Archive for July, 2014
Dangă demontează povestea vicelui Surdu, cum că tăierea teilor a fost amplu dezbătută înainte ca Nichita şi Chirica să trimită drujbele pe Ştefan cel Mare
Fostul viceprimar, liberalul Marius Dangă desfiinţează argumentul actualului ocupant al fotoliului său din primărie, Gabriel Surdu, cum că proiectul cu tăierea teilor a fost făcut public la vremea respectiva şi că subiectul s-ar fi discutat si aprobat in Consiliul Local. Surdu îşi motivează astfel decizia de a nu semna proiectul de acum cu replantarea teilor. [...]
Georgeta Condur: «Citesc reacţii după fuziunea PNL-PDL şi mi se pare fascinant de comic»
«Ponta, Şova, Tăriceanu, Ghişe şi jurnaliştii/analiştii de curte ai PSD atacă furibund fuziunea pe motiv că PNL ar fi trădat electoratul, că s-a predat PDL şi lui Traian Băsescu. Până şi neterminatul Mihai Sturzu, preşedintele TSD, a emanat un tril scârţâit despre ”restauraţia regimului Băsescu”. Din partea cealaltă, dinspre dreapta rămasă în afara fuziunii, se [...]
MRU despre curăţarea opoziţiei ieşene: Va fi suficientă încăpăţânare pentru a-i scoate din joc pe cei care îşi fac propriul negoţ cu PSD
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat ieri că noua filială de la Iaşi a marelui partid de dreapta va trebui să se aşeze repede, el afirmând că „toţi cei care fac negoţ cu PSD trebuie scoşi din joc”. „Suntem obligaţi să ne mişcăm repede la Iaşi. Nu vom face compromisuri cu actuala putere. Nu suntem de [...]
TeleM, Linia Întâi, azi ora 20: Cristian Adomniţei. Mâine seară de la 19, ediţie specială cu Cătălin Predoiu
Şeful CJ Cristian Adomniţei vine în seara asta la TeleM, în Linia Întâi, de la ora 20. Discutăm pe teme de administraţie, dar şi despre fuziunea PNL-PDL. Mâine seară, de la ora 19, tot la TeleM urmăriţi o ediţie specială. Invitat: Cătălin Predoiu, prezidenţiabilul nominalizat de PDL.
Armata roşie tropăie, iar soldăţeii dreptei trag ca bezmeticii unii în alţii
Concluzia unui amic: «Dacă toţi cei care se dau de dreapta ar pleca din ţară, abia atunci Ponta n-ar mai câştiga alegerile. Şi-ar da seama şi alegătorii PSD câte parale face idolul lor». Am stat şi am tot cugetat la vorbele astea şi ii dau dreptate: Dreapta (lideri, simpatizanţi, feisbucişti) e atât de prinsă în [...]
Mihaela Popa (PNL): Va fi o concurenţă stânga-dreapta, cu un mare partid de dreapta care să poată lupta de la egal la egal cu PSD
«Cele două mari partide de dreapta pornesc un proiect important: o dreaptă unită, puternică, europeană, învingătoare. Evenimentul are, desigur, o miză politică. În primul rând, România va cunoaşte concurenţa duală stânga – dreapta, cu un mare partid de dreapta care să poată lupta de la egal la egal cu PSD. Până acum, lupta a fost [...]
Ce îi aşteaptă pe consilierii care refuză să susţină replantarea teilor. Vor primi bulina roşie cu inscripţia «Nu îmi pasă de ieşeni». Primul medaliat: Gabriel Surdu
Reprezentanţii grupului «Iaşul iubeşte teii» au reacţionat după refuzul lui Gabriel Surdu de a susţine demersul societăţii civile de replantare a teilor. Reprezentanţii grupului au postat pe Facebook fotografia vicelui Surdu, însoţită de o bulină roşie cu mesajul: «Nu îmi pasă de ieşeni. Nu vreau replantarea teilor». Cei de la «Iaşul iubeşte teii» afirmă că [...]
Tomaşeschi: Vom face opoziţie radicală la PSD. Vrem să depesedizăm Iaşul
Proaspătul secretar executiv al partidului rezultat din fuziunea PNL-PDL Dragomir Tomaşeschi promite o opoziţie totală la PSD Iaşi. „Vom face opoziţie radicală la PSD Iaşi, însă vom veni şi cu propuneri concrete, nu doar să strigăm de pe margine. Îmi doresc ca împreună cu ceilalţi parteneri din noul PNL să facem opoziţie acerbă administraţiei PSD [...]
Marius Dangă, după congresul PNL-PDL: M-am uitat prin sală, nu l-am văzut pe Surdu
Liderul filialei municipale a liberalilor ieşeni Marius Dangă a remarcat pe un ton ironic absenţa viceprimarului Gabriel Surdu la congresul de fuziune PNL-PDL. „M-am uitat după Surdu prin sală, dar nu l-am văzut. Păi nu zicea el că-i membru PDL şi că e cel mai de dreapta dintre toti?”, a afirmat Dangă.
Iaşul are patru reprezentanţi în conducerea noului partid de dreapta
Din BPN-ul mamut al noului partid rezultat din fuziunea PDL-PNL fac parte şi patru ieşeni: Cristian Adomniţei, Mihai Răzvan Ungureanu, Dumitru Oprea şi Dragomir Tomaşeschi. Cristian Adomniţei a intrat în BPN ca vicepreşedinte PNL, Dumitru Oprea este liderul de grup al senatorilor PDL, iar MRU a devenit prim-vicepreşedinte al noii formaţiuni. În urma fuziunii FC-PDL, [...]
Întrebarea zilei
Ce îi convine PMP-ului mai mult? Să câştige PNL-PDL prezidenţialele sau să iasă Ponta preşedinte? Poate aşa veţi înţelege mai bine toate mutările din această perioadă, dar mai ales minunata declaraţie a lui Cristi Diaconescu că el nu votează în turul doi dacă iese din cursă.
Scenariul lui Oprea: Nichita şi Chirica vor accepta de ochii lumii replantarea teilor ca să nu piardă puncte în alegeri, apoi vor invoca motive pentru a nu face asta
Liderul PDL Iaşi Dumitru Oprea susţine că Gheorghe Nichita şi Mihai Chirica n-ar trebui să se baricadeze în birouri şi să trateze cu dispreţ solicitarea societăţii civile de replantare a teilor. Oprea avansează şi scenariul ca Nichita să accepte totuşi replantarea teilor, dar numai pe hârtie, iar după alegerile din toamnă, să invoce tot felul [...]
Surdu mai face o plecăciune în faţa lui Nichita. Vicele nu semnează proiectul cu replantarea teilor. 4 precizări
“Proiectul de replantare a teilor ar trebui privit şi din punct de vedere financiar. Cheltuielile odată făcute trebuie suportate la modificarea proiectului, dacă va fi modificat acest proiect. Cei care doresc acest lucru trebuie să ţină seama că aceşti bani sunt ai ieşenilor, că proiectul a fost pe site şi putea fi studiat înainte de [...]
MRU revine în oraşul natal: Voi fi membru PDL, în organizaţia de Iaşi
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat pentru jurnalvirtual că, după fuziunea Forţei Civice cu PDL, se va înscrie în organizaţia de Iaşi a democrat-liberalilor. „Voi fi membru PDL în organizaţia de Iaşi. Mă voi înscrie în filiala ieşeană”, a spus fostul lider al Forţei Civice. Asta arată că MRU se reorientează către Iaşi, după ce în [...]
Cum se aşează apele la Iaşi după fuziunea dintre PDL şi Forţa Civică
Lucrurile nu s-au tranşat încă în noua organizaţie ieşeană a PDL rezultată din fuziunea cu Forţa Civică. Au existat discuţii în urmă cu două zile între conducerile celor două filiale, dar nu s-a luat o decizie fermă. Elanul celor de la Forţa Civică de a prelua filiala judeţeană par să se fi stins, maximul oferit [...]