Noutăţi de pe frontul dezertărilor la Iaşi. PSD vrea să pună mâna pe edilii ACL, dar planul cu racolările merge mai greu decât au anticipat social-democraţii
Până în prezent, doi primari PNL din judeţ, de la Moţca şi Alexandru Ioan Cuza, au admis că ar putea trece la PSD. Alţi câţiva primari sunt în discuţii cu social-democraţii, dar sunt indecişi, întrucât nu sunt siguri că vor obţine finanţare pentru diverse proiecte.
Joi seara, s-a aflat în Iaşi liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu. El se îndrepta către aeroport, venind de la Suceava, şi a avut se pare o întâlnire la Ciric cu Victor Chirilă şi câţiva susţinători ai PLR. Unele surse spun că la discuţii ar fi fost prezenţi doi primari liberali, de la Prisăcani şi Mironeasa. Continuare »
Culmea traseismului: Consilierul judeţean PDL Radu Ursanu s-a dus la PSD. El a lipsit luni bune din sedintele de la CJ. Pedeliştii l-au păsuit, fără a-l înlocui din CJ, ştiind că Ursanu e bolnav
Pedelistul Radu Ursanu, consilier judeţean, şi-a luat zborul către PSD. El este unul dintre cei asupra cărora planează suspiciunea că a trădat în plenul CJ în urmă cu ceva timp, votând se pare pentru demiterea lui Victor Chirilă din postul de vice al instituţiei.
Ursanu a candidat atunci la postul de vicepreşedinte al CJ, fiind propus de PDL, însă a obţinut doar 4 voturi din partea celor 6 pedelişti prezenţi la şedinţă.
De câteva luni bune, Ursanu nu mai participă la şedinţele de CJ, surse din apropierea sa afirmând Continuare »
FILIT: 20 dintre cei mai importanţi poeţi români vin la Casa Poeziei
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), ce se va desfăşura în perioada 1-5 octombrie, va avea anul acesta o nouă secţiune: „Casa Poeziei”. 20 dintre cei mai importanţi poeţi români se vor întâlni cu publicul în fiecare zi de festival la Casa Dosoftei, locul-emblemă în care a funcţionat în secolul al XVII-lea prima tiparniţă din Moldova. De asemenea, în urma succesului de anul trecut, va fi continuat proiectul „Noaptea Albă a Poeziei” (NAP 2). Cei 20 de invitaţi vor susţine lecturi în Casa Poeziei. Este vorba despre unele dintre cele mai importante voci ale poeziei contemporane româneşti – de la autori care au debutat în anii ’60 şi au devenit apoi nume mari ale literaturii noastre, până la tineri scriitori care s-au afirmat în ultimii ani. Continuare »
Parc agro-industrial la Leţcani în urma unei investiţii de 4.3 milioane de euro
Un parc agro-industrial cu o suprafaţă de două hectare, destinat producătorilor agricoli din judeţul Iaşi, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina, va fi construit în comuna ieşeană Leţcani. Investiţia se ridica la 4,3 milioane de euro, din care 2,8 milioane euro reprezintă fonduri europene.
Parcul va fi construit pe o suprafaţă de două hectare puse la dispoziţie de Consiliul Local Leţcani şi va cuprinde un spaţiu de producţie principal – cu linii de procesare şi zonă de desfacere şi prezentare -, precum şi un centru de suport pentru afaceri. Beneficiarii proiectului sunt 331 de producători agricoli şi 30 de firme din industria alimentară din judeţul Iaşi, 84 de producători şi firme din raionul Ungheni, 87 de producători din raionul Făleşti, ambele din Republica Moldova, precum şi 788 de producători din regiunea Vinnitsa, Ucraina. Detalii in Ziarul Financiar
Un scenariu care prinde tot mai mult contur: Băsescu ar fi interesat să câştige Ponta, pentru a se proclama din ianuarie salvatorul dreptei
Ce îi convine mai mult preşedintelui Traian Băsescu? Să iasă Ponta preşedinte sau Iohannis? Sociologul Barbu Mateescu spune că pentru preşedintele Băsescu, victoria lui Ponta ar fi un dezastru, distrugându-i toată munca, dar pentru politicianul Băsescu ar fi o oportunitate de a prelua PDL.
„Pe o dreaptă făcută şvaiţer, demoralizată şi cu lideri decapitaţi poate-poate că există o şansă de a salva PMP”, scrie Barbu Mateescu pe blogul său.
Demonstraţia sociologului merge mai departe. În cazul unei victorii a lui Iohannis, fuziunea PNL-PDL ar fi garantată Continuare »
Operfado, un spectacol grandios în aer liber duminică la Iaşi
Opera Naţională Română Iaşi vă invită la cel mai grandios spectacol de operă din capitala Moldovei “Magia serii în sunet şi lumină“, ediţia a IV-a. Spectacolul inedit va deschide stagiunea 2014- 2015, duminică, 14 septembrie, de la ora 20.30, şi va avea loc în aer liber, pe esplanada Teatrului Naţional Iaşi.
Invitaţi speciali vor fi soprana Elena Moşuc, belcantistă renumită pe marile scene internaţionale, Gonçalo Salgueiro (Portugalia), alături de Guilherme Banza (chitară portugheză), Rogério Ferreira (chitară clasică) şi orchestra Operei Naţionale Române Iaşi. Continuare »
Jurnal de blogger
Liviu Bratescu: Despre tupeu si lasitati in politica romaneasca
Wizz-Air vine la Iaşi. Din decembrie, se va zbura spre Treviso, localitate la 50 km de Veneţia. Cât costă două bilete in perioada Crăciunului
Compania low-cost Wizz-Air vine la Iaşi. Primul zbor va fi către Treviso (50 de km de Veneţia), începând cu 20 decembrie. Zborul figurează deja pe site-ul wizz-air.
Vor fi două curse dus-intors pe săptămână, marţi şi sâmbătă. Plecarea din Iaşi este la 11.40, iar decolarea din Treviso este programată la 8.05.
Dacă faceţi rezervare azi pe site-ul companiei, pentru plecare pe 23 decembrie şi întoarcere în Iaşi pe 30 decembrie, preţul pentru două persoane Continuare »
Se mărită fiica cea mică a lui Nichita. Ce îl va sfătui strategul american pe Ponta: să vină sau nu la marea petrecere de la Iasi?
Fiica cea mică a primarului Gheorghe Nichita se mărită. Nunta va avea loc pe 27 septembrie, iar petrecerea de la Iaşi se anunţă una cu fast. Şi cu daruri multe. Interesant, Nichita a dezvăluit deja că floarea cea vestită a PSD-ului va veni la eveniment, mai ales că ministra de la Munca, Rovana Plumb va fi naşă.
Potrivit lui Nichita, premierul Victor Ponta deja şi-a programat să vină la nuntă. De asemenea, ar putea ajunge şi vicepremierii Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, precum şi alţi reprezentanţi ai Guvernului. Continuare »
CTP despre Tăriceanu: «Popondeţ, nesimţit, nulitate. E teribil să nu aibă simţul ridicolului»
«Acest domn reprezintă o problemă a românilor, din păcate. Avem noi, românii, că fac şi eu parte din poporul ăsta, o tendinţă de a considera valoroşi nişte inşi îmbrăcaţi la patru ace, cu o morgă de oameni serioşi, cu o figură de boernaşi, îi considerăm ca a fi „de bine“, inteligenţi, fără să avem un motiv logic, e doar aparenţă! Caragiale spunea „popondeţ“ – sperietoare de ciori, cu o alură de burghez, dar rămâne o sperietoare de ciori. Un „popondeţ“ – asta e domnul Tăriceanu! Suntem un popor superb, dacă noi am putut rezista cu un asemenea individ care ne-a fost premier! E ceva teribil pentru un politician să nu aibă simţul ridicolului. Omul acesta, nesimţit Continuare »
Un fost subprefect pus de PSD îl contestă pe „traseistul controversat” Cârlan, ajuns nr. 1 în Casa Pătrată
Apele în PSD Iaşi nu par să se fi liniştit, după ce Gheorghe Nichita l-a plantat pe Dan Cârlan în fotoliul de prefect. Mai mulţi primari au mârâit la decizia liderului PSD Iaşi, vechii pesedişti nefiind de acord cu numirea fostului lider portocaliu ca prefect de Iaşi. Mai nou, unul dintre criticii lui Nichita şi ai lui Cârlan este Tudor Leonte, fost subprefect pus chiar de PSD.
«Domnul primar Nichita, preşedintele organizaţiei judeţene PSD Iaşi, nu a fost inspirat când a făcut propuneri de prefecţi. Nivelul academic e inaccesibil domniei sale? Continuare »
Gafă de proporţii. Ilie Sârbu, întrebat ce câştigă cetăţenii din suspendarea lui Băsescu: «Nimic. Aici nu e vorba de cetăţeni»
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a fost întrebat, luni, ce câştigă cetăţeanul român din suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, el răspunzând: ”Nimic. Aici nu e vorba despre cetăţeni, ci despre ambiţia lui Băsescu”.
Cum se poate întoarce împotriva PSD demersul cu suspendarea lui Băsescu
Călin Popescu Tăriceanu anunţă că începe procedurile de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. PSD nu a luat o decizie fermă, dar unii lideri social-democraţi au ezitări, pentru că mutarea presupune riscuri.
Pentru ca Băsescu să fie demis, la referendumum trebuie să participe 50 la sută plus unu din alegători.
Procentul poate fi atins, pentru că de regulă la prezidenţiale, participarea la vot trece uşor de 50 la sută. Dar cel care merge la urne sa voteze presedintele nu e obligat să voteze şi la referendum. Pur si simplu refuza buletinul de vot Continuare »
Sondaj INSCOP pentru Adevărul: Ponta 41, Iohannis 29, Udrea 8, Tăriceanu 6.7, Macovei 3.5. Câteva observaţii
Măsurătoarea INSCOP pentru ziarul Adevărul confirmă cifrele din sondajul AVANGARDE, prezentat cu o zi în urmă de Antena3. Diferenţe majore apar la Tăriceanu (10% AVANGARDE, 6.7 INSCOP) şi Udrea (5, respectiv 8).
Potrivit INSCOP, Victor Ponta (PSD) adună 41.1 la sută din voturi, pe locul doi fiind Klaus Iohannis (ACL) 28.8. Pe locul trei apare Elena Udrea (PMP) 8.1, iar pe patru Călin Popescu Tăriceanu (PLR) 6.7.
Monica Macovei are 3.5 la sută, CV Tudor 3.2, iar Dan Diaconescu şi Kelemen Hunor câte 3. În turul doi: Ponta-Iohannis 54-46. Continuare »
Cine va conduce campania prezidenţială la PNL Iaşi
Liderul filialei judeţene Cristian Adomniţei va coordona campania PNL Iaşi la prezidenţiale. Responsabilul pe municipiu va fi Marius Dangă, iar în judeţ campania lui Iohannis va fi condusă de Marius Bodea.
Interesantă implicarea lui Bodea în campania pentru prezidenţiale la PNL Iaşi. La europene, Bodea a rămas în umbră, ocupându-se la acea vreme exclusiv de proiectul cu aeroportul.
Consilierul judeţean Liviu Brătescu va coordona reţeaua electorală a PNL în judeţ.
