MRU: Mă bucur că Nichita nu m-a invitat la Seara Valorilor, am evitat întâlnirea cu un plagiator

Liderul Forţei Civice Mihai Răzvan Ungureanu a declarat luni seară în emisiunea Linia Întâi, la TeleM, că primarul Gheorghe Nichita n-a avut minima decenţă să-l invite la Seara Valorilor, în schimb a invitat pe scenă un plagiator, referirea fiind la Victor Ponta.

„Nichita n-a avut minima decenţă să mă invite la Seara Valorilor. Nu-i fac o vină absolută, doar îi bat obrazul. Aduci un plagiator pe scenă, dar nu-i inviţi pe cei care au reprezentat ceva pentru urbea asta. Într-un fel mă bucur că Nichita m-a ferit de întâlnirea cu un plagiator”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu. Detalii pe oradeiasi.ro

Politica

Romeo şi Julieta

Primăria Iasi, ieri dimineaţă. Nichita iese din primărie, îndreptându-se către slujba de la Mitropolie. Ceva mai târziu, Fenechiu iese în balconul primăriei. Romeo şi Julieta…

Diverse

Viorel Blăjuţ: Cabinetul Ponta pregăteşte alegerile de anul viitor, cu măsuri populiste

«Cabinetul Victor Ponta a început pregătirea alegerilor de anul viitor. Şi anume, apelând la metodele pe cât de cunoscute pe atât de păguboase pentru ţară, din ultimii 23 de ani: măsurile populiste! Am aflat astfel că, în pofida unei economii care nu mai ‚duduie’ ca altădată, în anul 2014, vor creşte salariile, pensiile şi ajutoarele sociale, toate cel puţin cu un procent egal cu rata inflaţiei.

În acelaşi timp, deşi recunoaşte sincer că nu există deloc resursele necesare, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, promite şi o eventuală majorare a alocaţiilor pentru copii!  Continuare »

Politica

Rugăciune la Sfânta Parascheva: Adu-ne teii înapoi

Diverse

Ponta, alături de tata-socru, la intrarea în primărie

Diverse

Udrea la Iaşi: «Nu mă duc raclă, pentru că nu intru în faţă». Ce i-a transmis lui Ponta, de Sfânta Parascheva

Democrat-liberala Elena Udrea a venit la Iaşi, dar nu a trecut şi pe la raclă, pentru a se închina la sfintele moaşte. Ea a asistat însă la Sfânta Liturghie, urcând pe scenă, alături de ceilalţi politicieni. Detalii pe oradeiasi.ro

Politica

LIVE TEXT de la Seara valorilor

• A început Seara Valorilor la Teatrul Naţional Iaşi. Andreea Marin: «Îi invit în scenă pe gospodarul şi înţeleptul, adică primarul Gheorghe Nichita şi Mitropolitul». Da, a început minunat.

• Conform tradiţiei, Nichita îşi citeşte discursul. Nichita: «Vă invit să jucăm într-o piesă, cea mai bună piesă». Hazliu.

• Nichita i-a mulţumit şi a doua oară lui Ponta că a venit la Seara Valorilor. A treia oara, Ponta se va ridica şi se va duce la gazoduct.

• IPS Teofan vorbeşte de cohortele de credincioşi care vin la Iaşi. Mă sperie formularea. Continuare »

Diverse

Fotografia zilei

Imagine din faţa primăriei Iaşi. Îmi place doamna care pozează florile din spatele protestatarului. (sursa foto: blogul lui Paul Păduraru).

Diverse

Voluntari din Spania, Bucureşti şi Cluj-Napoca la prima ediţie a FILIT

Circa 100 de voluntari au fost selectaţi pentru a face parte din echipa primei ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (23-27 octombrie) – FILIT. La interviurile ce au avut loc la Muzeul Literaturii Române din Iaşi s-au prezentat elevi, studenţi, dar şi persoane cu vârste de peste 40 de ani. În vreme ce majoritatea provin din regiune, trei dintre aceştia vor veni la Iaşi din Barcelona (Spania), Bucureşti şi Cluj-Napoca special pentru a fi parte a grupelor de voluntari. Continuare »

Diverse

Petru Movilă: De la PSD nu primim decât tăcere, aroganţă şi proiecte deviate prin alte judeţe

«Comportamentul pleiadei de PSD-işti care se plimbă în aceste zile la Iaşi arată că USL mai există doar pe hârtie şi că, în spatele declaraţiilor celor doi lideri marcanţi ai uniunii, săbiile se ascut şi fiecare partid îşi face planuri măreţe de viitor, care n-au nici o legătură cu solidaritatea şi alianţa creată în 2011.

Însă, în campaniile electorale, şi PSD şi PNL au promis aceleaşi lucruri ieşenilor. Nu au fost proiecte anunţate de către PSD şi proiecte anunţate de către PNL. Împreună, atât liderii de la centru cât şi cei locali, au promis şi şi-au asumat cele mai importante proiecte pentru Iaşi : aeroport şi autostradă. Continuare »

Politica

Întrebarea zilei

Dacă rămâneau teii pe pietonal, cum îl mai vedeau mâine oamenii pe Ponta la Sfânta Liturghie?

Diverse

Câteva consideraţii după desantul pesedist la Iaşi. Imagine şi atât, proiectele Iaşului pot să mai aştepte

• PSD a confiscat Zilele Iaşului. Conferinţa Naţională a femeilor PSD, defăşurată sâmbătă la Casa Sindicatelor, n-a fost pusă întâmplător, social-democraţii dorind să atragă atenţia printr-o manifestare politică de amploare. Mesajele politice ale liderilor PSD au lipsit insa cu desăvârşire, Ponta şi Dragnea ţinându-se de glumiţe în faţa participantelor la reuniune.

• PSD a vrut să arate forţă la Iaşi şi în bună măsură a reuşit, cel putin la reuniunea doamnelor. Chiar dacă şefii de pe scenă n-au avut mare lucru de spus, sala a fost una vie, armata social-democratelor din teritoriu arătând că e pregătită pentru dubla confruntare de anul viitor. Continuare »

Politica

PNL Iaşi cere 20 de milioane de euro de la Guvern pentru aeroport

«Sâmbătă, 12 octombrie, în şedinţa Biroului Politic Teritorial al Partidului Naţional Liberal din Iaşi, s-au stabilit obiectivele majore susţinute de către filiala ieşeană în cadrul bugetului pe anul următor.

Astfel, PNL Iaşi va înainta Guvernului şi primului ministru Victor Ponta solicitarea de a include în bugetul pe anul 2014 suma de 20 de milioane de euro pentru susţinerea modernizării Aeroportului Internaţional Iaşi, reprezentând cofinanţarea proiectului pentru obţinerea de fonduri europene.

„Sprijinul din fonduri guvernamentale al proiectului de modernizare Continuare »

Administratie, Politica

Cu puţin timp înaintea sosirii lui Ponta la Casa Sindicatelor, poliţişti locali în civil au format un gard viu în faţa manifestanţilor cu Roşia Montană

Câţiva protestatari împotriva proiectului Roşia Montană au apărut cu pancarte la Casa Sindicatelor. Ei l-au aşteptat pe Ponta, în speranţa că premierul va sesiza prezenţa acestora.

Interesant, înainte de sosirea lui Ponta, în faţa protestatarilor Continuare »

Diverse

Simona Man, şefa PPDD, la congresul femeilor PSD de la Iaşi: Sper să nu fie ultima transmisie a jurnaliştilor prezenţi în sală

Preşedintele PPDD Simona Man a fost prezentă, ca invitată, la congresul femeilor PSD desfăşurat la Iaşi.
În finalul intervenţiei sale de la tribună, ea i s-a adresat lui Ponta, citind mesajul lui Dan Diaconescu adresat liderului PSD: «Va invit la prima emisiune ocazionată de redeschiderea OTV».

Aceeaşi Simona Man s-a adresat şi ziariştilor prezenţi în sală: „Sper să nu fie ultima voastră transmisie”, aluzie la închiderea OTV, dar şi la problemele pe care le au cei de la RealitateaTV.

Politica