PDL Iaşi declanşează procedurile de excludere în cazul consilierilor care au pactizat cu Nichita
Biroul Permanent Local al PDL se va întruni miercuri după-amiază, iar unul din punctele aflate pe ordinea de zi se referă la soarta consilierilor locali trădători din partid.
Şeful filialei municipale Dragomir Tomaşeschi a precizat că vor fi demarate procedurile de excludere din PDL în cazul consilierilor democrat-liberali care îi cântă în strună lui Nichita.
Cel mai probabil, în şedinţa de miercuri va fi un vot pe tema asta, însă vor trebui parcurse mai multe etape, conform statutului PDL. Decizia finală va fi luată în Consiliul de Coordonare Local. Continuare »
Declaraţia zilei
Mihai Razvan Ungureanu: Ponta este definiţia bipedă a unui sistem mafiot
Cum ar trebui să sune mesajul lui Ponta la scrisoarea celor de la Iaşul iubeşte teii: După îndelungi analize, vin eu să replantez teii pe Ştefan cel Mare
Victor Ponta n-a răspuns la scrisoarea deschisă adresată de ceva timp de grupul «Iaşul iubeşte teii». Ce răspuns aşteaptă de la Ponta tinerii de la «Iaşul iubeşte teii»? Iată un posibil mesaj al liderului PSD către societatea civilă din Iaşi:
“Dragi ieşeni, am citit cu interes scrisoare trimisă, vă mulţumesc şi vă apreciez demersul. Am fost şi eu la Iaşi şi trebuie să recunosc că nu m-au încântat acele piticanii de copaci, v-am înţeles şi vă respect argumentele, nu e nimic incorect Continuare »
Indecizia şefilor PDL Iaşi în privinţa sancţionării consilierilor portocalii care nu vor tei pe pietonal l-a enervat pe Predoiu. „Observ cum trec săptămânile, iar conducerea filialei tace”
Prim-vicele PDL Cătălin Predoiu n-a uitat votul consilierilor ieşeni ai PDL împotriva replantării teilor pe Ştefan cel Mare, cerând sancţionarea acestora de către filiala judeţeană a democrat-liberalilor.
Predoiu a scris pe Facebook că pentru sănătatea opoziţiei ieşene, politicienii PDL şi PNL care pactizează cu PSD trebuie îndepărtaţi.
«Nu i-am uitat pe ieşenii care îşi doresc replantarea teilor pe bulevardul central al oraşului. La fel, nu am uitat nici faptul că toţi consilierii locali ai PDL Iaşi Continuare »
Tudor Ciuhodaru, atac dur la Mirel Palada: Spurcător de cuvinte, un primitiv ce primeşte pomană de la stat
“Buna alegere ati facut domnule Ponta. Mirel Palada va reprezinta foarte bine. La fel si Laura Georgescu, sefa de la CNA sau Tudorel Andrei de la INS. Intr-o tara normala ei nu ar mai fi acum in functii. Si tu si eu, toti cetatenii Romaniei, platim din banii nostri un spurcator de cuvinte guvernamental. Noi o platim si pe Laura Georgescu ca sa stinga lumina pe la CNA sau pe tovarasul de la INS ca sa aleaga formatul adecvat pentru a ne minti. Supranumit ,,Mitocanel Palavra”, datorita limbajului mizerabil prin care ataca in mod constant pe toti cei care nu se supun corului propagandistic, acest domn-tovaras nu are ce cauta in functia publica pe care o detine cu binecuvantarea premierului Romaniei. Continuare »
Nichita, credinciosul regional
Câtă evlavie. Ar trebui interzisă afişarea ostentativă a politicienilor alături de capi ai Bisericii. Pe Nichita iertaţi-l. El nu s-a dus Putna pentru enoriaşi, ci pentru Ponta.

Tinerii liberali ieşeni au inaugurat pasajul din Fundaţie. Surpriză: prin tunel încap trei maşini. Nichita nu a participat la eveniment
Inaugurare azi la pasajul din Fundaţie. Momentul inedit a fost pus în scenă de tinerii liberali ieşeni. Aceştia au venit cu panglică, foarfece şi trei maşinuţe, exact în ziua în care primăria anunţa că va da în funcţiune măreaţa construcţie.
„Tinerii liberali au venit la „inaugurarea” pasajului de la Fundaţie, moment anunţat de Primărie încă de luna trecută. Ne-am gandit că, după 3 amânari, de data aceasta va fi cu noroc. Am venit chiar şi cu panglică, foarfece şi „maşini” de dimensiuni potrivite pentru a ne asigura Continuare »
TeleM, ora 19, «Iaşul în direct»: Bătaia de joc cu lucrările la pasajul din Fundaţie
Discutăm în seara asta la TeleM, de la ora 19, la «Iaşul în direct» despre bătaia de joc cu lucrările de la pasajul din Fundaţie.
Invitaţi: Sorin Ionescu (constructor) şi Adriana Radu, fost candidat al Forţei Civice la europene.
Încă o amânare la pasajul din Fundaţie. Incompetenţă de sus până jos, adică de la primărie până la constructori
Lucrările la pasajul subteran din Fundaţie vor fi din nou amânate, în ciuda tuturor asigurărilor că se va respecta termenul de 15 august, scrie Ziarul de Iaşi.
Reprezentanţii constructorului au confirmat ieri faptul că nu reuşesc să finalizeze lucrările până mâine, data de 15 august fiind ultimul termen dat de Primărie prin contract. Firma ar fi solicitat acum două-trei zile prelungirea contractului până pe 15 septembrie din cauza volumului de lucrări rămase de executat. Continuare »
Ce spune liderul PMP Iaşi despre scandalul iscat la centru în partid
Liderul PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă, susţine că au existat nişte erori de implicare, din partea unor colegi, în privinţa strângerii de semnături pentru prezidenţiabilul Cristian Diaconescu.
„Sigur că au apărut aceste erori. Dar avem un preşedinte al partidului, putem da comunicate de presă, fără să-şi dea fiecare cu părerea. Ar trebui să-şi ţină gura, să se abţină”, a afirmat Petru Movilă.
El a adăgat că politica este o activitate de echipă, nu se face individual. Continuare »
PMP Iaşi a strâns 2.000 de semnături pentru Cristian Diaconescu. Ţinta este 12.000
Organizaţia judeţeană Iaşi a Partidului Mişcarea Populară a strâns până în prezent aproximativ 2.000 de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Cristian Diaconescu la Preşedinţie, din cele 12.000 ce ar trebui colectate în judeţ.
Preşedintele PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă, a declarat că organizaţia a început campania strângerii de semnături pentru Cristian Diaconescu în urmă cu o săptămână Continuare »
Pasajul lui Dracula?
Vreau neapărat să trec vineri prin pasajul din Fundaţie, aşa cum a promis primăria. Da am văzut nişte poze azi pe Ziarul de Iaşi şi mă îndoiesc că lucrarea va fi gata. Să nu-mi spuneţi că în două zile asfaltează şi netezesc pereţii. Sau e pasajul lui Dracula?
Ruptură Udrea-Băsescu? Tabăra Elenei Udrea vrea schimbarea prezidenţiabilului. EBA o atacă pe Udrea
Într-o emisiune la Realitatea TV, Ruxandra Dragomir, membră în conducerea PMP şi o apropiată a Elenei Udrea, a afirmat că partidul are dificultăţi în a strânge semnături pentru Diaconescu.
Cristian Diaconescu ar fi reuşit să strângă până acum 7.000 din cele 200.000 de semnături necesare.
Ruxandra Dragomir a spus la Realitatea că „din ce în ce mai multe voci din partid” îl contestă pe Diaconescu, acuzând o anumită stare de demobilizare generată de personalitatea candidatului, care n-ar fi de natură să atragă „electoratul tânăr”. Continuare »
Declaraţia zilei
Tudor Ciuhodaru: Consiliul Local ar trebui să ţină o şedinţă pe pietonal, eventual la 12.30, să vadă consilierii condiţiile de acolo.
Scenariu în PNL Iaşi: Iohannis la Cotroceni, PNL-PDL face guvernul, iar Nichita va fi izolat politic. «Iaşul va fi privilegiat, dar fără Nichita»
Deputatul liberal Costel Alexe spune că PNL şi PDL au în judeţul Iaşi împreună, 55 de primari din 97 de localităţi, preşedinţia Consiliului Judeţean, consilieri locali, judeţeni, viceprimari, însă acest lucru nu este îndeajuns.
„De ce? Pentru că PSD, prin mijloace necinstite şi ilegitime, a reuşit să întoarcă majorităţile din Consiliul Judeţean şi din Consiliul local al Municipiului Iaşi. Astfel, PSD are acum, prin votul consilierilor care s-au predat partidului stat, transfugi din toate celelalte partide, o majoritate toxică. Continuare »

