Cifra zilei

101.615 pasageri în iunie pe Aeroportul din Iași. Este prima lună când trecem de suta de mii.
Am avut 511.702 călători de la începutul anului, astfel că trecem lejer de un milion la finele lui 2017. Așteptăm anunțul companiilor pentru noi zboruri de anul viitor.

Diverse

Chirica neagă că ar fi fost chemat azi la DNA. Totuși, el recunoaște că a dat declarații scrise în fața procurorilor

Primarul Iașului Mihai Chirica susține că nu a fost chemat la DNA pentru a fi audiat, dar a recunoscut că a depus mai multe declarații scrise la sediul DNA care vizează dosare în care ar fi implicați oameni ai primăriei.

El a spus că procurorii DNA au cerut săptămâna trecută mai multe documente de la primărie în Dosarul Skoda. Mai mult, Chirica a afirmat că a depus declarații scrise la sediul DNA, fără însă a preciza data la care s-a întâmplat acest lucru.

”Nu am fost chemat azi (miercuri – n.r.) la DNA și nici nu mă pot duce la plimbare pe-acolo. Indiferent dacă voi fi chemat, totul va fi oficial, nu e nimic de ascuns. Continuare »

Administratie

Primarul Chirica va fi audiat după-amiază la DNA în dosarul Skoda

Primarul Iașului Mihai Chirica, va fi audiat, miercuri după-amiază, la sediul DNA Iaşi, într-un dosar privind achiziţia mai multor maşini Skoda de către Primărie în anul 2013, când edil era Gheorghe Nichita, spun surse judiciare. Înainte de a se prezenta la DNA, Chirica va da declarații pe această temă, la primărie.

Mihai Chirica ar urma să ajungă la sediul DNA în cursul după-amiezii, pentru a da explicaţii în dosarul care vizează achiziţia a patru autoturisme Skoda de către municipalitatea ieşeană. Aceleaşi surse afirmă că iniţial Mihai Chirica avea calitatea de martor, însă procurorii i-au schimbat calitatea în cea de inculpat. Continuare »

Administratie

Premieră la Aeroportul Iași: A fost atinsă bariera de 100.000 de pasageri într-o singură lună

Puțin peste 100.000 de pasageri, atât a fost traficul înregistrat de Aeroportul ieșean în luna iunie. Cifra exactă va fi furnizată în următoarele zile, dar reprezentanții aeroportului dau ca sigură atingerea în premieră a pragului de 100.000.
Este pentru prima dată când se trece de acest prag într-o singură lună.

Spre comparație, în luna mai a acestui an, traficul a fost de 89.800. Saltul de peste 10.000 de pasageri este dat Continuare »

Administratie

Un deșert de asfalt a răsărit pe locul fostei fabrici Țesătura. Profesorul Lucian Sfîcă: Nu există nici măcar o alee de pomi în mijlocul parcării și pe margini

Cele mai mari temperaturi în Iași au fost înregistrate ieri în arealul dintre Hala Centrală și zona Țesătura, 37 de grade, susțin specialiștii.  Zona cea mai răcoroasă a fost Copoul, cu 34,6 de grade, unde există mult spațiu verde.
În loc să aerisească zona Podu Roș și să amenajeze la Țesătura eventual un parc, autoritățile au aprobat construcția unui magazin Dedeman și a unuia Lidl, cu parcări imense. Continuare »

Administratie

O întrebare pentru șefii din primărie, după accidentul de ieri de la BCR: De ce intersecția nu e semaforizată?

E plin de semafoare în tot orașul. Sunt bulevarde unde oprești de 5-6 ori, pentru că semafoarele sunt puse unul după altul. Că nu sunt și sincronizate e altă poveste, deși ni se tot vorbește de semaforizarea inteligentă care a costat o căruță de bani.

Ieri, în zona BCR, la intersecția dintre străzile Sfântul Lazăr și Palat a avut loc un accident. La volanul uneia dintre mașini era fostul deputat Viorel Blăjuț, iar cealaltă era condusă de un tânăr de 20 de ani.
Nu există dubii privind cauzele accidentului: tânărul ieșea de pe Sfântul Lazăr, dar a omis faptul că trebuie să cedeze trecerea. Neatenție, grabă sau nepricepere? Ancheta Poliției va demonstra ce a fost în mintea șoferului de numai 20 de ani.

Întrebarea e alta: De ce intersecția cu pricina nu este semaforizată? Pe Sfântul Lazăr circulația e intensă Continuare »

Administratie

Mai vine Bosch la Iași? Miza e o investiție de 200 milioane de euro, într-o fabrică de mașini de spălat

Concernul german Bosch va construi o nouă fabrică în Europa, unde va produce mașini de spălat. Printre locațiile analizate se numără și Iașul, mai exact Miroslava.
Dacă s-ar materializa, investiția (200 milioane de euro) ar depăși-o pe cea a americanilor de la Delphi. Este vorba despre o fabrică cu 3.000 de angajați, iar intenția nemților e să producă două milioane de mașini de spălat pe an. Ceea ce este imens.
Surse din mediul de afaceri ieșean afirmă că nemții de la Bosch iau în calcul Iașul, s-au interesat de condițiile de la Miroslava, dar că nu există un răspuns clar deocamdată. Continuare »

Afaceri

meteomoldova.ro: Sâmbătă vom avea 39 de grade la Iași, iar luni la prânz 24

Conform celor mai recente modelări atmosferice, peste o bună parte a Moldovei, valorile maxime de temperatură se vor situa sâmbătă, în general, între 36…39°C, cu valori de 40°C prin sectorul mijlociu și inferior al Luncii Prutului, partea sudică a Câmpiei Colinare a Jijiei cât și prin cea a Siretului Inferior. Categoric, la astfel de valori termice, și indicele temperatură-umezeală (ITU) va prezenta valori de 81…84 unități, ceea ce se va traduce printr-un disconfort termic foarte pronunțat.
După valul de caniculă ce va încinge la maxim atmosfera într-o bună parte a Moldovei, de duminică (chiar de sâmbătă seara) Continuare »

Diverse

Dorin Cristea (RomSoft) despre noile măsuri economice ale guvernului: “Țara este condusă de imbecili, e o prostie ce vor să facă. Asta e minte de contabil CAP, ne ducem de râpă“

Omul de afaceri ieșean Dorin Cristea critică în termeni duri noile măsuri fiscale prevăzute în noul program de guvernare.
El crede că guvernul PSD este disperat că nu poate scoate bani de la companiile multinaționale și că “social-democrații s-au gândit ei că pot fi original“i.

“Țara este condusă de imbecili, e o prostie ce vor să facă. Sunt disperați că nu pot lua bani de la multinaționale. E un TVA ce vor să facă ei cu impozitarea pe cifra de afaceri. Adică pe orice ban să pună impozit“, afirmă Dorin Cristea, co-fondator al firmei ieșene RomSoft. Continuare »

Afaceri

Expansiunea pe IT în Iași continuă: Compania olandeză Levi9 și-a inaugurat noul sediu și vrea să ajungă la 300 de oameni în doi ani

Noul sediu Levi9 de la Iași a fost inaugurat marți într-un centru de afaceri situat pe Șoseaua Națională 31. Birourile sunt amenajate astfel încât să creeze un mediu de lucru modern, deschis și, în același timp, atractiv pentru cei 150 de angajați.
“Pentru a susține creșterea Levi9, am creat un spațiu de lucru nou, bine poziționat și care să îi inspire pe angajații noștri. Spațiile deschise transpun cultura companiei construită pe transparență, colaborare și bună-dispoziție. Continuare »

Afaceri