Cum a anulat Ponta un interviu la Money Channel. Ovidiu Nahoi: Mi s-a spus că pentru a avea interviul, ar trebui să nu abordez o temă fierbinte

Premierul Victor Ponta trebuia sa fie in seara asta la Money Channel, insa a amanat, pe ultima suta de metri, un interviu, pentru ca pe agenda discutiilor era si “un subiect fierbinte” despre care prim-ministrul nu a mai vrut sa vorbeasca. Subiectul fierbinte era mai mult ca sigur doctoratul lui Ponta.

“Interviul cu premierul Victor Ponta a cazut. Motivul: neintelegeri de ultim moment privind agenda discutiei. Din partea colaboratorilor premierului am inteles ca, pentru a avea interviul, ar trebui Continuare »

Media, Politica

De ce n-a ajuns România la europenele de fotbal?

Pentru că în cazul unui rezultat bun, Curtea Constituţională ar fi avut de luat o decizie imposibilă: cine sa-i întâmpine pe Otopeni, Băsescu sau Ponta?

Diverse

Creşte tensiunea în PDL Iaşi după congres. Spînu: Cei care au pierdut alegerile aruncă vina pe ceilalţi

Preşedintele pe municipiu al democrat-liberalilor, deputatul Marius Spînu este convins că noua conducere a PDL va face o analiză asupra activităţii filialei ieşene şi speră ca disputele de după alegeri să se stingă în cel mai scurt timp.

„Se face o analiză de către centru, asta e sigur. Sper să ni se ceară şi un punct de vedere legat de alegeri”, afirmă Marius Spînu.

Detalii pe oradeiasi.ro

Politica

Poanta zilei

Ministrul Liviu Pop se va duce în America pentru a desfiinţa consiliul editorial al revistei Nature. Până pe 2 decembrie, revista americană va fi condusă de Ciutacu, Gâdea şi Ciuvică!

Media

Asta da reformă: Controversatul Videanu, plantat la şefia PDL Bucureşti

Mutare ciudată la PDL. În loc să arate că a învăţat din greşelile trecutului şi să pună un reformist la şefia PDL Bucureşti, noua conducere a partidului face o numire neinspirată.

Adrian Videanu, cu suficiente probleme în planul imaginii, a fost desemnat preşedinte interimar al PDL Bucureşti.

E prima decizie internă importantă a noului şef al partidului, Vasile Blaga.

Politica

Gabriel Liiceanu: Lăsaţi-ne să jucăm, domnilor arbitri!

«De două luni de zile trăiesc un amestec de bâlci şi coşmar. Cu excepția primelor guverne din anii 1990 (dar atunci istoria însăşi se reaşeza şi îşi căuta matca), nici un guvern al României nu a reuşit, asemeni guvernului Ponta, să inducă în populație o isteriei mai mare într-un timp mai scurt. Pe acest fundal de Blitzkrieg declarat societății civile, instituțiilor statului şi constituţiei României, pe acest fundal de cultivare sistematică a urii Continuare »

Diverse

BAC 2012: Cum comentează un inspector IŞJ subiectele date azi la română

Inspectorul de română Mihaela Apetroae a comentat subiectele de azi de la proba scrisă la limba română a examenului de bacalaureat:

«La proba scrisă a examenului de bacalaureat, disciplina Limba şi literatura română, s-a extras varianta 4, elaborată de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. După modelul postat pe site-ul MECTS, candidaţii au avut de rezolvat trei subiecte, fiecare de câte 30 de puncte.

La primul dintre acestea, textul nestudiat a fost selectat din  romanul lui Mateiu I.Caragiale, Craii de Curtea-Veche. Continuare »

Diverse

Ion Cristoiu: Convenţia PDL ar fi trebuit să se încheie cu autodizolvarea partidului

„Înaintea moţiunii de cenzură prin care a căzut Guvernul MRU, şi chiar în timpul moţiunii, fruntaşi ai PDL, mai toţi ajunşi pricopsiţi din toate punctele de vedere numai şi numai datorită partidului, au trecut, fără să clipească, la USL. Cînd s-a pus în discuţie ciudăţenia, unii au adus drept justificare faptul că şi alte partide s-au confruntat postdecembrist cu asemenea mişculaţii. Nimic mai fals. Continuare »

Politica

Mieluşelul de serviciu

Pe 18 iunie, Marius Dangă era ales în funcţia de viceprimar. Azi se împlinesc două săptămâni de la momentul respectiv, dar deocamdată nu sunt semne că liberalul va fi mai mult decât un mieluşel de serviciu.

Câtă vreme primăria e condusă de Gheorghe Nichita, nimeni nu va mişca în front. E cunoscut faptul că şeful social-democrat nu lasă nimic să crească în jurul său. Nichita nu este un om de echipă, ci un şef căruia să nu-i ceri niciodata socoteală. Continuare »

Administratie, Politica

Ponta admite pentru prima dată posibilitatea demisiei

Victor Ponta a spus în seara asta la Antena3 că e dispus să demisioneze, cu condiţia ca şi Traian Băsescu să-şi dea demisia. Cu alte cuvinte, anticipate şi pentru Parlament şi pentru preşedinţie.

Este pentru prima oară când Victor Ponta vorbeşte despre propria demisie, după declanşarea scandalului legat de plagiatul său. Declaraţiile au fost făcute la Antena3.

Întrebat despre scandalul cu plagiatul, Ponta a spus că e o mizerie politică: „Nu degeaba a sărit Băsescu cu «Dottore»”.

Politica

Sondaj CCSB halucinant: USL a avut de câştigat în urma episodului Năstase

CCSB, institut ce aparţine familiei Voiculescu, a făcut rapid un sondaj telefonic pe tema condamnării lui Năstase. Evident, cifrele arată că totul a fost o răzbunare din partea lui Traian Băsescu.

Rezultatul cel mai haios: 34 la sută dintre cei intervievaţi spun că USL a avut de câştigat în urma acestui episod, iar vreo 20 şi ceva spun că USL are de pierdut. Restul nu ştiu sau nu se pronunţă.

Urmează probabil sondajul CCSB cu plagiatul Ponta. Logic, încrederea în Ponta va creşte. De la 25 la sută la 60!

Politica

Blaga anunţă decapitări în filiale: „Deciziile nu se vor lua cu inima”. Ce se va întâmpla în PDL Iaşi?

Noul lider al PDL Vasile Blaga spune că se vor face analize serioase în organizaţiile partidului care au avut rezultate slabe la locale.

Blaga susţine că se vor face analize “filială cu filială”, aşa cum s-a făcut de fiecare dată după alegeri.

“În urma analizelor care se impun, pentru că într-un fel trebuie tratată o filială din Caraş cu o altă filială – şi ştiţi bine la ce mă refer, a rămas complet descoperită chiar în campanie -, dar până la urmă eu sunt convins că va trebui să luăm aceleaşi măsuri peste tot, repet, nu cu inima”, a menţionat Blaga.

Detalii pe oradeiasi.ro

Politica

Relu Fenechiu: Doi membri ai CNATDCU au fost pe statul de plată de la Cotroceni

«Am fost realmente surprins de viteza cu care membrii consiliului general al CNATDCU (comisia naţională care acordă/atestă titlurile şi gradele ştiinţifice) au găsit să acţioneze în cazul acuzaţiilor de plagiat împotriva lui Victor Ponta. Nu cred că nimeni mai are vreun dubiu cu privire la orchestrarea minuţioasă de care a avut parte acest caz.

• Crede cineva că revista Nature sau cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung sunt realmente interesate despre ce a scris în teza de doctorat Ponta? N-am auzit până acum ca aceste publicaţii să ia la puricat toate tezele de doctorat ale premierilor sau preşedinţilor statelor membre ale UE! Crede cineva că acest caz nu e cusut cu aţă albă? Continuare »

Politica

Valentin Stan (Antena 3): Brava delegaţie condusă de Ponta a avut cea mai dezastruoasă prestaţie la un Consiliu European

Critici extrem de dure la adresa premierului Victor Ponta formulate de Valentin Stan, realizator Antena 3. Ce a spus Stan în propria emisiune:

- Cea mai dezastruoasă prestaţie la un Consiliu European din istoria Uniunii Europene s-a comis de către români şi este vorba de brava delegaţie condusă de primul ministru al ţării, domnul Victor Ponta.

- Ştiţi că domnul Ponta e prieten cu Hollande, preşedintele Franţei? Nu vreţi să vedeţi cum l-a tratat Hollande Continuare »

Media, Politica

Movilă: S-ar putea să-i regretăm pe Năstase şi Iliescu, mici copii pe lângă Ponta şi Antonescu

«Nu ştiu la ce televiziune l-aţi mai văzut voi pe Crin Antonescu în ultima perioadă. Trebuie să fie destul de greu să fii vizibil atunci când mass-media nu te va putea întreba decât “şi ce părere aveţi⁄cum comentaţi decizia prim-ministrului Victor Ponta de a…?”

• Vizibil frustrat de această situaţie, penibilă pe alocuri până şi pentru el, Antonescu nu mai promovează decât o singură idee centrată doar pe obsesia lui din ultima perioadă, Traian Băsescu. Continuare »

Politica