1 martie: Poza asta nu e făcută într-un cartier mărginaş al Iaşului, ci în centru
Sursa foto: Dragoş Turtă
oameni&afaceri: Nu trageţi în arhitect! Întrebaţi şi beneficiarul ce îşi doreşte
Munca unui arhitect se aseamănă arareori cu aceea a unui magician, un lucru greu acceptat în general de clienţi. Provocările cu care se confruntă breasla arhitecţilor reflectă societatea, în cele din urmă beneficiarul fiind acela care ţine „pâinea şi cuţitul”.
Suntem nemulţumiţi de aspectul oraşelor, dar reglementările sunt acelea care, până la urmă, dictează forma pe care acestea o îmbracă. Sebastian Săvescu, fondator alături de soţia sa, Ana-Maria, a firmei SAM Ideas, priveşte cu realism piaţa şi se declară norocos de a fi întâlnit clienţi alături de care să dezvolte şi proiecte de amploare. Continuare »
Efectul măturoiului lui Bodea: Anghel Ficu îşi anunţă demisia din Consiliul Local
Liberalul Anghel Ficu şi-a anunţat demisia din CL. El le-a dat întâi vestea tuturor celor 27 de consilieri, cărora le-a trimis azi un mail:
«Buna ziua si o Primavara frumoasa tuturor!
Dragi colegi, vreau sa va anunt ca astazi mi-am depus demisia din functia Continuare »
Bodea scoate măturoiul: 5 din cei 6 consilieri locali PNL care doar au mimat opoziţia la PSD nu se vor mai regăsi pe liste
Cinci din cei şase consilieri locali din Iaşi ai PNL nu se vor mai regăsi pe liste la alegerile locale din luna iunie, după ce partidul le-a retras sprijinul politic, întrucât nu fac opoziţie la administraţia locală PSD.
Liderul filialei municipale PNL Iaşi Marius Bodea a anunţat luni retragerea sprijinului politic pentru obţinerea unui nou mandat în cazul a cinci din cei şase consilieri locali pe care PNL îi are în municipiul Iaşi.
Este vorba despre consilierii Anghel Ficu, Gabriela Antipa, Constantin Bârhală, Sorin Trandafirescu şi Laurenţiu Năvodaru. Singurul care scapă este Marius Dangă, cel care a votat împotriva bugetului local propus de pesedistul Chirica. Continuare »
Reacţia PNL la intrarea în cursa pentru Primărie a Cameliei Bogdănici (UNPR): O mascaradă şi o încercare de a ajuta PSD să rămână la conducerea oraşului
”UNPR este partidul satelit al PSD şi, pe cale de consecinţă, intrarea în cursa pentru Primăria Municipiului Iaşi a unui candidat din partea acestei formaţiuni este o mascaradă şi o încercare de a ajuta rămânerea PSD la conducerea oraşului. Vasile Puşcaşu, preşedintele organizaţiei municipale a UNPR Iaşi, este cumătrul lui Mihai Chirica, candidatul PSD la Primăria Municipiului Iaşi, şi patronul Unistil, compania care beneficiază de contracte acordate discreţionar de către RATP Continuare »
Lansarea candidaţilor UNPR Iaşi: Bogdănici la primărie, Burlea la CJ. Fiul şi părinţii Cameliei Bogdănici au urcat pe scenă
Ceea ce jurnalvirtual anunţa în urmă cu câteva zile se confirmă. Deputatul Camelia Bogdănici va candida la Primăria Iaşi pe listele UNPR, în timp ce senatorul Marin Burlea este propunerea aceluiaşi partid pentru şefia Consiliului Judeţean.
Liderul UNPR Iaşi, deputatul Gheorghe Emacu a anunţat că deputatul Bogdănici va candida la Primăria Iaşi din partea acestei formaţiuni politice, el adăugând că speră ca UNPR să devină a treia forţă din judeţul Iaşi după alegerile din iunie.
Bogdănici a precizat că vrea să fie candidatul surpriză Continuare »
Dacă PSD câştigă din nou alegerile, se va menţine şi reţeaua complicităţilor din târg
Când PSD va pierde puterea în Iasi va pica întreaga reţea de complicităţi din târg. E vorba nu doar de abonaţii la contractele cu statul, ci şi de unii tovarăşi de prin PNL, dar şi din alte partide care joacă fals şi doar mimează opoziţia.
Dacă va rămâne PSD şi din iunie încolo la butoanele Iaşului, atunci se va conserva şi reţeaua. Despre asta e vorba de fapt la alegerile din iunie.
Iaşul nu prinde play-off-ul, după ce Steaua a egalat în primele secunde ale reprizei a doua
CSMS Iaşi a ratat de puţin locul 6 care asigura prezenţa în play-off, după un meci cu Steaua, la Pitesti, în care a luptat până la final. Ieşenii au deschis scorul în minutul 25, iar la pauză CSMS Iaşi ocupa locul 6, chiar dacă ASA Tg Mureş conducea Botoşaniul cu 1-0.
Repriza a doua a început prost pentru ieşeni, care nici bine n-au intrat pe teren că au şi încasat gol. Punctul steliştilor a fost înscris la câteva secunde după reluarea meciului. Continuare »
Lume multă în Copou la rugby. România-Rusia 30-0
În lipsă de alte competiţii sportive de anvergură în oraş, ieşenii au luat cu asalt sâmbătă la prânz stadionul pentru a vedea meciul de rugby România-Rusia.Partida a contat pentru Cupa Europeană a Naţiunilor. România a învins clar, cu 30-0, după ce la pauză era doar 5-0.
Sursa foto: Cristi Ochişanu
CRONICA LUI CĂLIN: Lucian + Dan + Teodorovici…
Dacă aş fi întrebat despre ce este spectacolul Unu + Unu… al lui Lucian Dan Teodorovici (Uzina cu Teatru, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi), aş ezita să formulez un răspuns definitiv. Ai spune că e despre sentimentul de profundă inadecvare ce îl determină pe Cristian să urce pe un stâlp de înaltă tensiune cu scopul declarat de a se sinucide. La fel cum ai spune că spectacolul vorbeşte, ironic, dar la fel de sonor, despre tarele unei societăţi contemporane măcinată de voluptatea pentru senzaţional, de înclinaţia către fake, de superficialitate şi dezumanizare. E dificil să identifici o temă majoră şi, până la urmă, această neputinţă funcţionează ca un atu, ca o plurivocalitate a montării. Cunoşteam de ceva timp textul lui Lucian (publicat în volumul Unu + unu (+unu…). Nişte comedii – Editura Cartea Românească 2014), la fel cum cunoşteam preocupările sale pentru literatură dramatică (piesa Elefanţi roz şi elefanţi galbeni i-o ştiam, bunăoară, din proiectul de spectacole lectură DramatIs, de la Teatrul „Luceafărul”) şi eram interesat cum se va descurca scriitorul/ dramaturgul în confruntare cu regizorul, situaţie dificilă, cu destule capcane în care se pică uşor şi din care se iese greu. Continuare »
Chirica, alegerile şi cei 10.000 de IT-işti din Iaşi
Mihai Chirica a devenit brusc interesat de cei 10.000 de IT-işti din Iaşi. E vorba fireşte doar de calcul electoral in PSD. În ultimii ani, tot în Primărie a lucrat domnu’ Chirica, nu-l interesau IT-iştii, n-avea nevoie de ei.
Nu toţi cei care lucrează în IT au buletin de Iaşi, însă vreo 4-5.000 au probabil drept de vot în municipiu. Dacă au şi familii, atunci pentru PSD e şi mai complicat, pentru că de regulă aceşti oameni nu-s fani ai stângii. E tardivă zbaterea lui Chirica, IT-iştii nu pot fi ademeniţi cu abonamente RATP, muzică populară gratis, fasole, cârnaţi şi plăcinte.
Deputatul Blăjuţ: «Ar trebui să ne unim toţi, să nu iasă primar continuatorul lui Nichita. PSD are tot interesul să rupă voturile pe dreapta»
Independentul Viorel Blăjuţ spune că PSD are ca strategie la Iasi ruperea voturilor în zona dreptei. El a declarat la TeleM în emisiunea Extemporal la democraţie că acest lucru se vede şi din ceea ce se petrece la UNPR, prin posibila trimitere a Cameliei Bogdănici in cursa pentru Primăria Iaşi. Blăjuţ şi Bogdănici au fost prezenţi în aceeaşi emisiune.
„De ce nu candidează Emacu la UNPR? El se ascunde, că doar ştim că e deputatul-banner încă din vremea când era la USL. Doamna doctor Bogdănici e bună profesional, dar dacă va fi ea candidatul, va rupe voturi de pe dreapta. Ce facem, îl sprijinim pe continuatorul lui Nichita? Continuare »
Bogdănici (UNPR): «Simt că vor fi alegeri locale în două tururi. Posibil să se decidă în martie»
Deputatul UNPR Camelia Bogdănici susţine că subiectul alegerilor în două tururi la primari nu este închis, ba dimpotrivă sunt mari şanse să se întâmple acest lucru.
„Eu simt că vor fi alegeri în două tururi. Posibil să se ia în luna martie decizia. Voi vota în Parlament pentru două tururi, dacă se va ajunge sa se discute formula la locale. Optez pentru două tururi Continuare »
Nichita, la revenirea în vila cu gratii: „Nu discut azi despre viaţa politică. Va fi momentul în care voi vorbi”
Primarul suspendat Gheorghe Nichita, eliberat din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu, a declarat joi seară când a ajuns la vila sa din Copou că nu doreşte nimănui clipele prin care a trecut el, adăugând că deoamdată nu îl preocupă revenirea în viaţa politică.
Gheorghe Nichita a părăsit arestul Poliţiei Capitalei joi după-amiază, iar în jurul orei 22.30 a ajuns la vila sa din Copou. Nichita a spus că nu doreşte nimănui să treacă prin clipele prin care a trecut el, adăugând că „nu s-a sfârşit coşmarul”. Continuare »
Surse: Bogdănici este candidatul UNPR la primăria Iaşi. Ea va face tandem cu Burlea, care va fi pe lista de la CJ
Tudor Ciuhodaru a ieşit primul în sondajul intern realizat de UNPR, dar cu toate acestea Camelia Bogdănici va fi candidatul partidului la Primăria Iaşi. Decizia s-ar fi luat miercuri seară la vârful UNPR Iaşi.
Surse din filială susţin că diferenţa între Ciuhodaru şi ceilalţi doi medici parlamentari din organizaţie, Burlea şi Bogdănici, ar fi fost foarte mică in sondaj şi că în final s-a optat ca deputata Camelia Bogdănici să meargă la Primărie, în timp ce senatorul Marin Burlea va deschide foarte probabil lista la CJ. Continuare »

