Iaşul iubeşte teii: Am votat şi am arătat că ne pasă. Victoria este nu doar decisivă, ci zdrobitoare

«După doi ani şi jumătate de la tăierea teilor, polul nostru de rezistenţă civică a câştigat o bătălie importantă: replantarea teilor în centrul oraşului. În spatele acestei victorii se află sute de ore de voluntariat pe care ieşenii le-au dedicat acestei cauze. Împreună, am organizat acţiuni publice, am semnat petiţii, am realizat rapoarte, interviuri şi studii independente.

Proiectul nostru, făcut public pe platforma www.iasuliubesteteii.ro şi inclus într-o scrisoare deschisă, a fost supus unei consultări publice. Din 14,244 de voturi exprimate, 13,347 (93.7%) au votat pentru replantarea teilor pe pietonal, 638 (4.4%) au votat împotrivă, 152 (1%) s-au abţinut, iar restul de voturi au fost nule şi/sau anulate. Oamenii au solicitat clar replantarea teilor pe tronsonul pietonal al Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi. Victoria este nu doar decisivă, ci zdrobitoare. Arborii vor fi plantaţi în toamna aceasta. Continuare »

Administratie

CRONICA LUI CĂLIN: Fondane, un Ulise ce ne priveşte…

«Am aflat relativ târziu că, la depoul Regiei Autonome de Transport Public Iaşi, se pregăteşte un spectacol de teatru. Abia cu vreo zece zile înainte de premieră, regizorul Octavian Jighirgiu mi-a vorbit despre acest proiect inițiat de Primăria Iaşi, „Istoria minorităților – o abordare cultural-artistică a diversității”, finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României. „Ultima ţigară a lui Fondane”, o piesă scrisă special pentru acest proiect de Cătălin Mihuleac, a devenit astfel contribuţia ieşeană la scrierea europeană a unei istorii a minorităţilor, mereu tentantă prin multitudinea de dimensiuni în care se poate ramifica. Continuare »

Cultura

Vom avea din nou tei pe Ştefan cel Mare: 93.7% dintre ieşeni au spus DA replantării

Sondajul teilor: 93.7% au spus DA replantării. 13.347 de ieşeni au votat pentru, doar 638 au optat pentru menţinerea salcâmilor japonezi. Un exerciţiu civic reuşit, o palmă pentru administraţia Nichita-Chirica.

Administratie, Diverse

Mihai Chirica, singurul candidat la filiala municipală a PSD. Cristina Nichita nu şi-a depus candidatura, iar surse din filială spun că nici n-o va face

Alegerile de la filiala municipală a PSD Iaşi au loc joi, de la ora 17, la Casa Studenţilor. Miercuri a expirat termenul de înscriere a candidaturilor, însă există şi posibilitatea intrării în cursă chiar în ziua conferinţei.

Deocamdată, s-a înscris în competiţie un simgur candidat: Mihai Chirica, actualul lider pe municipiu. Surse din PSD Iaşi afirmă că vicele Chirica nu va avea probleme la scrutin, singura întrebare fiind dacă tabăra Nichita va mai pune candidat.

Deputata Cristina Nichita ar fi renunţat se pare să mai intre în bătălie. Ea a fost prezentă Continuare »

Politica

Un lider liberal naţional îl vede pe Bodea candidat la Primăria Iaşi

Numele şefului Aeroportului Iaşi Marius Bodea este vehiculat pentru Primăria Iaşi. Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu i-a rostit aseară numele la RealitateaTV, în emisiunea lui Rareş Bogdan.

Bodea nu s-a înscris în cursa internă din PNL Iasi pentru Primărie, dar mai mult ca sigur, liberalii îl vor include în sondajele care se vor face în perioada următoare.

“La Iaşi sondajul va trebui să denomineze. Şi acolo avem un tânăr pe care vrem să-l aruncăm într-un rol, un tânăr despre care nu se poate spune că nu are nimic în spate. E vorba despre directorul Aeroportului Iaşi, care a dus acel proiect la bun sfârşit, a făcut în sfârşit Continuare »

Politica

Cu ce se ocupă Fundaţia «Antibiotice-Ştiinţă şi Suflet»

Prin Fundatia „Antibiotice – Stiinta si Suflet”, producătorul ieşean de medicamente deruleaza propriile actiuni caritabile, proiecte umanitare, dar si programe educationale si culturale.

Sunt sprijiniţi copii din familii defavorizate, batrani aflati in suferinta, persoane in dificultate, prin programe dedicate de responsabilitate sociala corporatista, dintre care unele au devenit traditionale.

Diverse

30 de primari PSD din judeţul Iaşi se poziţionează de partea lui Cătălin Ivan şi îi trimit o epistolă lui Liviu Dragnea

Europarlamentarul Cătălin Ivan are sprijinul unei bune părţi a primarilor PSD din judeţul Iaşi. Aproximativ 30 de edili PSD au formulat o scrisoare către preşedintele partidului Liviu Dragnea, prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de scandalul din filială, dar mai ales faţă de modul în care se negociază funcţiile pentru conducerea organizaţiei.

Mai mult, edilii PSD cer revenirea lui Ivan în organizaţia de Iaşi „pentru a restabili activitatea firească în toate structurile politice, aflate acum în plin proces de disoluţie”.

Formularea este uşor ambiguă, însă edilii par a transmite că îl vor pe Cătălin Ivan la şefia filialei ieşene a PSD. Continuare »

Politica

Ce spun liberalii despre scandalul din PSD Iaşi: «Le stă foarte bine. Este oglinda ultimilor 10 ani»

Co-preşedintele PNL Iaşi Costel Alexe susţine că scandalul din PSD, între taberele Nichita şi Chirica, le arată ieşenilor cum a funcţionat acest partid în ultimii 10 ani.

„Le stă foarte bine, este un partid viu. Le arată ieşenilor cum a funcţionat acest partid. Nu există două tabere la PSD, conduse de Nichita şi Chirica. Sunt aceiaşi oameni care au condus municipiul Iaşi. Este oglinda ultimilor 10 ani, ambii sunt vinovaţi de situaţia în care a ajuns oraşul”, a spus Alexe.

Politica

Îşi vor da demisia Alexe şi Oprea din fruntea PNL Iaşi dacă liberalii pierd alegerile pentru primărie?

Liderii PNL Iaşi recunosc că Primăria e o miză uriaşă anul viitor şi că o eventuală înfrângere ar pica prost, mai ales că PSD Iaşi are probleme interne serioase. Cu toate acestea, PNL nu pare să aibă o strategie clara pentru localele de anul viitor, în cursa pentru Primărie înscriindu-se nouă candidaţi.

Vor pleca din fruntea PNL Iaşi cei doi lideri, Costel Alexe şi Dumitru Oprea, dacă liberalii pierd primăria Iaşi?

„Nu-mi doresc funcţia de preşedinte neapărat. Nu sunt adeptul unui blat sau a vreunei înţelegeri cu PSD. Dacă pierdem, nu voi mai fi în fruntea PNL”, a spus deputatul Costel Alexe. Continuare »

Politica

Hibernarea a luat sfârşit la liberali. Vor fi două sondaje pentru Primăria Iaşi, unul urmând a fi făcut de conducerea naţională PNL

După o lungă perioadă de tăcere, conducerea judeţeană a PNL Iaşi a ieşit la rampă. La conferinţa de presă de la sediul PNL au participat cei doi lideri ai filialei judeţene Costel Alexe şi Dumitru Oprea, şeful Ligii Aleşilor Locali Benone Moruzi, precum şi proaspătul secretar general al filialei, Teofil Bălteanu.

Întrebaţi de ce au tăcut până acum şi nu au profitat în ultimele luni de degringolada din PSD Iaşi, cei doi lideri judeţeni de la PNL Iaşi au spus că „din acest moment veţi vedea un alt PNL”, explicand că oamenii din partid au fost ocupaţi mai mult cu organizarea decât cu ieşirile în presă. Continuare »

Politica

De ce a fugit ieri Gabriel Oprea de jurnaliştii ieşeni. Care este explicaţia lui Emacu

Liderul UNPR Gabriel Oprea a venit sâmbătă la Iaşi, la întâlnirea regională a uneperiştilor din Moldova, însă a evitat să dea ochii cu presa. N-a fost organizată nici o conferinţă de presă după evenimentul la care au fost prezenţi 300 de oameni, nici măcar nu s-a dat vreo declaraţie la finalul reuniunii desfasurata la motel Bucium.

Întrebat azi de ce a fugit Oprea de ziarişti, liderul UNPR Gheorghe Emacu a spus că nu e vorba de vreo fugă, ci doar s-a stabilit ca declaraţiile să se facă la o zi după eveniment, de catre liderii judeţeni prezenţi la reuniune.

„Nu a fugit nimeni de presă. A fost o incertitudine dacă putea ajunge. Continuare »

Politica

CRONICA LUI CĂLIN: Ferestre, ţigani şi alte abisuri…

Tradiţia teatrului outdoor la Iaşi este aproape egală cu zero. Nu-mi este limpede de ce, înclin să cred că dintr-un prea mare şi paralizant respect faţă de teatrul instituţionalizat. Atunci când, totuşi, cineva îşi face curaj şi duce teatrul în stradă, tendinţa este de a vulgariza excesiv oferta, ca şi cum respectivul s-ar simţi obligat să fixeze nivelul reprezentaţiei la o limită cât mai de jos. O serie de prejudecăţi legate de capacităţile mentale ale „publicului spontan” de a recepta corect un mesaj artistic duc, inevitabil, la transformarea teatrului outdoor într-un teatru de bâlci, musai cu strigături şi soluţii pestriţe, cu niscaiva muzică, mult dans şi, desigur, interactivitate de o calitate dezolantă. Continuare »

Cultura

Cum se va descurca Vasile Câtea dacă ajunge şef la PSD Iaşi: «Sunt arbitru internaţional de box. Voi avea grijă cum fac regulamentul»

Unul dintre cei care aspiră la şefia judeţenei PSD Iaşi, Vasile Catea, considera că va fi diferenţă mare între Mihai Chirica şi Cristina Nichita la alegerile pentru conducerea filialei municipale.

„Va fi diferenţă mare. Motivaţia Cristinei Nichita de a candida e corectă. Gheorghe Nichita a nominalizat-o pe colegiul Dacia, este produsul domnului Nichita”, a spus Câtea, vineri seară la TeleM, în emisiunea «Extemporal la democraţie», moderată de Georgeta Condur.

Câtea a recunoscut că face parte din gruparea Chirica, el spunând însă că nu există o tabără Chirica Continuare »

Uncategorized

Fapt nemaiîntâlnit în politică: Un lider naţional ţine întâlnire regională la Iaşi, într-o secretomanie totală. Se întâmplă la UNPR

Uneperiştii programaseră în urmă cu vreo două săptămâni pentru sâmbăta asta întâlnire la Iaşi cu filialele din nord-estul ţării. Motivul nu e greu de intuit: conducerea UNPR vrea să ia pulsul organizaţiilor, mai ales că sunt turbulenţe serioase în zona politică si trebuie luata o decizie privind viitorul partidului.

La mijlocul acestei săptămâni, uneperiştii ieşeni spuneau că Gabriel Oprea nu mai ajunge la Iaşi, din cauza programului încărcat de la Bucureşti.

Nu era clar nici măcar dacă întrunirea se mai ţine, cine o prezidează şi care a scopul discuţiilor. În această dimineaţă surpriză de proporţii: Gabriel Oprea este prezent la motelul Bucium unde are loc reuniunea UNPR. După şedinţă Continuare »

Politica

Atenţie la DAC. Va fi cel mai tare partid la localele de anul viitor

Alegerea primarului într-un singur tur e o mare prostie. Să luam exemplul Iaşului. O prezenţă de 40% înseamnă cam 110.000 alegători care vin la urne. Dacă e o competiţie cu mulţi candidaţi, primăria se poate câştiga şi cu 20 la sută. Ce înseamnă asta? Vreo 22.000 de voturi. Câtă reprezentativitate va mai avea noul edil? 22.000 de voturi înseamnă mai puţin de 10 la sută din numărul total al alegătorilor.

Un tur doi ar da dinamism competiţiei, ar creşte interesul la locale (implicit şi prezenţa!), dar mai important primarul n-ar fi ales doar de o mână de oameni. Continuare »

Politica