DECLARATIA ZILEI
Crin Antonescu: «Ca să fiu corect, am serioase îndoieli că eu, în locul domnul Iohannis, puteam să-l bat pe Ponta. Poate puteam să-l bat, ceea ce domnul Iohannis n-a putut, într-o dezbatere televizată, poate puteam să-l bat în conținutul unei campanii, dar pur și simplu la vot oamenii aveau de ales între doi politicieni și nu cred că acest milion de oameni în plus ar fi venit pentru mine împotriva lui Victor Ponta».
Posibil sa aiba dreptate Crin, desi la greselile PSD din campanie, aproape oricine il batea pe Victor Ponta.
TeleM, ora 19, «Iaşul în direct»: Salcâmii se usucă, Nichita refuză în continuare replantarea teilor
Salcâmii japonezi de pe pietonal se usucă, dar Gheorghe Nichita se încăpăţânează în continuare, refuzând să replanteze tei pe Ştefan cel Mare. Discutăm subiectul în seara asta la TeleM, de la ora 19.00, la Iaşul în direct.
Invitaţi în platou: Alexandrina Dinga (Iaşul iubeşte teii) şi academicianul Mandache Leucov.
Va interveni telefonic în emisiune scriitorul Liviu Antonesei, cel care susţine cauza teilor şi care propune ca societatea civilă să demareze procedurile demiterii lui Nichita.
PSD atacă online-ul. Degeaba faci zeci de conturi pe Facebook, pentru că nu cantitatea, ci calitatea contează
Aud că PSD vrea să fie mult mai prezent pe online de acum încolo. Da, abordarea e corectă. Dar cum vor face asta? Când n-ai argumente, când o faci mecanic doar pentru că aşa trebuie, n-ai nici o şansă. Nu cantitatea, ci calitatea contează. La Iaşi, spre exemplu, cum vor combate susţinătorii PSD greşelile evidente ale administraţiei Nichita? Le dau un sfat celor de la PSD: asumaţi-vă ceea ce spuneţi. Degeaba faceţi 100 de conturi pe Facebook, dar nu aveţi curajul dezvăluirii identităţii. Dacă misiunea e doar să bruiaţi, nu aveţi nici o şansă!
Liviu Antonesei: «Mă gândesc dacă n-ar fi rău să încercăm demiterea primarului Nichita. Nu în asociere cu partide, ci din iniţiativă civică»
«Domnule Giginocchio
Domnule Vicenochhio
Vad ca nu ati observat ca v-a atins blestemul teilor asasinati de Domniile Voastre. Nu va spune nimic faptul ca la cele trei tururi de alegeri din acest an, ati obtinut rezultate tot mai proaste pentru PSD, culminind cu dezastrul din 16 noiembrie. V-ati imaginat ca Iasul e mosia Voastra personala si ati facut din el ce v-a trecut prin ceea ce ar trebui sa fie o minte rationala. Ati insultat miile de ieseni care au semnat petitia privind replantarea teilor. Ati reusit sa ratati si ultima sansa de a mai reduce din dezastrul electoral, cind ati respins proiectul de hotarire de CL care propunea replantarea teilor. Continuare »
PSD a luat în Iaşi 35 la sută la europene şi 32 la sută în primul tur la prezidenţiale, cu tot cu voturile PC şi UNPR. În realitate, PSD e sub 30 la sută
Mulţi spun că PSD a luat scoruri slabe în Iaşi şi la europene (35 la suta) şi la prezidenţiale (32 la suta in turul intai). Greşit. PSD n-a avut un rezultat slab, ci de-a dreptul îngrijorător pentru social-democrati.
Cele două scoruri conţin şi voturile PC şi UNPR, partide care împreună adună câteva puncte. În ultima vreme nu s-au făcut sondaje de opinie care să măsoare şi cele două formaţiuni, însă cel mai probabil, PC şi UNPR au măcar 2-3 Continuare »
N-am uitat: Vrem teii înapoi!
Sursa foto: Iaşul iubeste teii
PIETONALUL RUŞINII: Salcâmii japonezi puşi de Nichita se usucă unul câte unul
Salcâmii japonezi, mândria edililor, se usucă. Cinci exemplare, dintre care două chiar în faţa Primăriei, nici nu au avut frunze în acest an, relateaază TeleM. Specialiştii afirmă că dacă deja unii copacii s-au uscat, probabilitatea ca şi cu ceilalţi să se întâmple la fel este maximă.
Astfel, investiţia de 40.000 de euro făcută de Primărie pentru tăierea teilor din centru şi înlocuirea lor cu salcâmi japonezi pare să fie doar o risipă de bani.
Întrebat ce va face primăria cu salcâmii uscaţi, Chirica a precizat: “Probabil o să luăm o decizie înţeleaptă”.
Nichita spune că PSD a luat un scor extraordinar de bun. Priviţi fotografia din seara alegerilor de la sediul PSD Iaşi cu bucuria fruntaşilor pesedişti
A fost lansată petiţia online «Autostradă pentru Moldova». În 24 de ore, petiţia a adunat deja 520 de semnături
«Proiectul Autostrăzii Moldova – Transilvania trebuie asumat de întreaga comunitate din Moldova şi trebuie să transceadă orice partizanat sau dispute politice.
Această petiţie îşi propune să dea glas, în cel de-al doisprezecelea ceas, celor aproape 4 milioane de cetățeni români condamnaţi astăzi la izolare. Este un semnal de alarmă către Guvern şi Parlament pentru reintroducerea de urgenţă a autostrăzii Moldova - Transilvania (Târgu-Mureş - Ditrău - Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni) în Master Planul General de Transport (MPGT) al României. Continuare »
PSD a pierdut la scor prezidentialele, însă Nichita consideră că partidul s-a comportat foarte bine la aceste alegeri
“Am avut discuţii cu Liviu Dragnea şi cu o parte dintre preşedintii organizaţiilor noastre judeţene. N-a fost nici o secundă discuţia legată de ceva care să tulbure partidul, ci din contră, a vizat măsurile prin care să putem uni partidul pentru că avem bătălii foarte importante. Partidul s-a comportat foarte bine la aceste alegeri, a scos un scor extraordinar de bun şi în primul tur şi a reuşit să facă scorul, mă refer ca număr de voturi, şi în turul doi”, a declarat liderul PSD Iaşi Gheorghe Nichita.
Deputatul Viorel Blăjuţ: Cine i-a pus pe guvernanţi să promită ieşenilor autostradă şi spital regional de urgenţă dacă nu sunt în stare să le transpună în practică?
Independentul Viorel Blăjuţ cere într-o declaraţie politică introducerea votului electronic şi a votului prin corespondenţă la viitoarele alegeri din 2016. El spune că situaţia dramatică pe care au trăit-o la urnele de vot românii din străinătate a arătat că nu trebuie amânată decizia de a introduce votul electronic.
„Dacă Estonia poate folosi fără riscuri votul electronic, atunci poate şi România. Votul prin corespondenţă poate reprezenta un pas înainte, dar el trebuie înţeles doar ca o variantă de vot, alături atât de varianta clasică, prezenţa la urnele de vot, cât şi de modalitatea votului electronic. Românii pot vota, la alegerile din 2016, apelând la toate cele trei variante de vot”, spune Viorel Blăjuţ. Continuare »
Patronul de la Unistil, uneperistul Vasile Puşcaşu: Încap şi utilaje mai mari prin pasajul din Fundaţie. E o iluzie optică, nu e îngust
Vasile Puşcanu, patronul firmei Unistil, nu-şi face probleme în legătură cu pasajul din Fundaţie. Puşcanu, care e şi liderul UNPR pe municipiu, spune că pasajul e suficient de lat şi că vor încăpea două autobuze prin tunel.
„A fost proiectat de specialişti, e în regulă. Totul este o iluzie optică. încap două autobuze fără probleme şi nu va fi nici un semafor. Încap şi utilaje mai mari pe acolo”, a spus Puşcaşu.
Cât priveşte pasajul, cei din primărie spun că acesta va fi dat în folosinţă în câteva zile.
Primăria Iaşi nu renunţă la obiceiul ultimilor doi ani: Fasole, vin şi ţuică de Ziua Naţională
După ceva ezitări, Gheorghe Nichita a decis să organizeze şi în acest manifestări de Ziua Naţională în Piaţa Unirii. Zilele trecute, cei din PSD Iaşi înclinau mai degrabă către bulevardul Independenţei, caz în care evenimentul ar fi trecut aproape neobservat.
Câteva mii de porţii de fasole cu cârnaţi vor fi oferite ieşenilor pe 1 decembrie, acţiunea organizată de primăria Iaşi urmând a se desfăşura în centrul municipiului imediat după manifestările oficiale din Piaţa Unirii.
Evenimentul va include discursuri ale oficialităţilor locale şi judeţene, depuneri de coroane de flori, dar şi Continuare »
Dumitru Oprea îi cere lui Ponta să prindă autostrada Iaşi-Târgu Mureş în Master Planul de transport
Senatorul Dumitru Oprea solicita modificarea Master Plan-ului pentru Transport şi includerea autostrăzii Iaşi-Tg Mureş în acest document. El aminteşte faptul că ieşenii s-au prins că au fost minţiţi, dovadă fiind rezultatul de la prezidenţiale. Iată declaraţia politică a senatorului ieşean citită în Parlament:
«Faptul că Moldova este una dintre cele mai sărace regiuni ale României nu mai e un secret pentru nimeni, principala cauză fiind lipsa unei infrastructurii adecvate de transport. Deşi guvernul Ponta a promis, în mod repetat, că va susţine construirea unei autostrăzi între Iaşi şi Târgu Mureş, la fiecare final de campanie electorală a îngropat Continuare »
TeleM, ora 20, Linia Întâi: Moldova vrea autostradă!
Discutăm subiectul în seara asta la TeleM, începând cu ora 20, la Linia Întâi. Invitaţi: oamenii de afaceri Marius Alexa, Marian Berdan, Gabriel Mardarasevici.


