Forţa Civică despre acţiunea PSD de tapetare a panourilor in Iasi: «Pluralismul politic este grav ameninţat. Poliţiştii au devenit paznici ai panourilor roşii, iar oamenii noştri au fost ameninţaţi»

«Iaşul s-a transformat într-un oraş roşu iar pluralismul politic este grav ameninţat! Mai mult poliţiştii au devenit paznici ai panourilor roşii iar colegii nostri, care afişau legal, astăzi la orele 06:30, au fost ameninţaţi cu amendă căci respectivii poliţişti ştiau de la televizor că s-a încheiat campania electorală. Adică pentru respectivii poliţişti Antena 3 sau RTV au devenit mai importante decât legea electorală. Încălcarea legii electorale de către “triunghiul roşu” PSD, PC, UNPR a fost semnalată la BEJ Iaşi. Continuare »

Politica

Panourile luate ieri pe şest de primăria Iaşi au apărut pe seară în tot oraşul. Azi dimineaţă, majoritatea panourilor erau tapetate în întregime cu afişe PSD

Campania electorală s-a încheiat la Iaşi cu un nou incident. Vineri dimineaţă, toate panourile din oraş au dispărut dintr-o dată din intreg oraşul. Primăria a explicat că au fost ridicate doar panourile defecte, promisiunea fiind că în cursul serii aceastea vor reapărea în târg.

Într-adevăr, panourile au fost puse la loc, numai că azi dimineaţă surpriză. Panourile din mai multe zone ale oraşului erau pline numai cu afişe PSD, dupa cum se vede si in imaginea surprinsa in zona Fundatie.

PNL şi Forţa Civică au reacţionat azi pe această temă. Continuare »

Politica

George Onofrei: Campania, grupul de isterici, unicul competent şi scrisorile deschise. Câteva concluzii

Pentru că a fost o perioadă plină, iar ultima săptămână s-a discutat, speculat, atacat intens pe subiectul „drujba şi toporul”, aş avea câteva completări:

„Campania”. Roznovăneni şi apropiaţi ai Roznovanului au încercat, fără succes, să acrediteze ideea că a fost pusă la cale o campanie de denigrare a lui Gheorghe Nichita şi a PSD-ului local. Teii de pe Ştefan cel Mare nu s-au tăiat acum, ci în 2013, iar marcarea pentru tăiere a arborilor din Copou s-a făcut cu ordin de la Primărie, nu i-a venit… opoziţiei ideea să ia ciocanul rotund şi să cioplească vitejeşte copacii din Parcul Expoziţiei Continuare »

Administratie, Politica

CTP: PSD este un partid antieuropean

«Dacă puţinii cetăţeni – circa un sfert din electorat – care vor vota ar face acest gest ghidaţi de „europenism”,  PSD ar fi ultimul pe listă sau chiar în afara ei. Sub diversele lui denumiri, începând cu FSN, PSD este, de un sfert de veac încoace, un partid antieuropean. Relaţia cu UE a însemnat întotdeauna pentru pesedişti fabricare de imagine pentru partid la intern prin extern, după metoda Ceauşescu, o maimuţăreală „occidentalistă” Continuare »

Diverse

Votaţi Drujba

Sursa foto: pagina de Facebook Vassy’s Harmonik

Diverse

PDL Iaşi despre joaca de-a ridicatul panourilor: Alegătorii au un motiv în plus să sancţioneze prin vot derapajele primăriei PSD

«PDL Iaşi protestează împotriva încălcării legii electorale de către Primăria Iaşi, prin faptul că a strâns panourile pentru publicitate electorală înainte de încheierea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Democrat-liberalii ieşeni consideră că acest gest completează modul discriminatoriu în care primarul Nichita şi acoliţii lui au asigurat condiţiile de campanie, favorizând vizibil PSD-ul. Toate celelalte partide au fost, astfel, dezavantajate Continuare »

Politica

PNL: Pe feuda PSD, campania electorală se termină când decide Gheorghe Nichita!

«Dl. Gheorghe Nichita consideră că Iaşul este feuda PSD! Deşi campania se termină mâine dimineaţă la ora 7.00, toate panourile electorale au fost ridicate de reprezentanţii Primăriei fără nicio explicaţie.

Această acţiune a dlui. Nichita este contrară legii şi arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că pentru PSD legea şi democraţia sunt „mofturi”. Îi cerem public dlui. Nichita să dea explicaţii tuturor ieşenilor pentru acestă acţiune arbitrară!».

SURSA: Comunicat de presa PNL Iasi

Politica

Camelia Bogdănici (PMP): S-au speriat cei din PSD Iaşi? Domnule Nichita, ieşenii nu v-au mandatat să faceţi orice vreţi

«Conform legilor din România, campania pentru alegerile europarlamentare din 2014 se termină Sâmbătă, 24 mai, ora 7:00. Din acel moment nu mai este permisă niciun fel de campanie electorală, inclusiv afişe şi simboluri electorale.

Atât domnul Primar Nichita cât şi clica din jurul său nu cunosc legea electorală sau, mai probabil, au ales să o ignore. Începând cu această dimineaţă (Vineri, 23 mai 2014), angajaţii Primăriei au început să demonteze şi să strângă panourile electorale special concepute pentru afişaj electoral.

S-au speriat cei de la PSD? Pentru că e destul de clar pentru oricine că e un ordin de partid. Au primit ordin de sus Continuare »

Politica

Explicatie halucinantă a primăriei: Panourile ridicate erau stricate. Vor fi puse înapoi

„Panourile electorale au fost ridicate pentru ca erau defecte. Unele erau smulse, erau rupte balamalele, erau deteriorate. Vor fi reparate si puse inapoi pana diseara”, a declarat Sebastian Buraga, purtator de cuvant al primariei.

Intrebat cum se explica faptul ca toate panourile s-au „defectat” dintr-o data, Buraga a raspuns: «Ei toate. Nu toate au fost ridicate».
Fara comentarii…

Diverse

Forţa Civică Iaşi despre dispariţia panourilor din oraş: Un abuz. Se încalcă dreptul la informare corectă

«Forta Civica Iasi îşi exprimă protestul faţă de abuzul fără precedent al Primăriei Iaşi care a ridicat panourile electorale în dimineaţa zilei de 23 mai 2014, adică cu o zi înaintea încheierii campaniei electorale, fixată prin decizia BIROULUI ELECTORAL CENTRAL, pentru data de 24 mai, orele 7:00.
In acest fel se incalca dreptul la informare corectă a electoratului şi se creează un mare avantaj Continuare »

Politica

Fără precedent în Iaşi: Toate panourile electorale au fost strânse de primărie cu 24 de ore înainte de finalul campaniei

Toate panourile electorala din Iaşi au fost strânse de primărie în dimineaţa asta. Este incredibil. Nu s-a mai întâmplat în nici o campanie electorală aşa ceva. Campania se încheie sâmbătă la ora 7.00, iar panourile au fost ridicate în oraş cu 24 de ore mai devreme. Democraţia este călcată în picioare la Iaşi. Aşteptăm cu interes reacţia primăriei.

Politica

Adevărata scrisoare a lui Nichita către Daniel Buzdugan şi Simona Gherghe

Dragă Simona, dragă Daniel,
Mă lupt pentru proiectele Iaşului. V-o spun şi vouă, după ce le-am tot amintit asta ieşenilor în ultimii ani. Iar dacă vă uitaţi la rezultatele de la alegeri, ei m-au crezut.

Dragii mei Simona şi Daniel, nu vă luaţi după cretinii şi istericii de prin Iaşi, care tot bârfesc la TV, pe bloguri şi pe facebook, că am tăiat teii în Iaşi. Da, am tăiat vreo 2-3 în centru şi atât. Puteţi veni oricând în oraş, mergem împreună să admirăm pietonalul, cu piatra de calitate extra şi salcâmii frumoşi de pe margine. Nici vorbă că-s pitici, dar chiar dacă ar fi aşa, amintiţi-vă cât am luat la alegeri acum 14 ani, când am candidat din partea PD. Am luat atunci 3 la sută Continuare »

Diverse

Dumitru Oprea: Nichita nu e niciodată vinovat, alţii trebuie să răspundă

«Confruntat cu un nou val de proteste pe teme ecologice, primarul a găsit vinovaţii. Nu el a greşit, ci subalternii şi membrii societăţii civile. El e perfect, bine intenţionat, nobil şi vizionar. Doar cetăţenii sunt eronat informaţi şi ajung să creadă exact contrariul a ceea ce-şi doreşte edilul.

Ca urmare, angajaţii din Primărie sunt muştruluiţi sub pretextul slabei comunicări. De fapt, ce ar fi trebuit să comunice? Că teii n-au fost tăiaţi, ci trecuţi în nefiinţă? Că în Parcul Expoziţiei nu sunt interese imobiliare Continuare »

Politica

Furtună în Palatul Roznovanu. Întrebarea în cabinetul nr. 1: Cum contracarăm «isteria» cu teii?

Primarul Gheorghe Nichita e ca un leu în cuşcă de câteva zile. Povestea cu tăierea teilor în Iaşi s-a rostogolit şi a luat o amploare atât de mare, încât nici scrisorile primarului sau ajutoarele sociale date cu miile nu mai reuşesc s-o oprească.
Ieşirile critice ale vedetelor plecate din Iaşi l-au enervat la culme pe Nichita. Când 50.000 de oameni te huiduie pe stadionul din Cluj, iar un stadion întreg strigă «Demisia, Demisia» (momentul a fost transmis în direct pe ZU TV, iar postul a avut o audienţă mare în seara cu pricina!), ai o mare problemă.

Când Antena1 îşi dedică o bucată bună din emisiunea Acces Direct (felicitări Simona Gherghe!) subiectului teilor de la Iaşi, tu primarul Nichita ai motive serioase să devii îngrijorat. Dintr-o dată, argumentele cretinilor şi istericilor din Iaşi au fost validate în forţă Continuare »

Administratie, Politica

Zeci de tineri liberali s-au plimbat la prânz pe pietonal

În penultima zi de campanie, tinerii liberali ieseni i-au pregătit o surpriză lui Gheorghe Nichita: o plimbare pe sub geamurile primăriei. La acţiune au participat câteva zeci de membri TNL. Pe pancarte se putea citi, printre altele, «Nichita, TE Irita democraţia» şi «PSD nu iubeşte teii».

Politica