Cătălin Ivan: PSD mai poate câştiga alegerile la Iaşi doar dacă Nichita dispare total din peisajul politic

„Chiar dacă nu este vorba de hoţie în dosarul lui Gheorghe Nichita, ci doar de prostie şi ticăloşie, este evident că trebuie să-şi dea demisia din toate funcţiile politice pe care le deţine. PSD Iaşi poate câştiga alegerile locale şi parlamentare fără acesta. Ba mai mult, cred că le mai poate cîştiga doar dacă Nichita dispare total din peisajul politic ieşean. În ceea ce priveşte titlul auto-asumat de lider naţional al acestui partid, PSD a fost etichetat în multe feluri, dar niciodată ca fiind un partid de proşti. Prin urmare, prezenţa acestuia în forurile naţionale de conducere ar fi o pată urâtă pe obrazul tuturor celor care susţin acest partid”, scrie europarlamentarul Cătălin Ivan pe facebook.

Politica

Comentariu Ramona Ursu: Onorată instanţă, nu poţi aresta un primar ca Nichita doar pentru că-i baron-interlop. Dar pentru ce poţi?

„Ştii ce mi-o făcut? Mi-o trimis doi borfaşi la masă, eram cu un tip şi din ăştia, prieteni ai Cordunenilor, şi i-o zis să plece într-o oră din Iaşi, că fata asta nu e singură”. Sună bine, nu? O fi cool, onorată instanţă, să-ţi vină nişte golani la masă, în buricul târgului, să-ţi spună să dispari rapid din oraş? Din oraşul lor!

O fi mişto, nu-i aşa, să-ţi zică nişte băieţi plini de muşchi că tu, o femeie normală într-un oraş cu pretenţii de capitală culturală, condus de nişte borfaşi cu apucături mafiote, nu eşti singură, aşa, de capul tău. Că ăla de lângă tine, fraierul ăla care nu e nici primar, nici vreun alt interlop, mai are o oră ca să se care din Iaşi. O fi bine, onorată instanţă, să fii femeie şi să ai pe urme o haită întreagă de dubioşi, o gaşcă de infractori deghizaţi în poliţişti locali, un primar-baron PSD care controlează totul, dar absolut totul într-un oraş? Continuare »
Diverse

Daniel Şandru despre Nichita: Nu-l mai spala nici mama PR-ului american

«Nu-l mai spală nici mama PR-ului american, darmite provincialii lui consilieri: un bărbat slab şi fricos, situat la limita patologicului atunci când vine vorba despre relația sa cu doamnele, aflat, probabil, în zona ciclotimic-paranoidului din punct de vedere psihologic, cu siguranţă mono- şi mitoman în politică. Cam acestea ar fi, îmi spun, tuşele care-l surprind pe Gheorghe Nichita. Mă gândesc la doamnele de prin PSD: ăsta să fie modelul de „gentleman”, de „lider”, ăsta-i Făt-Frumosul social-democrat? Nu mă adresez, aici, „doamnelor” din „cultura” sau din „presa” ieşeană, ştiu că acelea sunt plătite, iar munca trebuie respectată, mai ales că este (încă) 1 mai», scrie Daniel Şandru pe facebook.

Diverse

Decizia instanţei: Nichita, pus sub control judiciar

Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, va fi cercetat în libertate sub control judiciar, ca şi fostul şef al Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu, a decis vineri seară Tribunalul Iaşi.

Cei doi, alături de Ştefan Avîrvarei fuseseră reţinuţi joi seară de procurorii DNA, în urma unor ample percheziţii desfăşurate la Iaşi.

DNA va face recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Continuare »

Diverse

5 observaţii pe subiectul spionului amorezat Nichita

• Pentru Nichita, povestea de amor e doar începutul. Vom afla multe în perioada următoare, volumul e consistent. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.

• În 24 de ore am aflat tot despre omul Nichita. S-a dezbrăcat singur, şi-a dat jos masca. Un personaj bântuit de frici interioare, cu apucături de dictator. Imaginaţi-vă că acest om conduce Iaşul de 12 ani.

• Noi întrebam unde erau poliţiştii locali când în Parcul Copou se furau statui şi se comitea o crimă. Iaca unde erau: păzeau iubirile ascunse ale lui Nichita. Iar când nu erau în stare să rezolve lucrurile, îi chemau pe Corduneni în ajutor. Continuare »

Diverse

Gruia Stoica, urmărit de Nichita. Primarul către şeful Poliţiei Locale: Verifică, este acasă băiatul ăla Stoica Gruia? Numai dacă e maşina parcată, atât

Din stenograme aflăm că Nichita urmărea şi un barbat ce locuia in Pacurari, Gruia Stoica. Tot cu Poliţia Locală pe urme:

,„NICHITA GHEORGHE: Ia verifică, în Păcurari este acasă băiatul ăla Stoica Gruia?
HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, verific acuma.
NICHITA GHEORGHE: Te rog, repede, da? Numai dacă maşina este parcată la el acasă, numai atât
HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Am înţeles.

Diverse

Mihai Chiper (Ziarul de Iaşi): Iaşul caută primar

«Cu o săptămână în urmă, de ziua onomastică, Gheorghe Nichita îşi anunţa intenţia de a candida din nou la Primăria Iaşului. Nimic nu părea să-l îngrijoreze. Un posibil contracandidat, liberalul Cristian Adomniţei, şeful CJ, tocmai fusese călcat de DNA, prilej de a râde în pumni pentru norocul chior şi de prostiile adversarului. Cu noua lege a alegerilor locale ar fi strâns lejer 20-30% într-un singur tur, cu ajutorul turmei disciplinate de pensionari care-i asigură, tradiţional, grosul votanţilor. Trebuia doar să pornească maşina de pomeni, fum şi zgomot.

Peste noapte, două lovituri ale justiţiei i-au spulberat şansele unui al patrulea mandat, oricum prea mult pentru orice om, pentru sănătatea administraţiei locale ori suportabilitatea unei urbe».

• Citeşte comentariul lui Mihai Chiper din Ziarul de Iaşi

Politica

Cum motivează DNA reţinerea lui Nichita pentru 24 de ore

«Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 30.04.2015 respectiv 01.05.2015, a inculpaţilor:

NICHITA GHEORGHE, primar al municipiului Iaşi, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
-instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (cinci acte materiale)
-instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
-instigare la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic,
-instigare la infracţiunea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, Continuare »

Diverse

Nichita se află în drum spre DNA Bucureşti. Acuzaţii halucinante la adresa primarului de Iaşi

Percheziţiile DNA la vila primarului Gheorghe Nichita s-au încheiat, edilul fiind ridicat şi urcat cu mascaţi în maşină pentru a fi dus la audieri la Bucureşti.

Percheziţiile la vila primarului Gheorghe Nichita situată în cartierul Copou s-au încheiat în jurul orei 14.15, edilul ieşean fiind dus la audieri la DNA Bucureşti. El a ieşit din locuinţă flancat de mascaţi, fiind urcat apoi în duba DNA

Nichita a refuzat să facă declaraţii, el zâmbind în momentul în care se îndrepta către maşina cu care este transportat la Bucureşti. Continuare »

Administratie

Percheziţii DNA la primăria Iaşi şi la Poliţia Locală. Este vizat Nichita

Un număr de 21 de percheziţii au loc la această oră la Iaşi, inclusiv la primărie şi la Poliţia Locală, înr-un dosar care vizează comiterea unor fapte de corupţie. Unele surse spun că primarul Gheorghe Nichita ar putea fi dus la audieri, la Bucureşti.

Iată comunicat DNA dat în această dimineaţă:

«Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie Continuare »

Administratie, Diverse

Campioana la fotbal s-ar putea decide la Iaşi

ASA Târgu Mureş, echipă promovată anul trecut, are mari şanse să câştige titlul. Mureşenii au învins Steaua cu 1-0 pe Arena Naţională şi au două puncte avans în clasament. Mai sunt 5 etape până la final, iar titlul s-ar putea decide la Iaşi, în ultima etapă, când Steaua vine în Copou. Iată programul ASA şi Steaua în ultimele 5 runde:

ASA (62 puncte): Viitorul (a), Gaz Metan (d), Petrolul (a), Astra (d), Oţelul (a)

Steaua (60 puncte): Dinamo (d), Chiajna (a), Braşov (d), Botoşani (a), IAŞI (d)

Sport

Gabriel Grigore: Despre (in?)activitatea lui Johannis…

«Aprecierile din spațiul public privind (non)activitatea actualului președinte țin de subiectivismele sau interesele celor ce se pronunță, lucru firesc până la un anumit punct. Cred că cele mai multe “dezamăgiri” ale celor ce se exprimă public țin de mai mulți factori, fiind vorba fie de necunoașterea Constituției, fie de interese de un anumit tip, fie de frustrările politice. Și apropos de aceste frustrări, personal sunt adeptul debarcării cât mai rapide a garniturii Ponta, măcar pentru motivul lipsei de viziune de orice fel cu privire la evoluția României, dacă nu datorită nenumăratelor cazuri de corupție ce au zdruncinat acest guvern în frunte cu primul-ministru. Și să nu uităm că, indiferent de dorințele sale politice, președintele Johannis, încorsetat pe de o parte de prevederile Constituției, iar pe de alta de majoritatea USL 2.0 din parlament nu are decât două ieșiri: Continuare »

Politica

Ce se va întâmpla cu dosarul DEXIA după decizia Înaltei Curţi?

Foarte interesantă povestea cu dosarul DEXIA în care e prins primarul Gheorghe Nichita. Înalta Curte confirmă prejudiciul din raportul ANAF, după ce DNA închisese dosarul in urma cu 2 luni. Peste câteva zile, Tribunalul Iaşi decide ce urmează. Se redeschide cazul sau nu?

Dacă se redeschide, cum rămâne cu ancheta DNA care l-a scos basma curată pe Nichita? Dacă nu se redeschide, care judecători au dreptate: cei de la Tribunalul Iaşi sau cei de la Înalta Curte?

Diverse

Camera Deputaţilor respinge cererea DNA privind reţinerea şi arestarea unui deputat PSD. Până când va continua bătaia de joc?

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de reţinere şi arestare preventivă a deputatului PSD Ion Ochi, fiind înregistrate 108 voturi pentru şi 152 împotrivă.

DNA a cerut, săptămâna trecută, Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi, el fiind suspectat că în perioada în care a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov a aprobat contracte cu dedicaţie, el fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.

Politica

Jurnal de blogger

Anda Pintilie: Startul corect nu tine de culoarea pielii

Diverse