Politica

Uneperiştii au decis: S-au dus cu arme şi bagaje la USL

„Începând cu sesiunea parlamentară de toamnă, Uniunea Naţională pentru Progresul României activeaza ca parte integrantă a Uniunii Social Liberale, confirmând şi întărind astfel sprijinul politic acordat de UNPR Guvernului condus de Victor Ponta. UNPR şi PSD formează Alianţa de Centru Stânga, alianţa încheiată în conformitate cu voinţa politică a celor două partide şi cu respectarea [...]

Politica

Abia revenit în ţară, Ponta se duce diseară la Antena3

Premierul Victor Ponta s-a întors în ţară, iar diseară va avea prima apariţie la TV. Unde? La Antena3, fireşte. De la ora 22. Voiculescu vrea să ştie clar cum a fost cu SMS-urile din Parlament şi ce crede liderul PSD despre noul său „proiect”, cel cu suspendarea.

Media, Politica

E oficial: Congresul socialiştilor europeni nu se mai ţine la Bucureşti. Ponta, pedepsit aspru de amicii politici de la Bruxelles

Reuniunea programată la finele lunii septembrie a fost mutată la Bruxelles. Hannes Swoboda, liderul socialiştilor din Parlamentul European a spus că decizia s-a luat la cererea liderului PSD Victor Ponta. Cel mai probabil, la mijloc a fost o înţelegere, socialiştii din Europa fiind deranjaţi de cele întâmplate în România în ultimele două luni. E clar [...]

Politica

Fenechiu îl urmează pe Voiculescu. Şi liberalul vorbeşte de o nouă suspendare

Liberalul Relu Fenechiu, consideră că este necesară o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. „Marea majoritate a românilor care au mers efectiv la vot au optat pentru demiterea lui Traian Băsescu”, susţine Fenechiu. El adaugă că dacă nu s-ar face o astfel de acţiune, USL i-ar trăda pe alegători.

Politica

Iliescu despre o nouă suspendare: De ce se tot bagă Voiculescu?

“Mă lasă rece, nu ştiu de ce se tot bagă Voiculescu în asemenea chestiuni”, a declarat Ion Iliescu pentru Ziare.com. “Nu vreau sa fac alte comentarii pe această temă”, a adăugat el. Dan Voiculescu nu a exclus o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, el avansand si un termen, sfarsitul lui septembrie sau începutul lunii [...]

Politica

Discuţii intense în USL: Uneperiştii Iordache şi Ciuhodaru ar putea fi incluşi pe liste la parlamentare

UNPR negociază la nivel central o alianţă cu PSD. Asta ar însemna liste comune la parlamentare. Ce se va întâmpla cu cei doi deputaţi uneperişti ieşeni, Tudor Ciuhodaru şi Luminiţa Iordache? Surse din USL Iaşi spun că subiectul e discutat intens şi că există posibilitatea primirii celor doi parlamentari ai UNPR. Acceptarea celor doi reprezentanţi [...]

Politica

Dacă se confirmă, PSD primeşte o lovitură în moalele capului: Congresul socialiştilor ar putea să nu se mai ţină la Bucureşti

Partidul Socialist European (PES) ar putea lua decizia sa mute congresul care trebuia sa se desfasoare la Bucuresti, ingrijorat de “legitimitatea democratica a premierul roman, Victor Ponta, scrie portalul Euractiv, care citeaza surse din PES. Surse din PSD au precizat totuşi pentru HotNews.ro, ca nu s-a schimbat locul de desfasurare sau data congresului PES, care [...]

Politica

Pofta lui Felix: O nouă suspendare a lui Băsescu în toamnă, iar referendumul să aibă loc în aceeaşi zi cu parlamentarele

Cine crede că liderii USL şi-au luat gândul de la o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu se înşeală. „Proiectul” este clamat de acelaşi Dan Voiculescu, cel care a anticipat şi suspendarea din vara care tocmai se încheie. „O nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este posibilă şi chiar legitimă”, afirma presedintele fondator al Partidului [...]

Politica

Fenechiu despre alianţa de dreapta PD-ICCD-PNŢCD-Noua Republică: O piatră legată de un muribund

Liberalul Relu Fenechiu nu dă nici o şansă noii alianţe de dreapta creată în jurul PDL. Construcţia va include PDL, ICCD, PNŢCD, Noua Republică şi Fundaţia Creştin Democrată. „Această alianţă este o piatră legată de un muribund pentru a se afunda mai repede. Mihai Răzvan Ungureanu este sfoara de care este legată piatra. La alegerile [...]

Politica

Surdu, liantul dreptei ieşene

S-a lansat Manifestul Dreptei. Iar primele reacţii nu sunt tocmai favorabile. Chiar îşi închipuie PDL, ICCD, Noua Republică şi PNŢCD că după răsturnarea statului de drept de către USL şi după gafele lui Crin şi Ponta va urma Marea Pleaşcă? Apropo, la Iaşi cu cine faci alianţa dreptei, cu Gabriel Surdu?

Politica

Cum a intrat Cristina Dobre în Biroul Permanent Naţional PDL

Mutare surpriză la PDL. Deputatul de CUG Cristina Dobre a intrat în Biroul Permanent Naţional al PDL, fiind singurul reprezentant al filialei ieşene care prinde un post la vârful partidului. „Am devenit de curând preşedinta comisiei de sănătate din PDL, iar automat sunt secretar executiv al partidului. Astfel, voi participa la şedinţele de Birou Permanent [...]

Politica

Ioan Rus, atac dur la liberali: Pentru mine, Crin Antonescu a fost o deziluzie

Fostul ministru PSD, Ioan Rus îl atacă în termeni duri pe Crin Antonescu. “În loc să-mi dea un telefon să mă întrebe, pe telefonul ala, cu care e legat de ministrul de Interne, să mă întrebe cum e cu astea, a ales să meargă la TV şi să se certe cu mine prin televiziuni, că [...]

Politica

Evenimentul: USL a început vânătoarea de primari PDL

Titlu în Evenimentul: «USL vrea să domine tot judeţul Iaşi. A început vânătoarea de primari PDL» Pentru amatorii de statistici: USL are 85 de primari in judet, iar PDL vreo 11. Şi PPDD are unul, la Cotnari. Uite aşa vor Nichita şi Fenechiu să aibă sub papuc sută la sută din judeţ. Apoi vor trece [...]

Politica

MRU: La începutul lunii septembrie lansez un nou partid

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la Alpabch (Austria), unde participă la un forum european, că la începutul lunii septembrie, pregăteşte lansarea unui nou partid. Întrebat dacă îşi va lansa un nou partid politic, Ungureanu a spus: “Da, la începutul lui septembrie”. El nu a precizat dacă este vorba

Politica

TeleM: Patronul de la BZI va fi scos din sediu cu poliţiştii

Patronul ziarului de şantaj “Bună Ziua Iaşi” va fi scos din sediu cu politiştii, relatează TeleM. Ghiocel Asimionesei are datorii de peste 730.000 de lei la Consiliul Judeţean pentru sediul de pe Codrescu 6 în care îşi desfăşoară activitatea. Deşi a fost somat şi de executorul judecătoresc

Administratie, Politica